Ştiri pe scurt
0
Havana Benicio del Toro, premiat Actorul Benicio del Toro (foto) a primit premiul „Tomas Gutierrez Alea“ pentru întreaga activitate, din partea Guvernului cubanez, în cadrul unei ceremonii,
Havana
Benicio del Toro, premiat
Actorul Benicio del Toro (foto) a primit premiul „Tomas Gutierrez Alea“ pentru întreaga activitate, din partea Guvernului cubanez, în cadrul unei ceremonii, la Havana, la care au luat parte actorii Robert Duvall, James Caan şi Bill Murray.
Benicio del Toro, născut în Puerto Rico, l-a interpretat pe eroul revoluţionar Ernesto „Che“ Guevara în două filme, regizate de Steven Soderbergh, anul trecut. Del Toro a primit un Oscar în 2001 pentru rolul secundar din „Trafic“.
Toronto
„A Serious Man“, în festival
Cel mai recent film al fraţilor Joel şi Ethan Coen, „A Serious Man“, şi pelicula „Whip It“, în regia lui Drew Barrymore, fac parte dintre premierele mondiale prezentate la cea de-a 34-a ediţie a Festivalului de Film de la Toronto, ce se desfăşoară între 10 şi 19 septembrie.
Cel mai recent proiect al fraţilor Coen îi are în distribuţie pe Michael Stuhlbarg (nominalizat la Premiul Tony), Richard Kind şi Fred Melamed. La festival vor merge şi peliculele româneşti „Poliţist, adjectiv“ de Corneliu Porumboiu şi „Cea mai fericită fată din lume“ de Radu Jude.