A murit Demis Roussos. Cele mai ascultate melodii ale artistului grec
0
Demis Roussos a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, la vârsta de 68 de ani. În acest articol, prezentăm cele mai populare melodii ale lui Demis Roussos, care au strâns un număr record de vizualizări pe siteul de partajare video Youtube.
Vestea că Demis Roussos a murit a fost dată de fiica artistului. Demis Roussos a cunoscut celebritatea în anii 70 şi 80 ai secolului trecut, primind peste 100 de discuri de aur, platină şi diamant.
Demis Roussos - Quand je t'aime
Melodia lansată în 1987 a strâns peste 10 milioane de vizualizări pe siteul Youtube. Ţinând cont că artistul nu este tocmai un preferat al "generaţiei Youtube", performanţa este una de apreciat.
Demis Roussos - Forever and Ever
Melodia care dă titlul celui de-al doilea album al său, Forever and Ever, care s-a bucurat de un succes fenomenal, are peste 9 milioane de accesări pe Youtube.
Demis Roussos - Una Paloma Blanca
Evergreenul "Una Paloma Blanca" este o adevărată etichetă pe cariera lui Demis Roussos. Melodia a strâns 5 milioane de accesări pe Youtube.
Vestea că Demis Roussos a murit a fost comunicată publică de jurnalistul grec Nikos Aliagas, pe contul său de Twitter. Artistul grec avea programat, în luna martie, un concert la Moscova. Demis Roussos a concertat pentru ultima dată în România în anul 2013.