Victor Ponta: Nu le voi cere parlamentarilor PSD proiectul Roşia Montană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierului i s-au cerut explicaţii referitoare la schimbare de atitudine în legătură cu exploatarea rezervelor de la Roşia Montană FOTO Adevărul
Premierului i s-au cerut explicaţii referitoare la schimbare de atitudine în legătură cu exploatarea rezervelor de la Roşia Montană FOTO Adevărul

Premierul Victor Ponta, preşedintele PSD, a declarat joi că nu le va cere parlamentarilor social-democraţi să voteze în favoarea proiectului de exploatare a rezervelor de aur de la Roşia Montană şi că el personal nu va vota pentru acest proiect, arătând că decizia finală trebuie să aparţină Parlamentului

Întrebat la Digi 24 dacă legislativul, în care USL se bucură de o largă majoritate, ar putea decide altfel decât guvernul, premierul a răspuns afirmativ.

Da, pentru că este o problemă atât de dezbătută. Eu, de exemplu, nu le voi cere membrilor PSD „votaţi disciplinat”. Eu nu voi vota pentru acel proiect, am propriile mele convingeri şi nu mi-am schimbat acea convingere. Însă cred că am datoria, ca prim-ministru, nu să stau cu proiectul în sertar, cum au stat atâtea guverne, ci să-l punem pe masă. Nu există autoritate deasupra Parlamentului. Dacă Parlamentul va decide să-l respingă, s-a închis problema”, a susţinut Ponta.

El a afirmat că, în urma negocierilor cu compania canadiană Gabriel Resources, s-au schimbat garanţiile de mediu, participaţia statului român şi nivelul de redevenţe.

„După toate negocierile, s-au schimbat garanţiile de mediu, s-a schimbat participaţia statului român, s-a schimbat nivelul de redevenţe, însă eu nu vreau aici să spun că e bine sau e rău, ci că de 13 ani ţinem un proiect fără să spună Guvernul României albă sau neagră. Mai mult, cei de acolo ne dau în judecată şi probabil că vor şi câştiga despăgubiri, motiv pentru care Guvernul va trimite proiectul de lege în Parlament, care va decide dacă se face sau nu se face proiectul. Şi atunci discuţia e închisă”, a punctat premierul.

PDL i-a cerut premierului Victor Ponta să explice public de ce şi-a schimbat atitudinea în ceea ce priveşte exploatarea rezervelor de aur de la Roşia Montană şi a trecut proiectul pe lista obiectivelor prioritare ale Guvernului.

Ponta afirmat pe 11 iulie că negocierile privind realizarea proiectul Roşia Montană vor fi finalizate până la începutul sesiunii parlamentare, în septembrie, dar lucrările de investiţie vor începe doar dacă Legislativul va lua o decizie favorabilă în acest sens.
 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite