Clive Owen, un altfel de James Bond

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De când a putut fi văzut într-un smoching impecabil în "Crupierul", Clive Owen (foto) a fost considerat de mulţi ca posibilul succesor al lui Pierce Brosnan în rolul lui James Bond. Nu

De când a putut fi văzut într-un smoching impecabil în "Crupierul", Clive Owen (foto) a fost considerat de mulţi ca posibilul succesor al lui Pierce Brosnan în rolul lui James Bond.

Nu se ştie dacă, până la urmă, producătorii sunt cei care l-au preferat pe mai puţin cunoscutul Daniel Craig sau dacă, aşa cum există unele indicii, Owen este cel care a respins ideea de a da viaţă superspionului 007, preferând alte partituri.

Oricum, "Lichidaţi-i" oferă prilejul de a ne face o impresie de cum ar fi arătat el sub înfăţişarea lui Bond. Cu atât mai mult cu cât performanţele sale atletice din acest film şi priceperea de a mânui armele seamănă în bună măsură cu cele ale agentului secret al Maiestăţii Sale britanice.

Pe de altă parte însă, există şi deosebiri. Nu tu cocktailuri Martini sorbite pe îndelete, nu tu maşini de ultimul tip, nici gadgeturi ultrasofisticate ori haine croite impecabil. Dacă o ai însă ca parteneră pe Monica Bellucci, îţi mai trebuie altceva? Pentru că, să fim drepţi, nu prea multe din faimoasele "Bond girls" se pot măsura cu ea.

Filme

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite