Câteva bizarerii din istoria Premiilor Nobel pentru medicină

Astăzi au fost anunţate numele cercetătorilor care vor primi Premiul Nobel pentru Medicină şi Fiziologie 2014. Cu această ocazie, să ne aruncăm un ochi în arhivele Premiului Nobel pentru a evoca unele ciudaţenii.

Decernarea Premiul Nobel pentru Medicină este o ceremonie cu mult fast şi cu o încărcătură emoţională electrizantă pentru toţi oamenii de ştiinţă. Însă dincolo de sobrieatea evenimentului stau ascunse unele poveşti  incredibile despre laureaţii acestei mari dinstinţii. Sciences et Avenir a trecut în revistă câteva dintre acestea:

TĂIETOR DE LEMNE. Unii laureaţi ai Premiului Nobel s-au „dedicat trup şi suflet ştiinţei“. Este şi cazul lui Werner Forssmann, „părintele“ cateterului. Pentru a demonstra importanţa cercetărilor sale, în absenţa unor cobai, el a avut curajul să-şi introducă singur un tub de cauciuc în vena braţului până când acesta a ajuns la atriul drept al inimii sale. Acest dispozitiv, utilizat în medicina de azi pentru a explora corpul sau pentru administrarea unui medicament, i-a adus Premiul Nobel în 1956. La acel moment, Forssmann nu mai practica medicina, deoarece îşi pierduse clientela, speriată de procedurile sale. El devenise tăietor de lemne de mai bine de zece ani. 

MĂCELAR. În 1949, juriul l-a recompensat pe portughezului Antonio Agas-Moniz pentru descoperirea unei proceduri neurochirurgicale pentru tratarea bolilor mintale, cunoscută de toată lumea cu numele de „lobotomie“. În acelaşi an, mai mult de 5.000 de americani au fost trataţi prin metoda „bunului“ doctor. Ce presupunea aceasta? Introducerea, fără anestezie, a unei spatule subţiri, chiar deasupra globului ocular până când aceasta atingea creierul. Apoi, printr-o mişcare fină laterală de la dreapta la stânga, practicianul trebuia să detaşeze cortexul frontal de restul creierului. Înfiorător.

TARDIV. Barbara McClintock a fost în cele din urmă răsplătită pentu contribuţia sa în medicină în anul 1983, la venerabila vârstă de 81 de ani, aproape 40 de ani de la finalizarea lucrărilor sale. Ea a fost interesată de „genele săritoare“.  Aceste piese de ADN care „rătăcesc“ prin genomul nostru îmbunătăţesc adaptabilitatea patrimoniului nostru genetic la diversele schimbări.

AVIAR. În 1929, Christiaan Eijkman a fost trimis în Jakarta. Misiunea lui era să descopere cauzele bolii beri-beri, caracterizată printr-o slăbiciune accentuată a organismului. Doctorul va înţelege că acest fenomen e determinat de un deficit de vitamina B1, după va observa că un pui hrănit cu orez alb suferea de această afecţiune, în timp ce o altă pasăre, care a mâncat orez integral, era perfect sănătoasă. Astfel, el a decis să le dea parcienţilor orez integral şi a fost încântat să constate că aceştia s-au vindecat foarte repede.

NOROCOS. Alexander Fleming a uitat să sigileze un eşantion de cultură bacteriană. La întoarcerea din vacanţa, el a descoperit că densitatea stafilococilor s-a redus treptat sub influenţa unei toxine ciudate sintetizat de un mucegai, numit Penicillium. Astfel, hazardul a făcut ca el să fie primul care a observat acest fenomen în 1928. Deşi a durat ceva timp, descoperirea sa a devnit excelent tratament împotriva pneumoniei, otitelor şi meningitei. În 1945, Fleming a primit Premiul Nobel pentru acest merit.

NEDREPT. Unele premii nu au fost atribuite adevăraţilor descoperitori. Aşa s-a întâmplat în cazul  streptomicinei, un antibiotic, izolată de Albert Shatz, asistentul lui Selman Waksmann. Acesta din urmă, n-a fost tomcai onest şi l-a exclus pur şi simplu pe tânărul Albert din lucrările prezentate juriului Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină - aşa cum era încă numit în 1952. Shatz nu a primit nicio distincţie şi nu va avea niciun drept asupra brevetelor viitoare ale unei molecule, mereu utilizată în industria medicamentelor.