Poluarea din trafic creşte riscul producerii unui atac de cord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Expunerea la particulele poluante (PM10) şi la dioxidul de azot (NO2) emise de autoturisme favorizează producerea unul atac de cord
Expunerea la particulele poluante (PM10) şi la dioxidul de azot (NO2) emise de autoturisme favorizează producerea unul atac de cord

Blocajele în trafic pot fi foarte periculoase pentru sănătate. Expunerea prelungită la noxele emise de maşini poate declanşa un atac de cord, avertizează cercetătorii britanici într-un studiu publicat în "British Medical Journal".

Nivelurile ridicate de poluare în trafic cresc şansele producerii unui atac de cord. Cei care petrec peste şase ore blocaţi pe şosea, inhalând în acest timp emisiile de noxe, prezintă un risc mai mare de infarct miocardic, decât persoanele care nu sunt expuse toxinelor, arată un studiu publicat în "British Medical Journal" (BMJ).

Rezultatele cercetării stabilesc că expunerea la particulele poluante (PM10) şi la dioxidul de azot (NO2) emise de autoturisme, pe o perioadă mai mare de şase ore, favorizează producerea unui atac de cord la persoanele cu probleme cardiace.

Autorii studiului au stabilit că cei care inhalează emisiile de noxe sunt cu 1,3% mai expuşi la infarct, după şase ore de expunere la toxine. Deşi cifra este relativ mică, cercetătorii britanici au atras atenţia că inhalarea gazelor poluante este suficientă pentru a declanşa un atac de cord la persoanele deja predispuse.

Particulele poluante (PM10) emise în atmosferă de autoturisme sunt compuse din monoxid de carbon, dioxid de sulf şi ozon. "Am estimat că nivelurile ridicate de toxine asociate poluării din trafic - PM10 şi NO2 - cresc riscul de infarct miocardic, după şase ore de expunere la acestea", se arată în studiul publicat în BMJ.

Cercetarea a fost realizată de şapte cercetători din cadrul Şcolii de Igienă şi Medicină Tropicală din Londra. Profesorul Krishnan Bhaskaran şi colegii săi au examinat aproape 80.000 de atacuri de cord survenite în 15 centre urbane din Anglia şi Scoţia, în perioada 2003-2006. Oamenii de ştiinţă au studiat nivelurile de poluare din zonele în care se aflau subiecţii când au suferit infarcte miocardice, folosindu-se de Arhivele Naţionale privind Calitatea Aerului.

Potrivit lui Jenny Bates, reprezentant al organizaţiei "Friends of the Earth", doar în Regatul Unit poluare din trafic este responsabilă, anual, de decesul prematur a 29.000 de persoane, scrie "The Guardian".

Studiul dezvăluie, totodată, că Guvernul britanic riscă să fie dat în judecată de organizaţia de mediu "Client Earth", care acuză statul britanic că a eşuat să protejeze populaţiile din oraşele unde poluarea a atins niveluri alarmante.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite