Documentarul de pe Netflix care te va lăsa cu gura căscată. Este inspirat din fapte reale VIDEO

0
Publicat:

Utilizatorii platformei de streaming Netflix au rămas șocați de noul și „înfiorătorul” documentar „American Nightmare/ Coșmarul american”. Documentarul, care are trei episoade, spune povestea cuplului format din Denise Huskins și Aaron Quinn. Femeia a fost răpită în anul 2015 din locuința în care locuia cu iubitul, relatează Daily Mail.

Întâmplarea a avut loc în orașul Vallejo, California. Timp de două zile, tânăra, care la vremea respectivă avea 29 de ani, a fost drogată și violată de răpitorul ei într-o casă, înainte de a fi eliberată în apropierea casei părinților ei. 

Totuși, anchetatorii nu au dat crezare poveștii ieșite din comun până când adevăratul făptaș nu și-a recunoscut fapta. Huskins a acționat în instanță secția de poliție pentru defăimare. 

Huskins și Quinn au devenit în 2020 părinții unei fetițe. Foto: Arhivă
Huskins și Quinn au devenit în 2020 părinții unei fetițe. Foto: Arhivă

Cei care au vizionat documentarul au intrat pe rețeaua de socializare a lui Elon Musk, X, pentru a-și exprima părerile. Unii dintre ei au mărturisit că au fost „dependenți” de documentarul care are un singur sezon, însă alții au mărturisit că au fost șocați de modul în care au acționat autoritățile care s-au ocupat de caz. 

Un internaut a afirmat că „American Nightmare este înfiorător".

Un altul a spus: „Tocmai am terminat de vizionat documentarul American Nightmare de pe Netflix. Fără îndoială, cel mai bun documentar pe care l-am văzut vreodată. Povestea este demențială și am rămas cu gura căscată în permanență. Este, de asemenea, o lecție valoroasă despre incompetența și corupția poliției/FBI!". 

„Tocmai am terminat "American Nightmare" de pe Netflix și sunt într-o stare de șoc”, a mai mărturisit un alt utilizator al platformei. 

„I-au cerut lui Denise să-mi lege mâinile”

Adevărata poveste din spatele dispariției lui Huskins are și mai multe detalii de-a dreptul incredibile, în afara faptului că a fost lăsată acasă chiar de cel care a răpit-o.

Cei doi tineri, ambii specialiști în fizioterapie, dormeau atunci când un individ le-a pătruns în casă. 

Quinn, pe atunci în vârstă de 30 de ani, a sunat pentru prima dată la 911 a doua zi după ce iubita lui a fost răpită, spunându-i operatorului că nu a putut suna mai devreme pentru că a fost „legat" - la propriu. 

Ulterior, în timp ce relata poliției evenimentele petrecute în acea seară îngrozitoare, el a declarat: „M-am trezit. Era o lumină puternică care ne orbea, un pistol cu electroșocuri s-a declanșat și am văzut că purtau costume de neopren... I-au cerut lui Denise să-mi lege mâinile la spate". 

Agresorul i-a amenințat cu o armă falsă înainte de a reda un mesaj preînregistrat care lăsa impresia că era însoțit și de alte persoane. 

Cei doi, care erau de-a dreptul îngroziți, au fost apoi drogați. Ulterior, Huskins a fost băgată într-un portbagaj și dusă la peste 800 de kilometri distanță. 

La fața locului, polițiștii au găsit urme de sânge în întreaga casă, arme de jucărie și chiar o păpușă gonflabilă. 

 „Viețile noastre se schimbaseră pentru totdeauna”

Însă suspiciunile cu privire la cine s-ar fi putut afla în spatele dispariției lui Huskins au planat imediat asupra partenerului ei. 

Documentarul prezintă imagini cu iubitul care se afla în camerele de interogatoriu ale poliției. El a fost interogat și în legătură cu un conflict pe care îl avusese cu iubita sa chiar cu puțin timp înainte de dispariția ei. Cei doi s-au certat din cauza unor mesaje pe care aceasta le găsise în telefonul lui. 

