Cum s-ar putea defini simplu homeopatia? „Contrar a ceea ce se crede adesea sau se doreşte a fi crezut, acest domeniu al terapeuticii s-a născut din ştiinţă. Homeopatia a marcat debutul farmacologiei experimentale şi reprezintă o etapă importantă din istoria medicinei şi a medicamentelor“ explică Christian Boiron (foto jos) în cartea sa „Viitorul homeopatiei“, apărută la Editura Humanitas, 2011.

Un medic neamţ redescoperă principiul uitat al lui Hipocrate

Fondatorul homeopatiei este un neamţ pe nume Samuel Hahnemann, un medic născut în Saxonia, în 1755. Viaţa lui a fost una agitată, la fel ca şi epoca marcată de Revoluţia Franceză şi de războaiele europene.  Hahnemann s-a stabilit în cele din urmă la Paris unde a şi murit în 1843.

Medicina acelei epoci nu evoluase prea mult, iar practici precum „lăsarea de sânge“, clismele sau leacurile considerate tradiţionale constituiau regula. Încă nu se auzise de experimente pe oameni sau pe animale, tehnici care aveau să apară abia în secolul următor. Hahnemann va fi acela care va deschide acest drum. El şi alţi câţiva au urmărit să împingă cercetarea farmacologică mai departe, convinşi fiind că adevăratul potenţial al medicamentelor va fi dezvăluit doar atunci când vor avea lor experimente pe oameni sănătoşi.

Hahnemann studiase medicina timp de doi ani la Leipzig, apoi încă aproape un an la Viena, absolvind Facultatea de Medicină a Universităţii din Erlangen, Germania. A profesat un timp ca medic, pentru ca, mai apoi, să se consacre traducerilor de cărţi medicale şi scrisului. La cererea unui editor din Lepzig s-a văzut în poziţia de a traduce un tratat despre medicamente  - A Treatise on Material Medica – scris de un medic şi chimist scoţian, clinician cunoscut, pe nume William Cullen (1712-1790) profesor universitar la Edinburgh. 

Autorul tratatului scria referitor la malarie că poate fi vindecată cu ajutorul unei plante, în fapt un copac din America de Sud, numit cinchona. Aceasta ar fi avut în compoziţie o substanţă care ajuta la contractarea ţesuturilor şi la stoparea hemoragiilor. Mai mult decât atât, Cullen susţinea că substanţa acţionează ca un fortifiant al stomacului.

Din experienţa sa, Hahnemann credea exact contrariul, astfel că s-a decis să experimenteze pe el însuşi. A descoperit că scoarţa de cinchona, ingerată în cantităţi mari, îi provoacă simptome asemănătoare malariei. Îi răcea extremităţile, îi dădea o stare de slăbiciune generală şi de somnolenţă, îi accelera bătăile inimii.

Atunci Hahnemann a scris pe marginea cărţii lui Cullen că scoarţa de cinchona, utilizată ca remediu al febrei intermitente, are efect pentru că „este capabilă să producă la omul sănătos simptome similare celor care caracterizează malaria“.

Cele două căi prin care acţionează medicamentele

Hahnemann şi-a amintit atunci că Hipocrate a descris încă din Antichitate cele două căi prin care medicamentele acţionează: principiul contrar bolii – contraria contrariis curantur - şi principiul similar bolii – similia similibus curantur.

Calea contrariilor fusese deja explorată, aşa că Hahnemann a ales să mizeze pe cealaltă cale – a similitudinilor, medicamentele administrate acţionând ca un factor declanşator care determină organismul să lupte împotriva bolii.

„Experimentarea substanţelor medicamentoase pe omul sănătos era o idee care începea să-şi croiască drum în epoca lui Hahnemann, dar el a fost cel care a aprofundat-o, a sistematizat-o şi a transformat-o în fundamentul exclusiv al descoperirilor sale“, mai spune Christian Boiron. 

I-au trebuit mai mult de cinci ani şi numeroase experimente pentru a reuşi să publice prima sa ipoteză privind eficacitatea „metodei homeopatice“ . „La început, homeopatia nu a fost considerată o metodă terapeutică, ci una farmacologică, destinată unei mai bune cunoaşteri a potenţialului vindecător al medicamentelor şi a modalităţilor de prescriere, informaţii obţinute pe baza experimentelor“, aminteşte Boiron.

Anul 1796 este considerat anul descoperirii oficiale a homeopatiei. Coincidenţă sau nu, este şi anul primei vaccinări, notează Boiron. În Anglia, un medic pe nume Edward Jenner (1749-1823)  a încercat să vindece un tânăr de variolă introducându-i în corp conţinutul unei pustule provenite de la o femeie cu variolă bovină. Hahnemann considera că această descoperire confirma principiul similitudinii întrucât şi el utilizase drept remediu curativ cantităţi mici din substanţe medicamentoase care induceau simptome similare. De exemplu, ceapa ca remediu în rinite, deoarece stimula producerea de secreţii lacrimale şi nazale sau veninul de albine în caz de edeme şi inflamaţii.

Comparaţia dintre homeopatie şi vaccinare are şi ea limitele ei, constată Christian Boiron. „În timp ce vaccinarea a ajuns astăzi să fie una dintre cele mai importante realizări ale medicinei şi se află în continuă dezvoltare, homeopatiei i-a fost blocat progresul din cauza „neclarităţii“ ştiinţifice a diluţiilor infinitezimale“, conchide Boiron.

Dozele au făcut diferenţa

Metoda diluţiilor infinitezimale îi aparţine tot lui Hahnemann. Deşi acesta era entuziasmat de metoda descoperită de el, dozele continuau să îi facă probleme. Iniţial, Hahnemann folosea doze ponderabile, tratament care avea însă şi efecte neplăcute, uneori nefaste, astfel că a încercat să diminueze dozele substanţelor medicamentoase.

El a observat că eficacitatea medicamentului se păstra chiar dacă doza era diluată, cu condiţia ca dozele să fie prescrise în limitele „legii similitudinii“. „Hahnemann a explorat noi şi noi niveluri de diluţie. O sutime, o miime, zece miimi, o milionime. Nu s-a oprit. Iar substanţele diluate au rămas mereu active. Apoi, a fost obligat să inventeze un nou procedeu fizico-chimic care să permită obţinerea unor asemenea diluţii printr-o metodă mai practică şi mai riguroasă. Acest procedeu se numeşte „hahnemannian“ – numit al diluţiilor succesive centezimale. Numărul operaţiunilor de diluare este înscris astăzi pe tuburile cu granule. De exemplu, 9CH – abreviere care corespunde centezimalei hahnemanniene – indică faptul că substanţa din tub a fost dusă la o concentraţie de 9% în vederea obţinerii unui nou medicament homeopathic“, mai scrie Christian Boiron.

În ciuda contestatarilor de tot felul vizavi de noua terapie şi care nu au fost puţini în epocă – să reamintim doar de medicul Reginei Victoria, Sir John Forbes, care spunea despre dozele mici de medicamente pe care le recomanda homeopatia că sunt inutile, „o indignare la adresa raţiunii umane” – la mai puţin de un secol de la descoperirea lui Hahnemman, homeopatia devenea deja populară în toată lumea, chiar şi peste ocean.

În SUA, noua terapie a fost introdusă, în 1825, de către Hans Birch Gram, un fost student de-al lui Hahnemann. La zece ani distanţă, tot în America, a fost înfiinţată prima şcoală de homeopatie, iar, în 1844, a fost întemeiat Institutul American de Homeopatie.

În secolul XX, homeopatia a revenit pe scena medicinei, mai ales în Europa. În 1938, prin „Food, Drug and Cosmetic Act”, tratamentele homeopate au fost recunoscute şi incluse în categoria medicamentelor.

Boiron, de 19 ani în România

De aproape două decenii, Boiron, una dintre cele mai importante companii de medicamente homeopatice din lume, este prezentă şi în România.

„Încă din copilărie granulele homeopatice fac parte din universul meu. Dar nu de o manieră exclusivă“, notează Christian Boiron, preşedintele companiei. „În casa noastră veneau frecvent medici, pionieri ai homeopatiei lyoneze:Charles Rousson, Georges Mouraud, Jean Quenot, Georges Poix şi alţii. Nu erau nici sectari şi nici nu aveau o gândire limitată.“

Christian mărturiseşte că a experimentat el însuşi eficienţa tratamentelor homeopatice încă de foarte tânăr. La 17 ani, s-a îmbolnăvit de o pleurezie serofibrinoasă şi a fost tratat de medicul Charles Rousson. Acestea era generalist şi, totodată, homeopat şi i-a prescris adolescentului un tratament homeopatic. Dar a cerut şi unui medic pneumolog să-i supravegheze evoluţia bolii şi care să-i prescrie la nevoie un alt medicament. „Tratamentul a fost eficace, iar doctorul Villard care nu ştia nimic despre homeopatie şi care a fost surprins de viteza cu care s-a resorbit lichidul pleural – mai mult de doi litri în 15 zile. Îmi aduc aminte mirarea lui, astfel am descoperit că poţi să ai dubii în privinţa eficacităţii homeopatiei. Pentru mine, toate medicamentele îşi demonstrau eficacitatea, indiferent dacă erau homeopatice sau alopatice, fiind suficient să fie doar bine alese.“

Doi fraţi, farmacişti medaliaţi

Christian Boiron povesteşte cum a ajuns familia sa să se implice în aventura homeopatiei. „Ambii mei părinţi au fost farmacişti. Tatăl meu, Jean a obţinut o medalie de argint din parte Facultăţii de Medicină din Nacy, dar Henry, fratele lui geamăn, a fost cel care a intrat în posesia medaliei de aur, fapt care l-a costat pe Jean una dintre cele mai chinuitoare nopţi din viaţa sa. Rivalitatea dintre gemeni este neîndurătoare! Amândoi erau licenţiaţi şi în ştiinţe, ceea ce explică angajarea în activităţi de cercetare“, povesteşte preşedintele companiei, el însuşi farmacist şi profesor de ştiinţe umaniste la Facultatea de Medicină Lyon Sud – Charles Merieux.

Drumul celor doi fraţi, tineri absolvenţi de farmacie, avea să se întâlnească în 1932 cu homeopatia. În acel moment, o organizaţie medicală homeopatică – l'Homéopathie moderne – punea bazele unui laborator într-o suburbie a Parisului. Laboratorul avea să se numească Laboratoires  homéopathiques modern e – LHM- animatorul ei principal fiind farmacistul Rene Baudry, o celebritate în acea epocă. Unul dintre fraţi - Henry Boiron va prelua responsabilităţile LHM - în timp ce celălalt, Jean, se va dedica Laboratoire Central Homeopathique Rhodanien din Lyon. Acest din urmă laborator s-a transformat rapid în Pharmacie Homeopathique Rhodanienne, mai cunoscută sub sigla PHR, marcă ce figurează şi în zilele noastre la baza tuburilor de granule ale Laboratoarelor Boiron. Ulterior, Jean Boiron va achiziţiona de la Rene Baudry Pharmacie Homeopathique Rhodanienne.

0,1% din piaţa mondială a medicamentelor

În 1961, Jean Boiron dezvoltă şi brevetează un procedeu de triplă impregnare a principiului activ care ajunge până în centrul granulei. În 1965, homeopatia este inclusă în Farmacopeea franceză, după care în cea americană, în 1982 şi cea europeană, în 1995.

În 1967, cei doi fraţi decid să reunească cele două laboratoare formând Boiron Laboratoires. De atunci şi până în prezent, Boiron a rămas o afacere de familie. Astăzi, din consiliul de administraţie al Boiron fac parte şi ceilalţi doi fraţi ai lui Christian: Michèle Boiron născută la Lyon, pe 17 iunie 1944, de profesie farmacistă şi Thierry Boiron, născut în 1961.

Astăzi homeopatia şi medicamentele homeopatice ocupă un loc în ansamblul mijloacelor terapeutice. Remediile homeopatice reprezintă 0,1% din piaţa mondială a medicamentelor, iar peste 400.000 de specialişti le folosesc în fiecare zi.

Artă şi sănătate în spitale şi farmacii, dar şi în gări şi penitenciare

Homeopatia şi tratamentele homeopatice nu sunt însă singurele domenii în care compania Boiron este implicată. Astfel, născută cu scopul de a crea un dialog între artă şi homeopatie, Asociaţia Culturală Omeoart Boiron urmăreşte să lărgească tot mai mult orizonturile în care arta este pusă în slujba sănătăţii. Pe lângă organizarea colecţiilor de artă, Omeoart promovează şi sponsorizează iniţiative artistice în „spaţii de sănătate“ inedite cum sunt de exemplu spitale şi farmacii, dar şi în gări şi în penitenciare. Aici, prin artă şi creativitate, conceptul de Sănătate, înţeles ca o stare de bunăstare fizică, mentală şi socială completă, se întâlneşte cu fericirea, o stare în care se poate exprima fiinţa în cel mai autentic mod cu putinţă.

Asociaţia Culturală Omeoart Boiron şi pictorul fundaţiei, Gregorio Mancino, sunt responsabili pentru câteva proiecte deosebite. Unul dintre acestea este „Cea mai mare inimă din lume“, desfăşurat în colaborare cu Asociaţia Bambini Cardiopatici nel Mondo, organizaţie nonguvernamentală care activează în ţările în curs de dezvoltare, în sfera tratementelor bolilor cardiace congenitale ale celor mici. În cadrul proiectului, 3.000 de picturi realizate de copii din întreaga lume au fost expuse sub forma unei inimi- gigant în Piazza Città di Lombardia din Milano. Doritorii au putut cumpăra lucrările expuse, iar veniturile realizate au fost donate în totalitate pentru sprijinirea misiunilor medicale operative şi a cursurilor de pregătire a medicilor şi a asistentelor medicale în ţările în care aceştia lucrează.

Arnica montana, specie protejată

Compania Boiron este implicată activ şi în protecţia mediului înconjurător. De exemplu, Laboratoarele Boiron sunt semnatarele Convenţiei de la Markstein, din 2007, care reuneşte, pe lângă reprezentanţi ai laboratoarelor farmaceutice, şi primari, agricultori, culegători, responsabili ai Oficiului Naţional al Pădurilor – ONF - şi ai Asociaţiei de Economie Montană din Vosges – AVEM. Convenţia vizează organizarea persoanelor implicate în culesul Arnicăi montana şi asigurarea conservării acestei plante ca resursă comună. Arnica montana este specie protejată şi cea mai utilizată plantă în homeopatie pentru acţiunea sa antiinflamatoare.

Acest material face parte dintr-o campanie de informare corectă referitoare la homeopatie şi la beneficiile tratamentelor homeopatice, pe baza experienţei şi a studiilor realizate până acum. Proiectul este realizat in colaborare cu (compania) Boiron.