FOTO VIDEO 90 de ani de Disney. Vocile care au dat viaţă celor mai cunoscute personaje, de la Mickey Mouse şi Albă ca Zăpada la ursul Baloo şi Mica Sirenă
0Ziua de 16 octombrie a marcat aniversarea a 90 de ani de la înfiinţarea uneia dintre cele mai mari companii de producţie cinematografică din lume, The Walt Disney Company. Iniţial a fost fondată ca un mic studio de animaţie de către animatorul şi antreprenorul american Walt Disney, alături de fratele său Roy.
Astăzi, The Walt Disney Company este una dintre cele mai mari companii de producţie de la Hollywood, deţine nouă parcuri Disneyland şi câteva reţele de televiziune, inclusiv ABC. De asemenea, în portofoliul Disney au intrat şi studiourile de animaţie Pixar.
În semn de apreciere pentru contribuţia adusă culturii, Arhivele Walt Disney vor deveni accesibile publicului larg la Muzeul de Ştiinţe şi Industrie din Chicago, acolo unde peste 300 de artefacte vor reflecta nouă decenii de istorie Walt Disney. Vizitatorii pot vedea elemente de recuzită din filme precum „Piraţii din Caraibe“ sau o copie a biroului lui Walt Disney.
Acest inovator al animaţiei rămâne însă cunoscut pentru personajele care au încântat generaţii de copii ani. De la Mickey Mouse, pe care multă lume îl consideră a fi alter-ego-ul său, la Albă-ca-Zăpada, Pinocchio, Cenuşăreasa, Baloo şi Mica Sirenă, cu toţii reprezintă adevărata moştenire a lui Walt Disney. Însă, cine sunt oamenii care au dat glas acestor personaje?
Mickey Mouse
Chiar şi în ziua de astăzi, personajul este sinonim cu numele lui Walt Disney. Pentru aproape 20 de ani, din 1928 când a fost inventat, vocea ascuţită a lui Mickey a fost asigurată de Walt Disney însuşi, dar din anul 1946, atunci când a devenit mult prea preocupat pentru a continua, iar vocea sa de fumător înrăit s-a îngroşat, rolul i-a revenit lui Jimmy MacDonald, şeful departamentului de efecte de sunet. Acesta l-a interpretat pe şoricel între 1947 şi 1977. Cu timpul, Mickey Mouse a devenit unul dintre cel mai uşor recognoscibile personaje de desene animate din lume, mai ales pentru „ţinuta“ uşor atipică: şort de culoare roşie, pantofi galbeni şi mânuşi albe.
Mickey Mouse FOTO AFP
Albă-ca-Zăpada
Pentru mai bine de un deceniu, Walt Disney a insistat ca identitatea actorilor care redau vocile personajelelor să fie ţinută secretă. El credea că dacă oamenii vor afla cine sunt cei care au împrumutat vocile personajelor sale, magia şi curiozitatea va dispărea. Ca urmare, întreaga distribuţie din primul film de lung metraj „Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici“ nu a apărut la finalul peliculei. La fel s-a întâmplat şi cu alte filme ce au urmat. Albă-ca-Zăpada a fost jucată de Andriana Caselotti, o tânără de 18 ani care a fost instruită de tatăl său să devină cântăreţă de operă. Disney a ales-o personal şi i-a interzis să mai apară în alte filme. Cu toate acestea, tânăra a mai apărut la evenimentele publice dedicate filmului.
Jiminy Cricket şi Pinocchio
Celebrul băieţel din lemn şi tovarăşul lui greiere au fost interpretaţi de Dickie Jones, respectiv Cliff Edwards. Pentru Dickie Jones acesta a fost vârful carierei de actor la care a renunţat în 1959, pentru a face afaceri imobiliare, după ce în 1940, la 13 ani, şi-a împrumutat vocea lui Pinocchio. El trăieşte şi astăzi şi mai apare în cadrul evenimentelor promoţionale organizate de Disney.
Greierele Jiminy Cricket a fost interpretat de Cliff Edwards, care, mai târziu avea să-i redea vocea şi elefantului Dumbo.
Walt Disney FOTO AFP
Cenuşăreasa
Cenuşăreasa, prinţesa care la miezul nopţii se transforma într-o fată obişnuită, a fost interpretată de Illene Woods. Aceasta şi-a început cariera la doar 14 ani, cu propria emisiune de radio, în reţeaua ABC. De asemenea, a cântat alături de Orchestra Forţelor Aeriene Americane, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Tânăra chiar le-a cântat preşedinţilor americani Franklin D. Roosevelt şi Harry S. Truman. După ce a devenit cunoscută pentru câteva hituri, „A Dream Is a Wish Your Heart Makes“ şi „So This is Love“, aceasta a fost invitată de Walt Disney să îi redea vocea Cenuşăresei, în 1950.
Ursuleţul Winnie şi şarpele Kaa
Sterling Holloway a fost unul dintre actorii la care Disney a apelat constant, iar acesta nu a dezamăgit. Personaje precum Ursuleţul Winnie sau şarpele Kaa, din „Cartea junglei“ au fost interpretate cu succes de către actorul american.
Wendy şi Peter Pan
La numai 10 ani, Kathryn Beaumont a fost selectată să o interpreteze pe Alice, în filmul animat „Alice în Ţara Minunilor“, ca mai apoi, la 15 ani, să fie chemată pentru a îi da viaţă lui Wendy, în filmul cu Peter Pan din 1953. În final, a renunţat la actori pentru cariera de profesor.
Peter Pan a fost interpretat de un actor tânăr şi popular la vremea lui, Bobby Driscoll, care a câştigat un premiu special din partea Academiei de Film americane. Contractul cu Disney a fost rupt, la doar câteva săptămâni de la lansarea filmului, Driscoll având mari probleme cu acneea. În 1961 a ajuns la închisoare din cauza consumului şi posesiei de stupefiante. A murit în 1968, la doar 31 de ani.
Ursul Baloo din „Cartea Junglei“
Simpaticul urs Baloo din „Cartea Junglei“ a împrumutat câte puţin din personalitatea comediantului american Phil Harris, cunoscut pentru apariţiile sale la radio şi televiziune. În 1967, Harris l-a interpretat pe Baloo, iar în 1973 acesta a fost vocea unui alt urs, Little John, în filmul animat „Robin Hood“.
Urangutanul King Louie
Probabil cel mai cunoscut om care şi-a împrumutat vocea unui personaj Disney a fost Louis Prima, celebru jazzman şi trompetist din anii 1950-1960. Rolul urangutanului King Louie şi piesa „I Wanna Be Like You“ reprezintă unele dintre elementele definitorii ale filmelor lui Walt Disney.
Mica Sirenă
Jodi Benson a interpretat multe personaje Disney, dar cel mai mare rol al ei a fost Ariel, din filmul de mare succes din 1989, „Mica Sirenă“. Departe de marele ecran, actriţa de teatru este câştigătoare a unui Premiu Tony.
Simba, Regele leu
În anii 1990, compania Disney şi-a îndreptat atenţia spre recrutarea actorilor de la Hollywood. Astfel, în 1994, Matthew Broderick, cunoscut pentru relaţia pe care a avut-o cu Sarah Jessica Parker, a fost adus pentru a-i da viaţă lui Simba, Regele leu. În acelaşi film, el îl joacă şi pe Scar, celălalt leu, care i se opune lui Simba.