Reţetă culturală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tamara Buciuceanu Botez
Tamara Buciuceanu Botez

Deşi cărţile lui Sophie Kinsella sunt foarte apreciate şi constituie o lectură captivantă pentru cititori, filmul prezintă o realitate mult mai convingătoare. Actriţa Isla Fisher s-a încadrat excelent în povestea scriitoarei, încât şi cei care au citit romanele Sophiei pot susţine că ecranizarea  respectă întocmai cele mai mici amănunte. Este de preferat să achiziţionaţi şi cartea, pentru că aveţi ocazia să vă „p

FILM
Bomba zilei

Titlu original: Scoop; Regie: Woody Allen; Distribuţie: Scarlett Johansson, Hugh Jackman, Woody Allen, Kevin McNally, Romola Garai

Celebrul jurnalist de investigaţie Joe Strombel, recent decedat, rămâne între cele două lumi, pentru că nu poate renunţa la ancheta legată de „ucigaşul cu cartea de Tarot", care acţionează în Londra. Prin intermediul frumoasei studente, Sondra Pransky (Scarlett Johansson), Joe încearcă să continue ancheta pentru a-l descoperi pe criminal.

El îi oferă informaţii preţioase tinerei, jurnalistă în devenire, din momentul întâlnirii cu ea pe scena, unde îşi făcea numărul de magie iluzionistul Splendini. Sid Waterman (Woody Allen) şi Sondra, îndrumată de fantoma lui Joe, ajung la aristocratul Peter Lyman (Hugh Jackman). Toate indiciile, care vor dezlega misterul, îi conduc pe cei doi către persoana lui Peter. Deşi nu mai încape îndoială că el este criminalul, idila dintre Sondra şi acesta amână, pentru o perioa­dă scurtă
de timp, denunţarea lui.

CARTE
Tunele 3. În cădere liberă

Autor: Roderick Gordon & Brian Williams; Editura: Corint Junior

"Tunele" a ajuns la cel de-al treilea volum, „În cădere liberă". Anul trecut, în noiembrie, apărea pe piaţă „Tunele. În adâncuri", a doua carte a seriei, care a devenit la scurt timp bestseller naţional şi internaţional. Operele celor doi autori, Roderick Gordon şi Brian Williams au fost traduse în peste patruzeci de limbi. De asemenea, în curând vor începe filmările pentru o ecranizare spectaculoasă inspirată din aceste volume.

Partea a treia prezintă „sfârşitul" băiatului de paisprezece ani, Will Burrows, care se prăbuşeşte într-un puţ subteran. „Tunele. În cădere liberă" este, de fapt, începutul unei călătorii înspăimântătoare, cu aventuri periculoase, în care va avea de-a face cu păianjeni carnivori uriaşi, dar şi cu „Strălucirile mortale". „Tunelele" sunt captivante, dar au ceva din caracterul alert şi înfricoşător al unor povestiri de groază.

CD
If On A Winter's Night...

Artist: Sting; Casa de discuri: © Universal Music România

În apropierea venirii anotimpului său preferat, Sting a lansat un album dedicat iernii. Acest material discografic a inspirat o mulţime de compozitori şi a dat naştere unor compilaţii deosebite. CD-ul „If On A Winter's Night..." reuneşte o serie de piese, care te ademenesc să intri într-o lume minunată, muzicală, contemplativă. Realizat în colaborare cu producătorul Robert Sadin, albumul include muzica tradiţională a insulelor britanice. În colecţia de piese, colinde şi cântece de leagăn, amintim „The Snow It Melts The Soonest", „A Soalin" şi „Gabriel's Message".

CD-ul prezintă şi două piese originale compuse de Sting, şi anume „Lullaby For An Anxious Child" şi „The Hounds Of Winter", care au fost incluse pe materialul său anterior, „Mercury Falling". Pentru acest album Sting a colaborat cu chitaristul Dominic Miller şi cu trei muzicieni britanici.

DVD
Insula Doctorului Moreau

Titlu original: The Island of Dr. Moreau; Regie & Distribuţie: John Frankenheimer & Marlon Brando

În Pacificul de Sud, pe o insulă îndepărtată, activează doctorul Moreau, care poate deschide porţile iadului cu ajutorul ştiinţei. Diplomatul Edward Douglas, în urma unei misiuni diplomatice, vizitează laboratorul lui Moreau şi descoperă o serie de experimente: în încercarea de a crea oameni perfecţi, omul de ştiinţă dă naştere la bestii umane.

Neluând în calcul înmulţirea lor, doctorul continuă să „fabrice" fiinţe ireproşabile. În tot acest timp, monştrii creaţi în laborator se revoltă împotriva întregii umanităţi, ameninţându-i viaţa chiar şi inventatorului lor. Thrillerul este bazat pe cartea lui H.G. Wells şi reuneşte actori de marcă precum Val Kilmer, David Thewlis, Fairuza Balk şi, nu în ultimul rând, câştigătorul premiului Oscar, Marlon Brando (Cel mai bun actor - „The Godfather", anul 1972).

SPECTACOL
Divorţul de Aur

Scenarişti: Nae Comănescu & Sorin Petrescu; Regie: Nae Comănescu; Distribuţie: Tamara Buciuceanu Botez ;Locaţie: Palatul Naţional al Copiilor - Bucureşti

8 decembrie reprezintă o dată istorică pentru Tarsiţa şi Spirache Piteşteanu. După 50 de ani de căsnicie, cei doi serbează, cu prietenii, iubirea lor de-o viaţă. Corista şi trombonistul de la Operetă au trăit o poveste frumoasă de dragoste; şi-au vorbit cu o tandreţe ieşită din comun, iar gesturile pe care şi le-au împărtăşit au dat dovadă de mult respect.

Totuşi, la împlinirea celor 50 de ani de mariaj, Tarsiţa şi Spirache tânjesc după sentimentele de iubire predo­minante în societatea modernă: pasiunea, reproşul, adulterul, frica, neîmplinirea. Piesa de teatru are replici profunde, pe alocuri pline de tristeţe despre realitatea înconjurătoare şi este special scrisă pentru monştrii sacri ai teatrului românesc, Tamara Buciuceanu şi So­rin Frâncu.

CONCERT
Ştefan Bănică Jr.

Locaţie: Sala Palatului Bucureşti

"Concertul extraordinar de Crăciun" a devenit deja o tradiţie pentru Ştefan Bănică Jr. În fiecare an, în apropierea sărbătorilor de iarnă, el susţine mai multe spectacole la Sala Palatului, în speranţa că niciunul dintre fani nu va putea rata show-ul.

Anul acesta, la cele patru reprezentaţii planificate, a mai fost adăugată încă o zi de concert, şi anume ziua de 14, pe lângă cele de 10, 11, 12 şi 13 decembrie. Semn că muzica artistului este extrem de apreciată stă şi faptul că Ştefan Bănică Jr. are în palmares o multitudine de concerte sold-out. De peste zece ani, fanii din întreaga ţară au avut ocazia să se ridice în picioare şi să danseze cu el, bucurându-se de un concert complet, cu adevărat extraordinar. Biletele se împart în patru categorii de preţ, începând cu suma de 50 de lei, până la 120 de lei, în funcţie de loc.

CARTE vs. FILM

CARTE

Romanul lui Sophie Kinsella, „Confessions of a Shopaholic" este bestseller pe plan internaţional. Succesul avut cu acest volum a atras cu sine apariţia altor cărţi din această serie: „Shopaholic Takes Manhattan", „Shopaholic Ties the Knot", „Shopaholic and Sister" şi „Shopaholic and Baby". Toate au făcut înconjurul lumii. Prima carte a lui Sophie te introduce în lumea victimelor modei, într-o goană continuă după reduceri, victime care se ascund, într-o formă sau alta, în fiecare dintre noi.

FILM

În această comedie romantică, personajul central este Becky. Visul ei este să obţină un post de redactor la publicaţia mondenă preferată, dar obţine un loc de scriitor la o revistă financiară. Postul nu-i poate mulţumi toate capriciile. Articolul „Fata cu eşarfa verde", la care acordă foarte multă atenţie, devine un succes, iar tânăra, în scurt timp, o celebritate. Dependenţa ei de cumpărături îi aduce facturi foarte mari, chiar dacă celebrul subiect pare să-i acopere cheltuielile financiare.

Noi seriale
Legenda Căutătorului

Regie: Michael Hurst & Mark Beesley  Distribuţie: Craig Horner & Bridget Regan & Bruce Spence, Craig Parker Steenburgen, Christopher Marquette

Mâine, 5 decembrie, Pro TV transmite primul episod al serialul „Legenda Căutătorului". Înspirat din romanul lui Terry Goodkind, „The Sword of Truth", producţia spune povestea lui Richard Cypher, un erou în devenire, a lui Kahlan, o femeie misterioasă şi a lui Zedd, un vrăjitor avid de putere.

Filme

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite