Cancerul testicular apare mai ales la adolescenţi şi tineri. Care sunt factorii de risc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cauzele pentru care apare cancerul testicular nu sunt cunoscute, însă specialiştii au definitivat lista factorilor de risc
Cauzele pentru care apare cancerul testicular nu sunt cunoscute, însă specialiştii au definitivat lista factorilor de risc

Vestea bună este aceea că aceste tip de cancer este tratabil, chiar şi în cazul în care se răspândeşte în organism. Cu cât este descoperit mai din vreme, cu atât şansele de succes al tratamentului sunt mai mari.

Autoexaminarea este foarte importantă, atrag atenţia medicii specialişti, precizând că boala afectează mai ales persoanele aflate în grupele de vârstă cuprinse între 15 şi 49 de ani.

Cauzele pentru care apare acest tip de cancer nu sunt pe deplin cunoscute, dar o serie de factori de risc contribuie la apariţia şi dezvoltarea lui. Ce se ştie până acum este că acest tip de cancer se dezvoltă din celule normale din testicule care, ca şi în cazul altor tipuri de cancere, devin maligne şi cresc exponenţial şi necontrolat.

Un factor de risc asimilat sunt testiculele necoborâte. Înante de naştere, acestea sunt poziţionate în interiorul abdomenului, însă coboară în scrot, după venirea pe lume a copilului. Uneori însă un testicul sau amândouă nu coboară şi este nevoie de o procedură chirurgicală carwe să le poziţioneze corect. Specialiştii susţin că tescticulele necoborâte cresc de 5 ori riscul de a dezvolta cancer, mai ales la persoanele care au suportat operaţia după vârsta de 13 ani.

Un precedent de cancer la unul dintre testicule creşte de 12 ori riscul ca acesta să apară şi la celălalt, astfel că este nevoie de controale medicale sistematice pentru a ţine situaţia sub control.

85% din cancerele testiculare apar, conform statisticilor, la persoanele cu vârste între 15 şi 49 de ani, bărbaţii din Europa de Vest şi cei din partea de nord fiind mai expuşi, potrivit newhealthadvisor.com.

Istoricul familial de cancer testicular reprezintă şi el un factor de risc, care măreşte de 6 ori probabilitatea ca şi fiul să facă boala în decursul vieţii, dacă tatăl a avut-o.

Studiile au arătat că bărbaţii infertili sunt de 3 ori mai expuşi la riscul de a dezvolta cancer testicular, un alt factor fiind fumatul a mai mult de 20 de ţigarete pe zi.  

Alte studii au sugerat faptul că şi înălţimea ar avea o influenţă, riscul fiind mai mare la bărbaţii înalţi.

Printre simptomele cancerului testicular se numără durerea şi senzaţia de greutate în scrot, apariţia unei mase de ţesut la nivelul organelor genitale, oboseală generală şi senzaţia permanentă de rău, acumularea de fluid la nivelul scrotului.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite