Anunţul organizatorilor Eurovision, după ce a fost stabilit că Ucraina nu poate găzdui următoarea ediţie a concursului muzical european

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Profimedia
FOTO Profimedia

Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) a comunicat, joi, că îşi menţin hotărârea conform căreia Ucraina nu poate găzdui următoarea ediţie Eurovision, în situaţia în care autorităţile ucrainene au solicitat schimbarea deciziei ca următoarea ediţie a concursului muzical să aibă loc în altă ţară, relatează The Guardian.

Ucraina a câştigat ediţia de anul acesta a Eurovision cu piesa „Stefania“ de la Kalush Orchestra. Aşadar, Kievul ar fi urmat să organizeze ediţia de anul viitor a concursului. 

EBU a informat, în 17 iunie, că începe discuţii cu BBC pentru a găzdui Eurovision 2023 în Marea Britanie, după ce a eliminat posibilitatea ca evenimentul să fie ţinut în Ucraina, aşa cum se întâmplă în mod normal. 

„Ucraina nu este de acord cu natura unei astfel de decizii - am fost puşi în faţa faptului împlinit, fără discuţii sau alte opţiuni. Dar credem ferm că avem toate motivele să negociem pentru găsirea unei soluţii care să satisfacă toate părţile. 

Am câştigat cinstit Eurovision şi am îndeplinit toate condiţiile la termen în ceea ce priveşte procesul de aprobare a organizării concursului în Ucraina - am oferit răspunsuri şi garanţii de securitate şi posibile locuri pentru concurs. 

Găzduirea Eurovision 2023 în Ucraina este un semnal puternic către întreaga lume care susţine acum Ucraina. Vom cere schimbarea deciziei, pentru că noi credem că vom putea îndeplini toate cerinţele, după cum am subliniat în dialogul cu EBU. 

De aceea cerem negocieri suplimentare cu privire la găzduirea Eurovision 2023 în Ucraina”, afirma, după anunţul EBU, ministrul ucrainean al Culturii, Oleksandr Tkacenko

Reacţia EBU 

Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune a răspuns, joi, afirmând că înţelege dezamăgirea Ucrainei, însă ediţia de anul viitor a concursului nu poate fi organizată în această ţară. 

„Decizia a fost ghidată de responsabilitatea EBU de a se asigura că sunt îndeplinite condiţiile pentru a garanta siguranţa şi securitatea tuturor celor care lucrează şi participă la eveniment”, au comunicat organizatorii Eurovision. 

Conform organizatorilor Eurovision, cel puţin 10.000 de persoane sunt de obicei autorizate să lucreze pentru acest eveniment, cuprinzând personalul şi jurnaliştii, iar aproape 30.000 de fani din întreaga lume sunt aşteptaţi să ajungă la Eurovision. 

EBU despre „riscul sever” de bombardamente aeriene în Ucraina 

„Luând în considerare toate acestea, cu regret, EBU a luat decizia de a muta evenimentul într-o altă ţară şi va continua discuţiile privind găsirea unei locaţii potrivite pentru Eurovision Song Contest de anul viitor”, mai este precizat în comunicatul de presă publicat joi, potrivit The Guardian.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite