Actorul Gerard Depardieu, cercetat pentru violuri şi agresiuni sexuale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gerard Depardieu, acuzat de  violuri şi agresiuni sexuale
Gerard Depardieu, acuzat de violuri şi agresiuni sexuale

Pe numele actorului Gerard Depardieu a fost deschisă o anchetă preliminară apentru „violuri şi agresiuni sexuale". Francezul în vârstă de 69 de ani este cercetat pentru că ar fi abuzat de o tânără actriţă.

Actorul Gerard Depardieu este cercetat pentru că ar fi comis "violuri şi agresiuni sexuale", potrivit unei surse judiciare, care indică faptul că Parchetul din Paris a deschis o anchetă în urma unei plângeri depuse luni în instanţă, scrie Le Figaro, citat de news.ro

Hervé Temime, avocatul său, s-a arătat "convins" de nevinovăţia clientului său. 

Luni, 27 august, o tânără actriţă s-a prezentat la Jandarmeria din Lambesc (Bouches-du-Rhône), în apropiere de Aix-en-Provence, pentru a depune o plângere împotriva lui Gerard Depardieu. Potrivit reclamantei, actorul francez în vârstă de 69 de ani ar fi abuzat de ea de două ori într-un hotel particular din arondismentul VI, în Paris. Faptele s-ar fi petrecut pe 5 şi 13 august. 

Fiica unui prieten al actorului francez, această actriţă debutantă, în vârstă de 20 de ani, i-ar fi cerut sfaturi lui Depardieu, să o ajute să îşi îmbunătăţească jocul. Ea afirmă că a fost abuzată în cursul unor repetiţii la o piesă de teatru. 

Potrivit unor informaţii publicate de Le Parisien şi RTL, confirmate pentru Le Figaro, o anchetă preliminară a fost deschisă de Parchetul din Paris pentru "violuri şi agresiuni sexuale" vizându-l pe actor. 

Investigaţiile au fost încredinţate Poliţiei judiciare din Paris. Contactat telefonic, unul dintre reprezentanţii actorului nu a răspuns solicitărilor jurnaliştilor de la Le Figaro. 

Avocatul lui Depardieu a precizat că actorul "contestă absolut orice acuzaţie viol sau agresiune sexuală". Contactat de Le Figaro, acesta a asigurat că actorul "nu are să îşi reproşeze nimic" şi vorbeşte despre "un prejudiciu foarte grav". "Sunt convins că la finalul acestei anchete, Gérard Depardieu va fi exonerat de orice vinovăţie, de orice responsabilitate", a adăugat avocatul pentru France Info.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite