Starea aluniţelor se verifică anual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dermatologii recomandă analizarea periodică a aluniţelor cu dermatoscopul pentru a depista din timp un posibil cancer de piele. Pe data de 25 mai, puteţi efectua gratuit o dermatoscopie în orice clinică dermatologică din spitalele publice din toată ţara.

Marţea viitoare, la 25 mai, peste 300 de medici dermatologi din întreaga ţară vor oferi pacienţilor asiguraţi şi neasiguraţi consultaţii gratuite pentru depistarea melanomului malign, în cadrul unei campanii a Societăţii Române de Dermatologie pentru prevenirea şi depistarea leziunilor maligne şi premaligne cutanate.

„În această zi, toţi medicii dermatologi din clinicile de stat îşi vor concentra activitatea asupra acestui tip de consultaţii pentru cei interesaţi să verifice starea aluniţelor. De altfel, dermatoscopia, analiza prin care se pot vizualiza în detaliu aluniţele, este gratuită pentru pacienţii asiguraţi, aşa încât o pot efectua în orice zi", spune medicul primar dermatolog Mihaela Leventer de la clinica Dermastyle.

Anul trecut, în cadrul aceleiaşi campanii, au fost consultaţi gratuit 3.124 de persoane. 74 din cei examinaţi au fost diagnosticaţi cu melanom malign şi peste 300 au fost depistaţi cu altă formă de cancer cutanat.

Analiza, indicată până la vară

Pentru a depista din timp un posibil melanom malign, ar trebui să analizăm cu atenţie aspectul aluniţelor. O metodă este de a urmări chiar noi dacă vreuna dintre aluniţele de pe corp a crescut în dimensiuni într-un interval scurt de timp, dacă şi-a modificat culoarea sau dacă a căpătat un contur neregulat.

În oricare dintre aceste cazuri ar trebui să mergem cât mai repede la dermatolog pentru un consult de specialitate. De asemenea, orice aluniţă cu un diametru mai mare de şase milimetri ar trebui să ne trimită la medic. Însă chiar şi aluniţele aparent normale trebuie examinate cel puţin o dată pe an de un specialist, prin intermediul dermatoscopului.

„Este bine ca aluniţele să fie analizate cam în această perioadă, adică înaintea sezonului estival, pentru că expunerea la soare poate agrava structura unei aluniţe care are deja un potenţial malign. În cazul în care avem o aluniţă periculoasă, vom şti cât de mult trebuie să ne protejăm de soare pe timpul verii", precizează dr. Mihaela Leventer. O nouă analiză cu dermatoscopul ar trebui efectuată toamna, pentru a vedea în ce măsură au influenţat razele ultraviolete aspectul aluniţelor.

Nu doare şi durează puţin

Dermatoscopul este prevăzut cu lentile speciale, care măresc structurile cutanate, precum şi cu un sistem de iluminare ce permit medicului să identifice aluniţele cu risc de melanom. Investigaţia durează doar câteva minute şi nu doare, pentru că ea presupune doar observarea aluniţei cu lentila respectivă, după ce s-a aplicat în prealabil un gel pe piele, acesta aducând imaginii un plus de claritate.

În majoritatea clinicilor dermatologice din spitalele de stat, aparatul este manual, iar lentila măreşte de zece ori aluniţa. În clinicile private se foloseşte dermatoscopul digital, care măreşte de peste o sută de ori structurile pielii şi care permite fotografierea şi stocarea imaginilor pentru o comparaţie ulterioară în vederea analizării evoluţiei aluniţei.

Aparatul digital este prevăzut şi cu un soft special, care calculează pericolul pe care îl reprezintă aluniţa analizată în funcţie de o serie de criterii: localizarea ei, forma, dimensiunea, culoarea, simetria şi marginile. Totuşi, diagnosticul final aparţine tot medicului dermatolog, aşa încât şi aparatul manual este suficient pentru a identifica aluniţele cu risc de melanom. Mai departe, se recurge la excizia chirurgicală.

Recomandare

Verificaţi aspectul aluniţelor acum, înainte de sejurul la mare, şi apoi în toamnă, pentru a vedea dacă aluniţele şi-au modificat dimensiunea, forma sau culoarea. În cazul în care există asemenea schimbări, trebuie să consultaţi neapărat un dermatolog pentru o analiză mai atentă.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite