Cum devin aluniţele cancerigene. Controlul cu dermatoscopul îţi poate salva viaţa

Cum devin aluniţele cancerigene. Controlul cu dermatoscopul
îţi poate salva viaţa

Orice modificare a formei sau culorii, precum şi apariţia unei aluniţe noi trebuie să ne trimită la dermatolg

Vine sezonul estival şi abia aşteptăm să stăm la plajă şi să ne bronzăm bucurându-ne din plin de soare. Înainte însă ar trebui să facem o vizită la medicul dermatolog pentru a ne verifica aluniţele. O investigaţie de rutină poate depista un cancer de piele sau un melanom malign care, luat din pripă, se poate vindeca.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cristina, 27 de ani, a aflat acum doi ani, în urma unui control dermatologic, că are o aluniţă cu potenţial cancerigen. „Plănuiam de ceva timp să o verific. Îmi ridicau semne de întrebare atât mărimea, cât şi culoarea închisă. Ştiam că o leziune precanceroasă nu se vede cu ochiul liber, ci doar la un dispozitiv numit dermatoscop, aşa că m-am dus la control“, povesteşte tânăra. Controlul cu dermatoscopul nu a durat mult, nu a durut şi nici nu i-a produs vreun disconfort. „Pur şi simplu, medicul a fotografiat aluniţa cu un dispozitivul special, a mărit imaginea foarte mult, iar aparatul a calculat un scor“.

În funcţie de scorul obţinut cu dermatoscopul, medicul dermatolog ştie dacă aluniţa trebuie scoasă sau ţinuţă sub observaţie. „În cazul meu, m-a programat peste câteva zile să o extirp, pentru că avea, într-adevăr, potenţial cancerigen, mai ales că se afla într-o zonă în care era supusă permanent unor mici traumatisme. Am făcut o intervenţie cu laser care a durat fix două minute. Intervenţia nu este dureroasă şi se face sub anestezie locală. Imediat după operaţie, am plecat acasă pe picioarele mele“.

Intervenţia cu laser este simplă, nu există risc de infecţii şi nu se prescriu antibiotice. „Singura constrângere a fost aceea că, timp de o săptămână, nu am avut voie să ud zona respectivă. După cele şapte zile, am scăpat şi de bandaj, iar acum, la doi ani de la intervenţie, nu se mai vede niciun semn. Sfatul meu pentru alte persoane care se ştiu cu aluniţe pe corp care le atrag atenţia este să le controleze măcar o dată pe an, pentru că dermatoscopia chiar salvează vieţi“.

Exemplu de conştiinciozitate la 14 ani

Înainte de dermatoscopie, există însă un obicei simplu la îndemâna oricui care ne ajută să depistăm eventualele modificări suspecte de la nivelul pielii. Este vorba despre obiceiul de a ne examina corpul în faţa oglinzii astfel încât să monitorizăm aluniţele existente şi să observăm dacă au apărut unele noi. „Înainte de orice expunere la soare mai ales înainte de sezonul estival, ar trebui să se solicite un control dermatologic“, subliniază prof. dr. Horia Morariu, şeful Clinicii de Dermatologie a Spitalului Judeţean Mureş.

Aceasta pentru că, în ultimii ani, numărul cazurilor de cancer de piele şi, mai concret, al celor de melanoam malign au crescut îngrijorător, iar orice formă de cancer depistată din vreme poate fi tratată. Românii vin însă târziu la medic, când nu se mai pot lua decât măsuri paliative. Prof. dr. Morariu mai spune că un control dermatologic profilactic anual este esenţial.

Din fericire, există şi exemple de conştiinciozitate în ceea ce priveşte monitorizarea aluniţelor. Laura, 43 de ani, din Bucureşti, este mama unei fetiţe de 14 ani, elevă în clasa a VII-a. „A tot insistat că i-au ieşit multe aluniţe pe piele, deşi ea nu stă nicicum la soare, pentru că are tenul foarte deschis şi se înroşeşte aproape instantaneu. Cred că au vorbit la şcoală despre aluniţe şi copilul s-a examinat şi s-a speriat. M-am uitat şi eu pe mâinile ei şi parcă, într-adevăr, avea ceva mai multe aluniţe decât ştiam, unele dintre ele cu forme neregulate“, povesteşte mama.

Pentru a fi sigură că nu este nicio problemă cu copilul, mama i-a făcut o programare la dermatolog. „Medicul a examinat-o cu dermatoscopul, dar nu a găsit nimic în neregulă. Ne-a sfătuit ca, o dată pe an, să venim la control. Preventiv“.

Aluniţele sunt înscrise în codul genetic

Ce sunt însă aluniţele şi în ce condiţii ajung ele să devină un pericol major pentru sănătate? „Aluniţele sunt aglomerări sau cuiburi formate din celule pigmentare care se numesc melanocite. Avem melanocite distribuite peste tot în piele începând de la naştere“, explică dr. Diana Plăcintescu, medic primar dermatolog la Clinica Medicum din Bucureşti.

Melanocitele sunt ca nodurile unei plase pescăreşti, cu o densitate mai mare sau mai mică, în funcţie de cum suntem noi programaţi genetic să avem pielea: mai închisă sau mai deschisă. Cei cu pielea mai închisă au mai multe melanocite decât cei cu pielea deschisă la culoare. În plus, ochiurile melanocitelor sunt mai strânse. O persoană care are mai multe melanocite produce mai mult pigment la interacţiunea cu soarele. Se înnegreşte mai repede şi este protejată mai devreme şi mai mult decât o persoană care are mai puţine melanocite şi care, implicit, eliberează mai puţină substanţă de protecţie, detaliază dr. Plăcintescu.

Melanocitele au un rol protector pentru piele: în momentul în care interacţionează cu lumina, ele produc mai mult pigment numit melanină, pe care apoi îl distribuie în epidermă, înspre suprafaţă, către keratinocite (celulele majoritare ale pielii, care formează epiderma) şi blochează astfel pătrunderea ultravioletelor şi arsurile ulterioare.

Bagajul ascuns, cel mai riscant

Aluniţele sunt programate genetic la naştere şi, cam în jurul vârstei de 5 ani, încep să apară aluniţele din programul nostru genetic major, adică acelea care apar indiferent de expunerea solară. „Aceste aluniţe din programul genetic major apar între 5 ani şi 25 de ani, se spunea până nu demult. Acum observăm că ele pot apărea şi pe la 30-35 de ani, chiar la persoane care nu se expun la soare. Şi mai mult, acestea tind să semene cu cele ale altor membri ai familiei, deci, evident, sunt în programul genetic. Putem considera că alte aluniţe, care apar mai târziu, sunt cumva dintr-un bagaj genetic ascuns. Cu cât ne biciuieşte soarele mai mult, cu atât riscul să apară aceste aluniţe e mai mare. Cele care apar mai târziu sunt, de regulă, mai riscante, fiind induse în urma unor stimulări, cum sunt arsurile solare, pe care nu întotdeauna le putem controla. Numai aluniţele congenitale mari, de peste 2 centimetri, se consideră a avea un risc mai mare şi se monitorizează în primii ani ai vieţii ca să se vadă dacă au caracteristici de activitate“, precizează dr. Plăcintescu.

„La început, toate arată ca nişte aluniţe banale“

Melanomul este o proliferare malignă de melanocite. „Malign înseamnă că ritmul de diviziune, de înmulţire al acelor celule depăşeşte capacitatea de reglare, de frânare a organismului, şi ele se înmulţesc necontrolat. Cam 30-40% din melanoame se dezvoltă pe aluniţe preexistente. Cele mai multe melanoame se dezvoltă de novo, în piele sănătoasă. La început, toate arată ca nişte aluniţe banale, atunci când sunt foarte mici. Ele sunt pentru ochiul liber la fel ca şi celelalte, ca o pată de cerneală pe piele, de obicei“. O aluniţă cu probleme se poate naşte dintr-un singur melanocit, poate în urma unei arsuri solare, care stimulează o înmulţire agresivă, generând două, apoi patru celule etc. La un moment dat, problema devine vizibilă.

ABCDE-ul autoexaminării

De obicei, când sunt mici, aluniţele sunt destul de rotunde şi de simetrice. Abia când depăşesc 5 milimetri, ele încep să aibă caractere diferite. Primul lucru pe care îl observăm este asimetria. Pentru a identifica o aluniţă riscantă, pentru pacienţi există un algoritm – ABCDE – unde: „A“ vine de la „asimetrie“; „B“ de la „borduri“ (margini neregulate); „C“ vine de la „culoare“ (se observă cu ochiul liber cel puţin două nuanţe distincte la nivelul aluniţei); „D“ înseamnă „dimensiuni“ (mai mari de 5 milimetri); „E“ vine de la „evoluţie“ (se observă creşterea în dimensiuni, apare un nodul pe suprafaţă, mâncărime, sângerare).

Două tipuri extreme de pacienţi: „scoatem tot“ şi „nu scoatem nimic“

O problemă cu care se confruntă adesea medicii dermatologi se referă la mentalităţile pacienţilor cu privire la scoaterea aluniţelor. Potrivit medicului Diana Plăcintescu, există două categorii de pacienţi: cei care vor să scoată orice aluniţă, indiferent dacă prezintă sau nu un risc, pentru că au o fobie, şi cei care nu vor să scoată nimic. „Primii au auzit că se poate muri din asta, sunt în general cancerofobi şi atunci nu-i mai interesează dacă aluniţa are risc sau nu. Aşa jungem în situaţia de a scoate zeci de aluniţe fără probleme sau din zone delicate din punct de vedere estetic. Cei din a doua categorie se încred în folclorul poporului român: «nu umbla la aluniţe, că dacă stârneşti una, o să ţi se tragă moartea». De unde vine această concepţie? O explicaţie ar putea fi că, în urmă cu 10-15 ani, aluniţele se chiuretau, se ardeau, se distrugeau fără a şti, de fapt, cât de riscante erau. Chiar dacă nu sunt deja transformate în melanoame, a le arde fără a şti care e gradul lor de risc, adică fără o biopsie, însemna un risc de a lăsa acolo un grup de celule pe care le-ai deranjat şi cărora le-ai cedat energie. Exact acea energie era poate suficientă ca să inducă malignizarea“, explică dr. Plăcintescu.

Cum se face excizia

O leziune pigmentară suspectă se excizează măcar cu o mică margine de siguranţă. „Minimum doi milimetri. Trebuie să o scoţi ca dintr-un cuib, cu toată grosimea pielii în jurul ei. Aluniţa e cumva suspendată şi înconjurată de ţesut sănătos. N-o deranjezi, nu umbli la ea. O evacuezi, ca să zic aşa“, explică dr. Plăcintescu.

Metoda clasică cu bisturiul şi sutură cu fir, mai spune aceasta, este cea mai sigură şi indicată în toate ghidurile. „Mulţi întreabă de laser. Distrucţia cu laser în care pur şi simplu vaporizezi aluniţa poate fi periculoasă pentru că eu pot să vaporizez până într-un punct, dar să am populaţie tumorală mai jos, microscopică, neobservabilă, care rămâne pe loc. Ei, această populaţie este stimulată de trauma intervenţiei sau e deja malignă şi începe să se propage. Asta nu se acceptă nicăieri, pe niciun fel de protocol de tratament, pentru leziuni pigmentare. Se poate folosi laserul pe post de bisturiu, însă. Aceasta e o facilitate pentru medic, fiindcă sunt anumite zone care sângerează mai mult, dar nu aduce pacientului niciun beneficiu semnificativ în termeni de vindecare estetică sau de siguranţă“.

Dacă medicul suspectează încă de la început un melanom, el îşi va lua o margine de siguranţă mai mare. Marginea de siguranţă recomandată este în funcţie de grosimea melanomului. „S-a stabilit că o margine de siguranţă corectă poate să-i prelungească pacientului supravieţuirea, fără exagerări însă. Dincolo de 2 centimetri margine de siguranţă nu există diferenţe în supravieţuire. Uneori, nefiind siguri că este melanom se ia margine de siguranţă minimă, de doi milimetri, se trimite la examen anatomo-patologic, unde se stabileşte grosimea şi, în funcţie de ea, se face reexcizie, cât mai repede posibil. Este perfect corect şi aşa“, afirmă medicul dermatolog.

Protecţia maximă: lipsa arsurii solare

Protecţia corectă trebuie să fie corelată cu statusul pacientului. Acest status e dat de vârstă, de culoarea pielii şi de eventualele boli de care suferim. „Categoric, ar trebui să ne ferim din calea soarelui atunci când acesta este la intensitatea maximă“, ne sfătuieşte prof. dr. Horia Morariu. Adică între orele 10.00 şi 16.00, chiar şi dacă folosim cremele de protecţie.

Potrivit specialistului, un copil cu vârsta până la 1 an nu ar trebui expus masiv la soare, iar anumite categorii de persoane care se ştiu cu alergii la soare, cu aluniţe anormale sau cu un istoric de cancer de piele în familie ar trebui să evite total expunerea la ultraviolete.

„Un flacon de cremă ajunge pentru 10-15 aplicări“

La rândul ei, dr. Plăcintescu afirmă că ar trebui să stăm la soare doar atât timp cât nu ne ardem. Arsurile solare sunt foarte periculoase, mai ales cele din copilărie. De ce? „Pentru că în copilărie toate celulele corpului nostru sunt în diviziune. Dacă le-ai ars şi le-ai stimulat suplimentar, putem spune că pielea nu uită. În memoria acelor celule pigmentare rămâne stimulul şi se poate manifesta peste un timp. Pot apărea aluniţe noi sau direct melanoame pe zone care nu sunt expuse cotidian la soare, dar s-au ars cândva în copilărie. Arsurile solare de la maturitate nu mai contează atât de mult, dar sunt, totuşi, importante. Americanii spun că în momentul în care umbra ta e mai scurtă decât tine, e cazul să te retragi din soarele puternic“.

Dacă nu ai încotro şi ai o activitate care se desfăşoară în exterior, trebuie să te fotoprotejezi. „E preferabil să alegem o cremă cu indice cât mai mare, pentru că noi niciodată nu aplicăm cantitatea indicată de cremă pentru a atinge acel indice, din economie sau pentru că nu ne place senzaţia de prea multă cremă aplicată pe piele. Cantitatea pentru tot corpul ar trebui să fie de 25-30 de mililitri, asta ar însemna că un flacon ajunge 10-15 aplicări. Nu prea am văzut să se utilizeze atât“.

Factor de protecţie corect înseamnă între 30 şi 50 la expunerea intenţionată, recreaţională sau la activităţile în aer liber. Depinde şi cât timp ne expunem. Pentru cei care merg pe stradă până la serviciu putem avea doar o cremă hidratantă cu factor de protecţie 20 pe care să o aplicăm pe faţă şi pe decolteu, să spunem.

Dar când stăm intenţionat la soare, în concediu, dacă ne dăm cu factor de protecţie 20, după o oră şi jumătate ne vom înroşi. Dacă ne-am înroşit, arsura s-a produs, celulele pigmentare au fost supra-stimulate. Să te fereşti de înroşirea solară e reperul, de fapt. Cât să ne dăm? Să nu ajungem să ne înroşim!“, conchide dr. Plăcintescu.

Dacă am ajuns la arsură, dacă ne-am supraexpus, se declanşează o mulţime de procese. „Ultravioletele, contrar credinţei noastre populare că ne cresc imunitatea, de fapt scad imunitatea pielii şi ne cresc riscul de cancere inclusiv prin scăderea capacităţii de apărare şi prin dezechilibrul imunologic al pielii. Repet, totul e o problemă de măsură. Nu înseamnă că trebuie să stăm toţi sub umbrelă şi să nu mai ieşim de acolo. Sunt studii recente care arată că expunerea la soare protejat prelungeşte supravieţuirea. Pentru că pe de altă parte, ultravioletele cresc nivelul de serotonină şi ne fac mai fericiţi, pentru că, în plus, stimulează producţia de vitamina D“.

Când trebuie să mergem la dermatolog

În principiu, fiecare dintre noi trebuie să treacă măcar o dată pe la dermatolog ca să afle în ce clasă de risc se încadrează. Cele mai importante criterii de risc sunt: fototip deschis, peste 40 de aluniţe, aluniţe active chiar dacă nu foarte numeroase, antecedente personale sau familiale de cancere de piele, ancedente de arsuri solare.

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările