VIDEO Premiera săptămânii: „Frozen/Regatul de gheaţă“, o poveste de mulţumit fetiţe, dar şi mămici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai aşteptate pelicule ale sfârşitului de an, animaţia „Frozen/Regatul de gheaţă“ – o poveste pentru cei mici, dar şi pentru cei mari, are astăzi premiera în cinematografele din România.

Creatorii îndrăgitelor animaţii „Tangled“ şi „Wreck-It Ralph“ aduc în cinematografele din România animaţia „Frozen/Regatul de gheaţă“, o reinterpretare modernă a basmului „Crăiasa Zăpezii”, de Hans Christian Andersen. Noua producţie Disney va rula pe marile ecrane din întreaga ţară în format 3D şi 2D, atât în varianta dublată, cât şi în cea subtitrată.

Filmul prezintă călătoria plină de aventuri a Annei, o prinţesă curajoasă şi optimistă, care porneşte în căutarea surorii ei, Elsa, devenită Crăiasa Zăpezii. Elsa condamnase cu puterile ei malefice regatul Arendell la o iarnă eternă. Anna îşi asumă misiunea dificilă de a salva ţinutul de acest blestem şi este pregătită să înfrunte orice pericole pentru a-şi găsi sora şi pentru a pune capăt iernii veşnice din Regat. 

Ajutată de prietenii ei neînfricaţi şi foarte haioşi, Hans, un prinţ galant,  Sven - un ren loial şi jovial şi Olaf,  un om de zăpadă, Anna este hotărâtă să nu se dea bătută în faţa niciunui obstacol.

Scenariul este scris de Jennifer Lee, primul regizor femeie din istoria animaţiilor Disney, cunoscută şi pentru contribuţia semnificativă la povestea emoţionantă a animaţiei „Wreck-It Ralph/Ralf strică tot“ (2012), nominalizată la Oscar şi Globurile de Aur la categoria Cel mai bun film de animaţie.

Trailer Frozen

Explicând ce a inspirat-o în conturarea scenariului „Frozen“, aceasta a declarat: „Povestea noastră a început ca o idee foarte simplă despre puterea familiei şi a crescut treptat mult mai mult decât ne-am imaginat noi. Tema principală a filmului este lupta pentru a depăşi frica şi pentru a descoperi adevăratul sens al iubirii“.

Presărată cu momente amuzante şi peripeţii pline de suspans, animaţia „Frozen/Regatul de gheaţă“ este un film de familie ideal pentru perioada sărbătorilor de iarnă, care va purta spectatorii într-o lume magică şi le va aduce aminte de farmecul poveştilor clasice Disney

Cu o atenţie sporită pentru detalii, această animaţie „modern îmbrăcată“ aduce publicului povestea clasică a lui Hans Christian Andersen, combinată cu o atitudine modernă şi uşor feministă a eroinei, pentru a le mulţumi atât pe fetiţele care vin la cinema, cât şi pe mamele lor, scria publicaţia de profil „The Hollywood Reporter“.

„O animaţie care aduce în prim-plan cântece magnifice în stil Broadway şi un complot viclean reprezintă reţeta de succes a unui film care va deveni un clasic Disney“, sunt de părere jurnaliştii de la „The New York Times“, în timp ce „Los Angeles Times“ s-a rezumat la a spune că „Frozen“ este fabulos.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite