Cinema-Recomandări
0
2010 a fost şi continuă să fie şi pe ultima sută de metri un an bun pentru animaţii. Dacă până acum am avut de-a face cu jucării, căpcăuni, broaşte ţestoase şi iluzionişti, „Megamind“ este o specie aparte de film animat: cu super-eroi şi cu super-villaini.
Megamind
Şi, spre diferenţă de „Despicable Me" (care avea şi el un personaj super-negativ ca protagonist), nu este o chestiune recomandabilă de preferinţă micilor spectatori. „Megamind" este o poveste foarte amuzantă a unui erou negativ (Ferrell, comedian foarte capabil) care, după ce reuşeşte să-l lichideze pe super-eroul (Brad Pitt) care i-a influenţat în mod negativ viaţa, se plictiseşte de distrugerea oraşului lăsat fără apărător şi decide să îşi fabrice un nou rival.
Dacă nu şi-ar băga coada o reporteriţă (Tina Fey) şi cameramanul ei, lucrurile ar merge conform planului: Megamind ar avea cu cine se război şi oraşul ar avea un nou super-protector. Dar lucrurile degenerează şi noul super-erou are mai de grabă stofă de răufăcător. Tot Megamind trebuie să îndrepte lucrurile, devenind prin forţa împrejurărilor apărătorul oraşului. Pentru cei mici, personajele şi glumiţele funcţionează admirabil.
Tom McGarth regizează cu aplomb un scenariu admirabil scris, care, dincolo de glume, explozii şi o poveste captivantă, mai reuşeşte ceva: o deconstrucţie în cheie comică a super-eroului. În cazul de faţă, paralela destul de evidentă cu povestea lui Superman este deplin fructificată, iar întrebarea isteaţă pe care o pune filmul (ce-ar fi dacă personajele cu super-puteri pur şi simplu s-ar plictisi să tot fie răi sau să tot salveze oameni?) capătă un răspuns foarte entertaining.
Titlu original: Megamind; Regia: Tom McGrath; Distribuţie (voci): Will Ferrell, Brad Pitt, Tina Fey
Spărgătorul de nuci 3D
Titlu original: The Nutcracker in 3D
Una dintre cele mai frumoase povești ale copilăriei este transpusă pe marele ecran, în format 3D. Suntem invitaţi într-o lume fantastică, pentru a fi martorii neasemuitelor aventuri ale micuţei Mary . În ajunul sărbătorilor de iarnă viaţa ei începe să se înveselească odată cu sosirea în Viena a unchiului său, Albert, care îi aduce un cadou neobișnuit: un spărgător de nuci fermecat.
În chiar noaptea Crăciunului, jucăria capătă viaţă și o conduce pe fetiţă într-un regat magic, populat de zâne și jucării vorbitoare. Dar ţinutul este în pericol, din pricina tiranicului Rege al Șoarecilor și al răutăcioasei sale mame. După ce Spărgătorul de nuci este răpit, Mary și noii săi prieteni din împărăţie trebuie să afle cât mai repede secretul Regelui Șoarecilor pentru a-și salva prietenul și regatul de la pieire.
Regia: Andrei Konchalovski; Distribuţie: Elle Fanning, Nathan Lane, John Turturo, Fernanda Dorogi, Aaron Michael Drozin, Sandor Istvan Nagy
Cronicile din Narnia: Călătorie pe mare cu zori de zi
Titlu original: The Chronicle of Narnia: The Voyage of the Dawn Treader
Cea de-a treia parte a celebrei serii, ecranizare după cărţile lui C.S. Lewis, îi readuce pe marile ecrane pe fraţii Pevensie, pe Leul Aslan (voce: Liam Neeson) și pe Vrăjitoarea Albă (interpretată cu adevărat glacial de talentata Tilda Swinton). Intrarea în lumea fantastică nu se mai face de această dată printr-un șifonier burdușit de haine, ci prin intermediul unui tablou înfăţișând apele agitate ale unei mări.
Vrăjitoarea îl va ispiti din nou cu promisiuni pe mezinul Edmund, iar Narnia va avea nevoie de efortul conjugat al fraţilor pentru a se elibera de sub tiranie. Prinţul Caspian, acum devenit rege, îi ia pe fraţii Pevensie și pe vărul lor, Eustace, într-o călătorie plină de pericole, până la marginea lumii, pe nava regală „The Dawn Treader". În drumul lor întâlnesc tot felul de creaturi fantastice ale universului Narniei.
Regie: Michael Apted; Distribuţie: Ben Barnes, Skandar Keynes, Georgie Henley, Anna Popplewell, Arthur Angel, Tilda Swinton, Liam Neeson
Tron: Moştenirea
Titlu original: Tron: Legacy;
Filmul este o continuare a succesului din 1882 şi îl are în centrul acţiunii pe Sam Flynn (Garrett Hedlund), fiul de 27 de ani al protagonistului primei părţi, Kevin Flynn (interpretat de Jeff Bridges). Sam este obsedat să descopere misterul care planează asupra dispariţiei tatălui său şi astfel ajunge în lumea jocurilor virtuale în care îţi poţi pierde chiar şi viaţa. Tatăl şi fiul pornesc într-o călătorie fantastică, în care imposibilul devine foarte posibil.
Pasionaţii de jocuri pe computer vor fi captivaţi de filmul lui Joseph Kosinski, populat de efecte speciale şi capabil să intrige cel puţin printr-o întrebare: cât de periculoasă ar putea deveni lumea virtuală? Filmul aminteşte de cel mai recent succes al unei tematici asemănătoare, „Inception", altă peliculă care parcă îşi trage „seva" din formula devenită clasică „Matrix".
Regie: Joseph Kosinski; Distribuţie: Garrett Hedlund, John Hurt, Jeff Bridges, Serinda Swan, Michael Sheen, Brandon Jay McLaren, Amu Esterle