Cine se află în spatele pieselor calificate în finala Eurovision România 2020
0În finala Eurovision România 2020, cântăreaţa Roxen va interpreta cinci piese, iar juriul şi publicul va decide care este cea mai potrivită pentru a ne reprezenta la competiţia internaţională. Vă prezentăm poveştile şi oamenii din spatele celor cinci melodii.
„Alcohol You“, „Beautiful Disaster“, „Cherry Red“, „Colors“ şi „Storm“ sunt cele cinci piese pe care Roxen le va cânta în Selecţia Naţională Eurovision, care va avea loc pe 1 martie, la Sala Sporturilor din Buzău. Juriul şi publicul vor alege melodia câştigătoare, care va reprezenta România în mai, la Rotterdam.
Televiziunea Română a schimbat în acest an mecanismul Selecţiei Naţionale Eurovision şi a ales să lucreze exclusiv cu o casă de discuri, Global Records. O comisie de specialişti au ales-o pe Roxen, o puştoaică în vârstă de 20 de ani, să reprezinte România la concursul internaţional Eurovision 2020, care se va desfăşura în Olanda, în luna mai. Pentru vocea selectată au fost compuse şi dezvoltate mai multe piese, dintre care au fost alese cele mai bune cinci.
Despre piesele din Selecţia Naţională Eurovision 2020 şi compozitorii lor
„Alcohol You“
„Alcohol You“ este descrisă drept un autentic imn al iubirii universal, o piesă a cărei protagonistă parcurge un întreg spectru de emoţii: tristeţe, disperare, speranţă, culminând cu o victorie asupra propriei fragilităţi şi nesiguranţe.
Textul piesei a fost compus de Ionuţ Armas şi Breyan Isaac, acesta din urmă fiind cântăreţ, compozitor, producător şi pianist american. De-a lungul carierei sale, Isaac a colaborat cu artişti precum David Guetta, Flo Rida, Pitbull, Wiz Khalifa, Nicki Minaj, G-Eazy şi a câştigat un premiu Grammy pentru cel mai bun album reggae, pentru contribuţia sa la piesa „Stony Hill“, a lui Damian Marley.
„«Alcohol You» are foarte multe emoţii şi sentimente, trebuia să fac parte din această compoziţie. Sentimentul din spatele piesei este dat de nostalgie, iar eu rezonez cu acesta. Roxen transmite extraordinar această piesă şi emoţia din ea“, a declarat Breyan Isaac.
De muzică şi producţie s-a ocupat Viky Red, un tânăr producător care a mai lucrat cu Mark Stam, AMI şi Alina Eremia. Totodată, el este „responsabil“ pentru producţia piesei „Ce-ţi cântă dragostea“, primul single al reprezentantei României la Eurovision 2020.
„Roxen este extrem de talentată şi e o bucurie să lucrezi cu ea. Pune suflet în tot ceea ce face şi simte fiecare vers şi linie ale pieselor pe care le cântă“, a spus Viky Red.
„Beautiful Disaster“
„Beautiful Disaster“ este o piesă profund narativă, care vorbeşte despre descoperirea sinelui. Piesa este scrisă şi produsă de Alexandru Cotoi, Breyan Isaac şi Julie Frost.
Fiind un compozitor şi producător „cameleonic“, Alexandru Cotoi a reuşit să ajungă în fruntea topurilor de muzică pop, urban rock şi dance, adunând peste 500 de milioane de vizualizări pe YouTube.
Colaborarea cu Pitbull, Mohombi şi Wisin pentru „Baddest Girl in Town“ i-a adus un Grammy pentru Cel mai bun album de latin rock, urban alternative. Alte colaborări de succes îi includ pe David Bisbal – „Fiebre“, Faydee – „Lullabay“ şi „Legendary Love“, Kana Nishino – „Holiday“.
„Piesa «Beautiful Disaster» îţi dă o stare specială, pe care nu o ai de multe ori. E deosebită, exprimă foarte multe lucruri, pe care doar astfel le poţi înţelege şi asimila“, a spus Alex Cotoi.
Julie Frost este o cântăreaţă, compozitoare, chitaristă şi producătoare muzicală americană. În 2011, a câştigat Globul de Aur pentru cel mai bun cântec original alături de Madonna şi Jimmy Harry, pentru piesa „Masterpiece“. Ea este al doilea compozitor american care a câştigat cconcursul Eurovision, fiind cea care a compus versurile pentru „Satellite“, piesa-câştigătoare a Germaniei din anul 2010. Frost a compus piese pentru Black Eyed Peas, Beyoncé şi Flo Rida.
„M-am regăsit complet în «Beautiful Disaster». Iubesc ideea de iubire şi dezastru împreună. Acest mix e doar unul dintre lucrurile care mă reprezintă, iar piesa îl surprinde perfect. Vocea lui Roxen e atât de complexă, are atât de multă personalitate, e impresionant“, a spus Julie Frost.
„«Beautiful Disaster» îţi dă senzaţia de Bond, e destul de ciudată încât să mă facă să o ascult pe repeat şi în acelaşi timp să mă facă să mă simt ciudat, dar în cel mai bun sens al cuvântului“, a declarat Breyan Isaac.
„Colors“
„Colors“ este un imn pop care combină elemente retro cu tema iubirii văzute din mai multe unghiuri.
Este scrisă şi produsă tot de Alexandru Cotoi, Breyan Isaac, Julie Frost.
„Sunt fericit că am putut contribui la tot procesul creativ pentru reprezentarea României la Eurovision 2020. A fost o perioadă frumoasă, în care am compus, am lucrat foarte mult în studio, dar ne-am şi distrat“, a declarat Alex Cotoi.
„Roxen nu a încercat niciun moment să mă impresioneze sau să-mi intre pe sub piele, nu aşa cum fac de obicei artiştii. Este specială din toate punctele de vedere, pentru mine a fost doar despre vocea ei“, a spus Jodie Frost.
„«Colors» a pornit cu un vibe special încă de la începutul sesiunii, cu toţii am ştiut că este o piesă deosebită, doar că nu ştiam exact pe mâinile cui va intra. Din fericire a fost Roxen. Ea a reuşit să absoarbă fiecare parte din piesă. Colors este light & bright, e ca o adiere proaspătă“, a completat Breyan Isaac.
„Cherry Red“
„Cherry Red“ este o piesă foarte ritmată, cu o infuzie latino, care trimite cu gândul direct spre un peisaj de vară, eliberator. De producţia piesei s-au ocupat Sebastian Barac şi Marcel Botezan – cunoscuţi sub numele de „Marco & Seba“ –, dar şi Costel Dominţeanu.
Muzica a fost realizată de cei trei deja menţionaţi – Sebastian Barac, Marcel Botezan, Costel Dominţeanu –, alături de Theea Miculescu, care a compus şi textul piesei.
Marco & Seba sunt unii dintre producătorii români cu cel mai mare succes internaţional. Cei doi sunt responsabili pentru cele mai multe dintre hit-urile Innei, iar împreună au peste 50 de nominalizări la cele mai importante premii ale industriei muzicale şi 30 de trofee, inclusiv MTV Music Award pentru piesa „Hot“. Au lucrat cu Niki Minaj, Nick Jonas şi Akon. Sunt producători pentru Kesha, Pitbull, Flo-Rida, David Guetta, Justin Bieber, Jason Derulo şi mulţi alţii.
„«Cheery Red» îţi dă o stare bună, e o piesă vie, care te face să visezi, să-ţi doreşti să fie vară tot anul şi să fii liber“, au declarat Marco & Seba.
Theea Miculescu are un impresionant „palmares“ muzical, printre care se numără colaborări cu Inna, Juan Magan X Hyenas X Mohombi X Yasiris, Antonia, Mira şi Roxen. „Roxen are o voce cameleonică, ea poate trece cu uşurinţă de la un ritm la altul, însă important este să creadă în versurile fiecărei piese pe care o cântă. Cherry Red e o bucurie, o melodie care induce ritmul prin toate elementele din care e compusă“, a spus Theea.
„Storm“
„Storm“ se doreşte a fi o piesă inspiraţională, spirituală, înălţătoare, fragilă, dar puternică în acelaşi timp. De linia melodică şi de producţia piesei s-a ocupat Viky Red. „«Storm» te inspiră, te duce pe diverse culmi, dar nu te lasă acolo. E ca un rollercoaster de sentimente, iar Roxen este de departe cea mai potrivită artistă pentru această piesă“, a declarat Viky.
„Storm“ este scrisă şi compusă de Minelli, cântăreaţă, compozitoare şi textieră din România, care şi-a început cariera artistică în trupa Wassabi, ulterior colaborând cu nume importante din industrie, precum Marco&Seba, Markus Schulz, Vanotek, DJ Polique, Filatov & Karas, Arnold Palmer sau Follow your Instinct.
Piesa „Mariola“, compusă şi interpretată de Minelli, a ajuns în vârful topurilor de la radio, TV, Spotify, Shazam în mai multe ţări din regiune. De asemenea, ea a mai compus piesa „Addicted“, semnată de SICKOTOY, respectiv „Touch Me“, a Antoniei.
„Toată această perioadă a fost o provocare, una extrem de creativă şi productivă în acelaşi timp. Cred că «Storm» i se potriveşte lui Roxen ca o mănuşă, are forţă, are emoţie. Însă, în final, important este să meargă la Eurovision cu cea mai bună varintă dintre cele cinci şi să reprezinte cât mai bine România pe scena de la Rotterdam“, a spus Minelli.