Adevăratul făptaș a cerut suma de 15.000 de dolari în schimbul eliberării lui Huskins. Însă, după câteva zile, răpitorul ei a lăsat-o în mod inexplicabil pe o alee din fața casei părinților ei, spre uimirea tuturor. 

Amintindu-și momentul în care s-au revăzut, Denise Huskins a declarat pentru emisiunea 20/20 de la ABC: „În fiecare moment din perioada în care am fost captivă, mi-l imaginam pe el, îmi imaginam cum trebuie să fie sentimentul de a mă simți în sfârșit din nou în siguranță în brațele lui. 

Când mi-a deschis ușa, ne-am îmbrățișat... Plângeam și ne strângeam în brațe”. 

Quinn a adăugat: „Știam că viețile noastre se schimbaseră pentru totdeauna și că vom trece prin alte greutăți, dar cel puțin ne aveam unul pe celălalt".  

  Quinn și  Huskins „sunt cei care datorează scuze”

Și s-a dovedit că Quinn a avut dreptate, întrucât eliberarea lui Huskins nu a făcut decât să-i facă și mai suspicioși pe oameni. 

Mulți au declarat că este o dovadă că cei doi au mințit și au fost copleșiți de comentariile de pe rețelele de socializare de la persoane care credeau că au inventat povestea. 

Chiar și inspectorul de poliție din Vallejo, Kenny Park, a fost de aceeași părere  

Nu am putut dovedi nimic din ceea ce spunea. În orice caz, domnul Quinn și doamna Huskins sunt cei care datorează scuze acestei comunități”, a spus el în cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc după ce femeia a fost eliberată. 

În mod asemănător, comentatorii acestei noi serii au declarat că Huskins „părea mai mult un suspect", adăugând: „Nu am auzit niciodată de un caz în care răpitorii să își lase victima la ușa din față a casei lor”. 

 „Mă va bântui pentru tot restul vieții mele” 

Dar cazul a luat o altă turnură șocantă atunci când Matthew Muller, un avocat în vârstă de 41 de ani și fost pușcaș marin, s-a predat poliției câteva luni mai târziu. El a pledat vinovat și a dezvăluit că a folosit drone pentru a-i urmări pe cei doi parteneri atunci când aceștia erau acasă. 

Huskins a mărturisit în instanță că Muller a tratat-o ca pe „un animal" în timp ce o viola, explicând: „M-ai aruncat pe pat ca pe o păpușă. Singurul mod în care am reușit să trec peste asta a fost să-mi imaginez că am fost cu Aaron, iar asta mă va bântui pentru tot restul vieții mele”. 

„Mi-am spus că, indiferent de ceea ce vor face, nu voi implora și nu voi țipa. Dacă sunt ultimele clipe pe care le voi trăi, voi rămâne calmă și voi fi recunoscătoare pentru viața pe care am avut-o”, a mai declarat femeia despre clipele îngrozitoare prin care a trecut. 

Muller le-a spus procurorilor că suferea de tulburare bipolară și că era sub tratament medicamentos atunci când a răpit-o pe Huskins. 

În anul 2017, a pledat vinovat la acuzațiile federale de răpire și a fost condamnat la 40 de ani de închisoare. Ulterior, Muller a fost condamnat la alți 31 de ani de închisoare, care vor fi ispășiți concomitent, după ce a a mai fost acuzat de viol, furt calificat, intrare prin efracție și lipsire de libertate. 

De atunci, Huskins și Quinn și-au dezvăluit povestea într-o carte intitulată „Victim F: From Crime Victims To Suspects To Survivors”. 

Cei doi s-au căsătorit în anul 2016, la un după evenimentele îngrozitoare. Ulterior, în anul 2020, ei au devenit părinții unei fetițe. 

Aceștia au dat în judecată secția de poliție pentru defăimare și au obținut o despăgubire în valoare de 2,5 milioane de dolari. 

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite