Will Ferrell, un comic la înălţime (1,91 m)
0Fiu al unui performer la keyboard şi al unei învăţătoare, a împlinit 40 de ani la mijlocul lunii trecute. De o constituţie atletică (are 1,91 m înălţime), a fost membru al unei echipe
Fiu al unui performer la keyboard şi al unei învăţătoare, a împlinit 40 de ani la mijlocul lunii trecute. De o constituţie atletică (are 1,91 m înălţime), a fost membru al unei echipe studenţeşti de fotbal american, calitate în care a înscris un număr record de goluri. Şi astăzi joacă fotbal într-o echipă de old boys.
De altfel, a dorit să devină crainic sportiv şi chiar a absolvit la universitate o secţie de informaţie sportivă. A dovedit încă din anii studenţiei o înclinaţie deosebită în a imita voci, talent pe care şi l-a şlefuit ca membru al unui grup comic din Los Angeles.
Timp de şapte ani a apărut în celebrul program tv "Saturday Night Live", fiind desemnat cel mai de succes actor care a participat de-a lungul anilor la acest program şi, în acelaşi timp, cel mai bine plătit. Între altele, s-a ilustrat pentru modul savuros în care l-a imitat pe preşedintele Bush, fiind autorul mai multor false "bushisme" (strategerie în loc de strategie).
A jucat până acum în mai multe filme, dintre care publicului nostru îi sunt probabil mai cunoscute "Talladega Nights", "Bewitched" şi "Stranger Than Fiction". Face parte din gaşca de comici cunoscută sub numele de "Frat Pack", alături de Jack Black, Ben Stiller, Vince Vaughn, Steve Carell şi fraţii Owen şi Luke Wilson. A lansat, în luna aprilie anul acesta, un site de pe care se pot descărca scurtmetraje comice.
"Prefer comediile. După mine, comedia e genul câştigător. În tot ceea ce fac, caut să introduc o notă comică, acesta fiind răspunsul meu la problemele lumii", spune el. Din când în când însă, îşi aduce aminte de veleităţile sale sportive de odinioară. În 2003 a concurat la maratonul din Boston. Timpul înregistrat: 4h 2' 29".