Vasile Bănescu, după alegerile prezidențiale: „Trezirea în conștiință” a fost numele nefast și paradoxal al orbirii

0
Publicat:

La o zi după turul doi al alegerilor prezidențiale, Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, a postat pe Facebook un mesaj subtil, care face referire la zicerile lui Călin Georgescu „protectorul” lui George Simion și cel al cărui apel privind „trezirea în conștiință” a devenit proverbial. 

Vasile Bănescu a fost purtător de cuvânt al Patriarhiei Române. FOTO Basilica
Vasile Bănescu a fost purtător de cuvânt al Patriarhiei Române. FOTO Basilica

„A te trezi din hipnoza «trezirii în conștiință» la impactul cu realitatea, cea care nu se lasă niciodată fentată, e semnul îmbucurător că nu ți-ai pierdut, totuși, funcțiile vitale.  Din orice deraiere («păcat») se iese la timp prin (în)frânare controlată, posibilă în stare de luciditate, nu de ebrietate. Mahmureala și ațipirea induse de propaganda vicleană a răului mascat mereu în bine sunt semnele infectării cu virusul ideologic al ceței mentale și morale”, a scris luni, pe Facebook, Vasile Bănescu.

Cunoscutul teolog care, timp de 15 ani, a fost purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), de unde și-a dat demisia în 2024, a explicat:

„A te trezi e condiția esențială pentru a reveni teafăr din orice îndepărtare nimicitoare. «Trezirea în conștiință » a fost numele nefast și paradoxal al orbirii”.

Amintim că George Simion, „protejatul mai tânăr” al lui Călin Georgescu, așa cum l-a numit fostul candidat la prezidențiale pe  liderul AUR, a transmis în noaptea de duminică spre luni un mesaj în a recunoscut că a pierdut alegerile, după ce, cu câteva ore înainte, la închiderea urnelor a susținut că el este câştigătorul acestor alegeri.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite