Concert la miezul nopţii la Ateneu, susţinut de Orchestra barocă din Freiburg şi de Corul Sing-Akademie din Zurich

0

În seria Concertelor de la Miezul Nopţii, Orchestra barocă din Freiburg şi Corul Sing-Akademie din Zurich, vor fi pe scena Ateneului, astă-seară, de la 22.30.

Text de Ligia Ardelean

Ludwig van Beethoven (1770 – 1827), „titanul din Bonn”, creator de capodopere în toate genurile muzicale ale clasicismului, a rămas în istoria operei prin „Fidelio”; lucrare singulară şi nu tocmai. S-a ajuns la ea după două remanieri ale operei „Leonora”, făcute pe parcursul a nouă ani; timp în care Beethoven a rescris peste jumătate din conţinutul iniţial, cel prezentat în premieră absolută la Viena în 1805. Opera nu avusese succes atunci datorită împrejurărilor istorice, la care s-au adăugat anumite carenţe de interpretare şi – după unii – de construcţie muzicală, cele ce au determinat revizuirile ulterioare. Dirijorul René Jacobs preferă însă versiunea originală, practic uitată.

Leonora” este bogată în detalii pe toate planurile. „Fidelio”, fiind mai concisă (redusă la două acte), a devenit, desigur, mai dramatică, mai incisivă, dar cu personaje mai liniare; prototipuri, văduvite de evoluţia psihologică iniţială. În „Leonora” – spune René Jacobs – „fiecare act e centrat pe un personaj principal care l-ar putea intitula”. Actul I o are în prim plan pe Marzellina şi pare desprins dintr-un singspiel mozartian; nu doar datorită dialogurilor vorbite dintre numerele muzicale (prezente pe tot parcursul lucrării conform uzanţei vremii în operele de limbă germană), ci şi datorită atmosferei generale. Actul al II-lea, al Leonorei, anticipă melodrama romantică iar al III-lea act e dominat de figura tragică a lui Florestan. Dintre cele patru uverturi compuse de Beethoven pentru versiunile operei sale, René Jacobs a ales Leonora No.2 considerând-o „cea mai modernă, cea mai convingătoare (...) un poem simfonic avant la lettre care pregăteşte şi anticipă drama.” Textul vorbit este o compilaţie „actualizată” – în opinia dirijorului – din mai multe versiuni. Subiectul, inspirat de o întâmplare reală, corespunde unui trend al epocii – „opera salvării” – acţiunea fiind plasată într-o fortăreaţă-închisoare din Spania secolului al XVIII-lea.

Actul I. Marzellina, îndrăgostită fiind de Fidelio – noul ucenic al tatălui ei, temnicerul Rocco –,  îl respinge pe vechiul pretendent, Jaquino, portarul închisorii (arie şi duet care vor fi inversate în „Fidelio”). Apare Rocco în căutarea lui Fidelio, ajutorul său de nădejde (terţetul Ein Mann ist bald genommen, ulterior eliminat). În travesti şi sub numele simbolic „Fidelio”, se ascunde de fapt Leonora, fidela soţie a lui Florestan – deţinut politic – pe care ea speră să-l găsească în această închisoare. Dar dragostea Marzellinei ameninţă să-i deconspire identitatea stricându-i planurile. Extaticul cvartet în canon Mir ist so wunderbar surprinde fericirea Mazcellinei crezându-se iubită de Fidelio, îngrijorarea Leonorei-Fidelio, mulţumirea lui Rocco, descurajarea lui Jaquino, cel ce se şi îndepărtează apoi. Rocco încuviinţează alegerea fiicei sale, le oferă tinerilor sfaturi practice (populara arie Hat man nicht Gold beineben) şi acceptă să fie însoţit de Fidelio în celulele subterane (terţetul Gut, Söhnchen, gut).

Actul al II-lea debutează cu marşul care anunţă sosirea lui Pizzaro, guvernatorul închisorii. El îi ordonă lui Rocco să sape o groapă pentru Florestan – sechestrat abuziv – urmând să-l ucidă pentru a nu fi găsit de Don Fernando, aşteptat în vizită ministerială. Leonora şi Marzellina cântă fidelitatea conjugală (duetul Um in der Ehe froh zu leben care apare doar în această primă versiune a operei), apoi Leonora, rămasă singură, îşi exprimă voinţa de a-şi salva soţul. Marea ei arie, Komm, Hoffnung, are aici  un alt recitativ decât cel cunoscut din „Fidelio” precum şi o ţesătură mai înaltă, lirico-lejeră, linia melodică fiind bogat ornamentată. (Spre deosebire de neînfricatul Fidelio din opera omonimă, eroina titulară a operei „Leonora” e mai fragilă, mai feminină întru totul.) În final, deţinuţilor li se permite o scurtă plimbare în curtea închisorii (corul O welche Lust!), timp în care Leonora află de la Rocco de ordinul guvernatorului şi se oferă să-l ajute; speră să ajungă astfel la cel bănuit a fi soţul ei.

Actul al III-lea. Înlănţuit într-o celulă subterană Florestan dă glas deznădejdii (recitativ şi aria Gott, welch ein Dunkel hier!... In des Lebens Frühlingstagen, lipsită aici de finalul luminos, în tonalitate majoră, pe care-l va avea în „Fidelio” şi fiind astfel singurul număr mai scurt în original decât în remanieri). Sosind împreună cu Rocco, Leonora îl recunoaşte pe Florestan şi, când apare Pizzaro pentru a-l ucide, îi sare în apărare. Cei doi soţi cântă fericirea regăsirii, gata să moară împreună (duetul O namenlose Freude, prefaţat însă de expresivul recitativ Ich kann mich noch..., eliminat ulterior). Dar sosirea ministrului Don Fernando va duce la eliberarea lor şi arestarea lui Don Pizzaro. Marzellina se va consola cu Jaquino iar apoteoticul final va omagia curajul şi fidelitatea în dragoste a Leonorei.

 CONCERTELE DE LA MIEZUL NOPŢII                                                                                                                                                   

Vineri 13 septembrie , ora 22.30                 

Ateneul Român

ORCHESTRA BAROCĂ DIN FREIBURG şi CORUL SING-AKADEMIE DIN ZÜRICH

RENÉ JACOBS  dirijor                              

Program:

LUDWIG VAN BEETHOVEN – opera „LEONORA”

ANNE KATHARINA SCHREIBER concertmaestru    

TORBEN JÜRGENS Don Fernando, ministrul regelui (bariton)
JOHANNES WEISSER Don Pizarro, guvernator al închisorii (bariton)
JOSHUA ELLICOTT Florestan, un prizonier (tenor)

BIRGITTE CHRISTENSEN Leonora, soţia acestuia (soprană)

CHRISTIAN IMMLER Rocco, temnicer (bas)
ROBIN JOHANNSEN Marzelline, fiica lui (soprană)
NIKOLAUS PFANNKUCH Jaquino, asistentul lui Rocco (tenor)

Showbiz


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri