"jOBS", filmul despre viaţa fondatorului Apple, în cinematografe din 19 aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul artistic despre viaţa lui Steve Jobs, care-l va avea în rolul principal pe Ashton Kutcher, va debuta în această săptămână la festivalul Sundance şi va ajunge în primăvară în cinematografe.

„jOBS” va fi disponibil publicului din cinematografe pe data de 19 aprilie, dată aleasă pentru a coinicide cu a 37-a aniversare de la fondarea companiei Apple, care se confundă cu Steve Jobs.

Până atunci, participanţii la festivalul de film Sundance vor putea vedea filmul pe 25 ianuarie, la închiderea proiecţiilor.

Filmul „jOBS” este regizat de Joshua Michael Stern şi a fost scris de Matthew Whitley. Pelicula urmăreşte viaţa lui Steve Jobs din momentul în care a renunţat la facultate şi până a devenit o persoană influentă în domeniul tehnologiei.

O parte dintre scenele din film au fost filmate într-un garaj unde Apple Computer a pornit, atunci când Steve Jobs şi prietenul său, Steve Wozniak au pus la punct Apple I.

Jobs, 1971 - 2000

Filmul va prezenta viaţa lui Steve Jobs între anii 1971 şi 2000, perioadă în care compania Apple a cunoscut o creştere fulminantă, el a fost îndepărtat de la conducerea acesteia, a fondat NeXT şi a ajuns, din nou, la compania cu care a pornit în industria calculatoarelor, notează „CNet“. Producătorii au avut acces şi la garajul de unde compania a pornit şi a ajuns la gigantul de astăzi.

Echipa de producţie a remis un comunicat în care prezintă, în linii mari, filmul. „«jOBS» pătrunde în esenţa caracterului lui Steve Jobs şi creează o poveste bazată pe dialog care este atât importantă per total, cât şi un portret complex al lui“. 

Filmul a fost regizat de Joshua Michael Stern, scenariul a fost scris de Matthew Whitely, de filmare s-a ocupat Russel Carpenter, iar producţia a revenit lui Mark Hulme. Cât despre actori, cofondatorul Steve Wozniak este jucat de Josh Gad, rolul directorului Apple care l-a concediat pe Jobs, John Sculley, i-a revenit lui Matthew Modine, iar Ahna O'Reilly este actriţa care o întruchipează pe iubita lui Jobs cu care a şi avut o fiică pe nume Lisa.

„jOBS“ este primul film cu acest subiect, dar nu şi singurul. Sony Pictures împreună cu scenaristul Aaron Sorkin care s-a ocupat şi de filmul „The Social Network“ despre viaţa lui Mark Zuckerberg, fondator Facebook. Acest film va porni de la biografia oficială a lui Steve Jobs realizată de Walter Isacsson.

Filmul „Pirates of Silicon Valley“ a fost o altă peliculă despre Steve Jobs, dar nu dedicată în totalitate. Acesta a fost lansat în 1999 şi prezintă povestea de început a Apple şi Microsoft.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite