Barbra Streisand, rescrie istoria muzicii: albumele sale, pe primul loc în topul Bilboard în fiecare din ultimele 6 decenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa Barbra Streisand (72 de ani) a făcut istorie în topul american al albumelor, devenind singurul artist din lume cu materiale discografice care au ajuns pe primul loc în Billboard 200 în fiecare dintre ultimele şase decenii.

Cel mai recent disc al artistei americane, albumul de duete intitulat „Partners“, a debutat pe primul loc în topul Billboard 200, graţie celor 196.000 de copii vândute în prima săptămână după lansare, informează contactmusic.com.

De asemenea, prin această performanţă, Barbra Streisand i-a egalat pe Elvis Presley şi Bruce Springsteen, cu care împarte locul al treilea în topul artiştilor cu cele mai multe albume devenite Nr. 1 în topul Billboard 200 - cu zece astfel de discuri fiecare.

Doar trupa The Beatles şi rapperul Jay-Z au avut mai multe albume care au ajuns pe primul loc în topul Billboard 200.

Barbra Streisand a avut primul ei album devenit Nr. 1 în octombrie 1964.

De-a lungul carierei sale impresionante, Barbra Streisand a câştigat toate premiile importante decernate de industria de divertisment americană - Oscar, Tony, Emmy, Grammy, Sindicatul regizorilor americani (Directors Guild of America), Globul de Aur, National Medal of the Arts şi Peabody -, pentru prestaţiile ei din muzică, cinematografie, teatru şi televiziune. Cântăreaţa a câştigat opt premii Grammy şi a vândut peste 245 milioane de discuri pe plan mondial.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite