Testul de sânge care îţi spune dacă vei muri în următorii 10 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto Arhivă
foto Arhivă

Un grup de cercetători din Germania au dezvoltat un test de sânge care ar putea prezice şansele pe care cineva le are să moară în următorii zece ani, relatează Daily Mail.

Cercetătorii au descoperit 14 biomarkeri în sânge care se pare că afectează riscul morţii. Concluziile acestora vin în urma unei cercetări care a implicat analizarea a 44,000 de oameni şi care a arătat că biomarkerii au o acurateţe de 83% în a prezice dacă o anumită persoană va muri în următorii 2-16 ani.

Oamenii de ştiinţă speră că rezultatele cercetării pot duce la elaborarea unui test de sânge care poate ajuta tratarea pacienţilor, evaluând, de exemplu, dacă o persoană în vârstă este prea fragilă pentru a putea trece printr-o intervenţie chirurgicală. Experţii în domeniu consideră studiul cercetătorilor germani ”un pas promiţător”, dar accentuează nevoie de cercetare suplimentară înainte ca testul să fie folosit precum testele convenţionale de sânge.

Studiul, publicat în jurnalul Natural Communications, observă că medicii sunt, în general, capabili să prezică dacă o persoană va muri în următorul an pe baza unor factori precum tensiunea arterială şi nivelul de colesterol, dar evaluarea riscului decesului pe o perioadă de 5-10 ani e mult mai dificilă.

Cercetătorii de la Institutul Max Planck pentru Biologia Îmbătrânirii au analizat sângele a mii de adulţi, cu vârste cuprinse între 18 ş 109 ani. Perioadele de urmărire a celor studiaţi au variat de la 2 la 16 ani, timp în care 5,512 dintre participanţi au decedat. Grupul de cercetători a căutat ”biomarkeri metabolici” care erau la un nivel mai ridicat în sângele celor care au trăit mai mult, identificând 14 astfel de biomarkeri şi utilizându-i pentru dezvoltarea unui test.

Pentru a-i verifica acurateţea, aceştia au identificat, mai întâi, riscul morţii pacienţilor pe baza unor factori convenţionali, precum tensiunea arterială, consumul de alcool, colesterolul, fumatul, precum şi diagnosticarea cu cancer sau boli de inimă. Apoi,  cercetătorii au identificat riscul morţii pacienţilor pe baza biomarkerilor din noul test de sânge.

În perioada de urmărire, predicţiile făcute pe baza noului test au avut o acurateţe de 83%, fiind superioară celei de 79% a testului bazat pe factorii de risc convenţionali.

”Biomarkerii ne oferă o înţelegere importantă a ce se petrece în perioadele de sănătate şi de boală”, a spus Amanda Heslegrave, cercetător la University College London. ”Numărul ridicat de participanţi la studiu este un semn bun, precum şi faptul că au un număr ridicat atunci când vine vorba de rezultatul final – în cazul acesta, mortalitatea. Asta face datele mult mai viabile.”

”Cu toate acestea, e limitat de faptul că cei studiaţi sunt toţi de descendenţă europeană, aşa ca datele s-ar putea să nu se aplice altor grupuri etnice fără studii suplimentare. E un pas promiţător, dar nu e gata deocamdată”, a explicat aceasta.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite