Black Sabbath îşi încheie activitatea, în 2017, cu şapte concerte pe care le va susţine în Marea Britanie
0Formaţia heavy metal Black Sabbath a anunţat ultima parte a turneului de adio, care va cuprinde şapte concerte, ce vor avea loc între 22 ianuarie şi 4 februarie, în Marea Britanie, informează site-ul nme.com, citat de News.ro.
Datele de concert au fost anunţate prin flyere împărţite la festivalul britanic Download, unde Black Sabbath va concerta sâmbătă.
Primul concert din această ultimă serie va avea loc pe 22 ianuarie, în Manchester. Vor urma: Glasgow, pe 24 ianuarie, Leeds, pe 26 ianuarie, Londra, pe 29 şi 31 ianuarie, şi Birmingham, pe 2 şi 4 februarie.
Se vehiculează că cele şapte show-uri reprezintă ultima parte a turneului de adio, „The End“, care a început în luna ianuarie a acestui an.
Într-un interviu acordat în luna martie, chitaristul Tony Iommi a spus că îşi doreşte ca ultimul concert al trupei să aibă loc în Birmingham, oraşul natal al formaţiei. „Când suntem acasă, unde am început, avem emoţii mari.Dar Birmingham înseamnă atţât de mult pentru noi. Ar fi frumos să putem încheia unde a înceut totul, în Birmingham“, a spus fondatorul trupei.
Formaţia Black Sabbath, supranumită creatoarea stilului heavy metal, a fost înfiinţată în 1968, în Birmingham. Cu influenţe Led Zeppelin, Cream şi John Mayall, trupa s-a numit, pentru început, Earth Blues Company. Numele Black Sabbath a fost preluat după filmul omonim al lui Boris Karloff din 1963. Albumul omonim de debut a fost înregistrat în noiembrie 1969, dar a fost lansat un an mai târziu, alături de cel mai cunoscut disc al trupei, „Paranoid“. Au urmat, între altele, „Sabbath Bloody Sabbath“ (1973), „Never Say Die!“ (1978) şi „Heaven and Hell“ (1980). Acesta din urmă este şi primul disc lansat împreună cu solistul Ronnie James Dio, după plecarea lui Ozzy Osbourne din trupă. Dio a fost solistul formaţiei Black Sabbath în perioadele 1979 - 1982 şi 1991 - 1992. Piesele Black Sabbath au fost interpretate, între alţii, şi de Ian Gillan, între anii 1982 - 1984.
Black Sabbath a revenit pe scenă în 2011, în formula clasică: Tony Iommi (chitară), Ozzy Osbourne (voce), Geezer Butler (bas) şi Bill Ward (tobe). Toboşarul, care şi-a anunţat recent proiectul muzical Day Of Errors, a renunţat rapid la ideea revenirii alături de formaţie, iar locul său a fost luat de Brad Wilk, fost membru al trupei Rage Against The Machine. Black Sabbath a lansat, în total 19 albume de studio, cel mai recent - „13“ - datând din 2013. Discurile trupei au fost vândute în peste 70 de milioane de copii. Grupul a fost recompensat cu două premii Grammy şi a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, în 2006.