Măseaua de minte: când este necesară extracţia şi cum puteţi scăpa de durere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Când se extrage măseaua de minte şi care sunt soluţiile pentru calmarea durerii FOTO: Shutterstock
Când se extrage măseaua de minte şi care sunt soluţiile pentru calmarea durerii FOTO: Shutterstock

Majoritatea dintre noi se confruntă cu apariţia molarilor de minte în jurul vârstei de 18-24 de ani. Unora le ies toţi, altora nici unul, iar acest lucru se explică prin evoluţia omului, a masticaţiei şi alimentaţiei, micşorării maxilarelor care nu mai permit apariţia tuturor celor patru, provocând dureri.

Ce este de făcut în acest caz? E bine să le laşi sau să le extragi? Sunt posibile complicaţii? Iată răspunsuri la aceste întrebări.

Molarii de minte au rolul de a mesteca, a tăia şi fărâmiţa alimentele şi sunt la fel de utili ca şi ceilalţi dacă vor creste în mod corect, susţinuţi de gingii şi oase sănătoase.

Îngrijirea molarilor de minte se face separat, deoarece erupţia nefiind completă ei rămân mai mici decât ceilalţi dinţi şi astfel periajul trebuie făcut individual.
Tocmai din cauza faptului că nu li se acordă atenţie separată, aceştia nu ajung să fie periaţi şi se cariază mult mai repede.
 

Când este necesară extracţia molarilor de minte

Apelăm la soluţia extracţiei atunci când molarii de minte sunt parţial erupţi şi nu au suficient spaţiu, dacă generează durere, sunt cariaţi profund sau dacă sunt parţial îngropaţi în osul maxilar şi sunt orientaţi spre dintele vecin pe care îl pot caria. Aceştia se scot şi dacă va creşte retenţia plăcii dentare sau dacă sunt inactivi în masticaţie. Dacă însă la erupţie molarul nu poate străbate mucoasa de deasupra lui şi observăm că are loc în cavitatea bucală, se va face doar o incizie pentru a-i permite acestuia să-şi urmeze erupţia pe arcadă, explică Andra Custura, medic stomatolog şi manager medical Andra Smile.

„Un molar de minte este valoros într-o viitoare lucrare fixă, atunci când lipsesc molarii vecini, de aceea extracţia acestuia, care de altfel este destul de dureroasă, ar trebui să se facă numai dacă este imperios necesar”, adaugă medicul.

Complicaţiile măselelor de minte

Măselele de minte netratate pot cauza dureri intense la nivelul mandibulei sau maxilarului, probleme la mestecat şi chiar complicaţii precum boli gingivale, infecţii, carii, chisturi sau înghesuirea dinţilor.

Cum se realizează extracţia

O simplă radiografie îi va arăta medicului poziţionarea şi cum să realizeze extracţia. Există situaţii în care apar complicaţii locale, deoarece măselele au rădăcini separate de sinusurile maximalare printr-un strat subţire de os.

În acest caz se administrează antibiotice, iar pacienţii trebuie să evite activităţile ce ar putea exercita presiune asupra sinusurilor (suflatul nasului, strănutul, exerciţiile fizice).

”Ulterior extracţiei se va simţi un disconfort sau durere care pot fi tratate cu analgezice şi antiinflamatoare. Există de asemenea posibilitatea apariţiei de infecţii din cauza numărului mare de bacterii prezente în gură. În acest caz se administrează profilactic antibiotice. Alte efecte ce pot apărea sunt umflăturile, care variază de la pacient la pacient, şi sângerările, care sunt considerate a fi normale”, adaugă dr. Andra Custura.

Cu ce trec durerile de după extracţie

Neplăcerile post-operatorii se pot remedia cu analgezice şi comprese reci. Pentru o igienă corespunzătoare, se pot administra antiseptice locale (apă de gură, ceaiuri dezinfectante de salvie sau muşeţel).

De asemenea, nu e bine să consumaţi alimente dure (nuci, alune, seminţe, floricele), fierbinţi sau foate reci şi nici să fumaţi cel puţin 24 de ore de la intervenţie.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite