3 ceaiuri speciale pentru Ziua Femeii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ia o pauză de zece minute la serviciu, pentru un ceai verde cu iasomie
Ia o pauză de zece minute la serviciu, pentru un ceai verde cu iasomie

Pentru a te bucura din plin de Ziua Femeii, apelează la trei ajutoare naturale, care te energizează, te destresează la serviciu, dar şi care te pregătesc pentru o seară în doi.

1. Ginseng, în loc de cafea

Cafeaua are un efect energizant puternic pe moment, care dispare însă în scurt timp. Specialiştii fitoterapeuţi îţi recomandă să înlocuieşti cafeaua de dimineaţă cu un ceai de ginseng. Acesta şterge urmele oboselii de pe chip, îţi conferă rezistenţă atât fizică, cât şi psihică la stres, dar şi o stare bună pentru întreaga zi. În plus, beneficiezi şi de o serie de „efecte secundare" pozitive: normalizarea glicemiei şi a nivelului colesterolului, reglarea nivelului hormonal, coordonare şi capacitate de concentrare îmbunătăţite, dar şi menţinerea sănătăţii ficatului şi sistemului cardiovascular.

Citeşte şi:
Scapă de stres în numai trei minute!

Secretele tinereţii sunt accesibile oricui

2. Ceai verde cu iasomie - antistres

La serviciu, când atmosfera devine presantă, din cauza termenelor-limită strânse, ia o pauză de 10 minute în care să bei un ceai verde cu iasomie. Extrem de aromată, această infuzie are efecte antistres dovedite ştiinţific, datorită substanţelor conţinute de ceaiul verde, şi proprietăţi calmante şi relaxante, conferite de florile de iasomie. Linaloolul, substanţa care parfumează ceaiul verde cu iasomie, are capacitatea de a reduce ritmul cardiac, de a destinde musculatura şi de a stimula eliberarea în corp a hormonilor stării de bine (serotonină, endorfine).

3. Ginkgo biloba, pentru stimularea simţurilor

O infuzie preparată dintr-o linguriţă de plantă la o cană cu apă fierbinte optimizează circulaţia sângelui, astfel că simţurile se ascut considerabil, spun specialiştii. Ginkgo biloba are efect benefic pentru îmbunătăţirea memoriei, funcţiei cognitive, dar şi pentru stimularea dorinţei sexuale.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite