Principalele controverse pe marginea reproducerii asistate

Principalele controverse pe marginea reproducerii
asistate

Circa 15% din cupluri sunt infertile, iar proporţia este în creştere

Posibilitatea de a concepe copii în eprubetă cu material genetic propriu sau donat a iscat, încă din momentul apariţiei, discuţii care au atins atât sfera eticii medicale, cât şi pe cea religioasă, economică, juridică şi chiar filosofică.

Ştiri pe aceeaşi temă

În 2005, opinia publică avea parte de o surpriză majoră: românca Adriana Iliescu, fostă profesoară universitară de literatură română, dădea naştere unei fetiţe, la aproape 67 de ani, devenind astfel cea mai bătrână mamă din lume. Fetiţa nu era copilul biologic al femeii sexagenare, sperma şi ovulele fiind obţinute de la donatori anonimi, iar fetiţa născută avusese o soră geamănă care nu a supravieţuit. Adriana Iliescu era, prin urmare, mamă purtătoare şi, pentru a-şi putea împlini visul, fusese supusă de prof. dr. Bogdan Marinescu, de la Maternitatea Giuleşti, unui tratament hormonal pentru stimularea fertilităţii, în ciuda menopauzei.

O naştere târzie şi multe întrebări

Povestea a ţinut prima pagină a ziarelor din întrega lume, iscând o serie de controverse vizavi de corectitudinea etică a aplicării unui tratament de fertilizare in vitro după o anumită vârstă. Au trecut mulţi ani de la această premieră, fiica Adrianei Iliescu este deja preadolescentă, dar dilema rămâne, tot mai multe femei apelând la fertilizarea in vitro la vârste înaintate.

Specialiştii în bioetică şi nu numai ei s-au întrebat dacă menopauza nu ar trebui să fie o graniţă în calea aplicării tehnicilor de reproducere umană asistată medical, argumentând că, în cazul unei sarcini la vârste târzii, mama nu va trăi cât să asigure stabilitatea emoţională şi materială necesară copilului, oricât de cinic ar suna. Reprezentanţii bisericii au considerat noile tehnici drept un atac la adresa vieţii şi a familiei, vorbind despre alternativa adopţiei ca soluţie pentru cuplurile dornice de a deveni părinţi.

Pe de altă parte, au fost şi voci care au susţinut că nu ar trebui impuse niciun fel de bariere care ţin de vârstă. Astfel, în 2008, doi bunici, o indiancă de 70 de ani, Omkari Panwar, şi soţul său, Charan Singh Panwar, concepeau prin FIV un băiat şi o fată. Bătrânul tată avea să declare că poate muri fericit, întrucât are un fiu care să-i ducă numele mai departe.

Până la ce vârstă, însă, ar trebui permisă fertilizarea in vitro cu material genetic donat? Dar cu celule sexuale proprii? Care sunt efectele secundare ale supraovulaţiei la care este supus organismul femeii pentru a creşte probabilitatea fertilizării? Ce se întâmplă cu embrionii care nu ajung să fie implantaţi? De la ce vârstă un embrion poate fi considerat o fiinţă umană sau o persoană? Cât de în regulă este să alegi sexul şi culoarea ochilor viitorului copil?

„Pacientele cer implantarea mai multor embrioni“

Pentru multe dintre întrebări nu s-au găsit încă răspunsurile, în timp ce pentru altele, comunitatea medicală cel puţin a găsit soluţii sau măcar dezbate pe marginea lor. O astfel de discuţie este cea referitoare la numărul de embrioni care pot fi transferaţi în urma unei proceduri FIV. „O sarcină gemelară este deja o complicaţie a FIV. Problema se discută în forurile de specialitate. Şi noi, medicii, evităm să obţinem o sarcină multiplă“, mărturiseşte dr. Adrian Borş, medic specialist în obstetrică şi ginecologie cu supraspecializare în tratamentul infertilităţii, la Omniclinic din Iaşi. El adaugă că multe paciente vin, însă, şi cer implantarea a doi-trei embrioni, mai ales pentru faptul că, în România, statul nu susţine financiar procedurile de reproducere umană asistată decât cu o treime din costuri. „Să obţii o sarcină din primul FIV e un lucru foarte complicat. La noi, cuplurile nu-şi permit decât unul, maximum două FIV-uri şi, de multe ori, se fac transferuri de doi-trei embrioni, în funcţie de vârstă. Pentru că şansele ţin de vârstă“, mai spune dr. Adrian Borş.

În opinia conf. dr. Denisa Protopopescu, medic primar în obstetrică şi ginecologie cu supraspecializare în tehnici de reproducere umană asistată, la Centrul Medical Internaţional Bucureşti, ar trebui stabilită prin lege o limită până la care se poate apela la ajutorul medicinei pentru aducerea pe lume a unui copil. „Limita ar trebui să fie undeva în jurul vârstei de 45-47 de ani, până în 50 de ani, dacă este să vorbim de o femeie sănătoasă. Aceasta pentru că sarcina la vârste mai înaintate poate fi mai dificilă, pot apărea şi alte patologii legate de vârstă: hipertensiune care să afecteze sarcina sau o problemă de coagulare sau orice altceva“, explică specialista. 

Potrivit conferenţiarului, la tehnicile de reproducere umană asistată au apelat chhiar şi preoţi. „Am avut la tratament şi preoţi care îşi doreau copii, care au venit şi au spus «noi mergem în fiecare săptămână la biserică şi vă dăm un acatist sau ne rugăm pentru sănătatea dumneavoastră». Deci, nu facem nimic anormal, nimic împotriva lui Dumnezeu, facem doar ceea ce Dumnezeu ne-a lăsat să facem. Şi ne facem meseria de doctori cât mai bine posibil.“

Riscuri ale procedurilor

Fiecare procedură de reproducere umană asistată implică şi riscuri. „Există un risc de hiperstimulare ovariană, dar astăzi o putem monitoriza şi trata la timp. Apare la pacientele cu ovare micropolichistice, tinere, care, în urma stimulării, pot produce multe ovocite. În acele situaţii, ar trebui colectate toate ovocitele, iar embrionii se crioprezervă, urmând a se efectua embriotransferul într-un ciclu natural“, recomandă conf. dr. Protopopescu.

Alt risc este să nu se obţină sarcina după primul tratament. „Dar, dacă sunt embrioni crioprezervaţi, se poate face în două-trei luni crioembriotransferul. Şansa de succes în urma acestor tratamente este dată de vârsta pacientelor. Între 20 şi 31 de ani, şansa, după statistici internaţionale, poate creşte la 47%-48%, între 32 şi 37 de ani, şansa scade la 20%-25%, pentru ca, după 37-41 de ani, şansa să fie de 3%-8%. Scad şi numărul de ovocite şi calitatea lor, deci rezultă puţini embrioni“, mai spune conf. dr. Denisa Protopopescu.

Un alt risc este sarcina multiplă, cu naştere prematură şi cu riscurile atrase de prematuritate. „În acest sens, este bine ca numărul de embrioni transferaţi la o pacientă tânără să fie unul, maximum doi, iar spre 40 de ani – doi, maximum trei. Aici sunt multe discuţii de specialitate, rezultate din calitatea embrionului, dacă este blastocist – zilele cinci-şase – sau embrion de ziua doi-trei“, conchide universitarul. 

O „modă“ care ar putea prinde şi în România

Pentru persoanele care fac faţă presiunilor lumii moderne, dar vor şi o familie cu copii, în Occident a apărut o adevărată modă în rândul tinerelor. „Dat fiind că femeile vor să-şi termine mai întâi studiile, să aibă un loc de muncă bine plătit, să fie angajate într-o relaţie stabilă, se gândesc la căsătorie abia în jurul vârstei de 40 de ani. Însă, anterior, recurg la îngheţarea ovocitelor – la 25 de ani – astfel ca, la 40 de ani, să poată beneficia de o sarcină cu propriile ovule şi să aibă copilul lor. E o chestiune bine gândită şi cred că această modă va ajunge în curând şi la noi“, explică dr. Adrian Borş. Şi în România, ovulele pot fi congelate vreme de 15-20 de ani, însă tinerele nu apelează încă la această metodă de conservare a materialului genetic.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: