Valeriu Steriu, steaua în ascensiune a UNPR. Un fost deputat PSD, favorit să devină urmaşul lui Oprea şi Onţanu la şefia UNPR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Favoritul pentru preluarea conducerii UNPR, Valeriu Steriu, a făcut cursuri universitare în domeniul securităţii, la fel ca majoritatea parlamentarilor din partidul lui Gabriel Oprea, e doctor în agronomie şi a în trecut a fost deputat din partea PSD. Progresiştii îşi vor alege, sâmbătă, urmaşul lui Gabriel Oprea şi a lui Neculai Onţanu. În cursă s-au înscris trei candidaţi, însă Valeriu Steriu, recomandarea lui Oprea, are cele mai mari şanse.

Câteva sute de progresişti sunt aşteptaţi mâine, să-şi aleagă preşedintele, în cadrul unui Congres stabilit după demisia lui Gabriel Oprea din fruntea UNPR. Conducerea partidului a vrut să organizeze Congresul la Palatul Parlamentului, dar nu a luat în calcul Târgul de nunţi care se desfăşoară în aceste zile în Casa Poporului.

Astfel, Congresul UNPR va avea loc la salonul de nunţi Aurrum. „Îl organizăm acolo pentru că la Parlament nu am putut din cauza Târgului de nunţi“, a declarat, pentru „Adevărul“, Valeriu Steriu, favorit în cursa pentru şefia UNPR.

Steriu va avea doi contracandidaţii: pe senatorii Ion Iovescu şi Iulian Cristache. Valeriu Steriu are însă cele mai mari şanse, dat fiind că este recomandarea fostului preşedinte Gabriel Oprea. De la demisia lui Oprea din fruntea UNPR, preşedinţia partidului a fost asigurată din postura de interimar de către Neculai Onţanu, care a fost reţinut în urmă cu două zile. 

Cine este urmaşul lui Oprea şi Onţanu

Inginer de profesie, doctor în agronomie, Valeriu Steriu are două mandate de deputat la activ şi a fost secretar de stat in Guvernul Năstase. Valeriu Steriu şi-a început acivitatea profesională în 1990, ca inginer, iar din 1992 a fost director al fermei Sinca Veche din judeţul Braşov.

În 2001, Steriu este numit director al unui proiect al Bancii Mondiale, „Cercetare şi consultanţă în agricultură“, însă în acelaşi timp e numit şi secretar de stat pe probleme de integrare europeană şi internaţionale Ministerul Agriculturii în Guvernul Adrian Nastase.  Plecarea lui Năstase de la putere a însemna a echivalat şi cu ieşirea lui Steriu din structurile guvernamentale.

Revine în mediul privat pentru patru ani, având funcţii de conducere în mai multe asociaţii patronale din domeniul agriculturii. La alegerile din 2008, candidează din partea PSD şi obţine un loc de deputat în Parlamentul România.

Oprea l-a vrut ministru al Agriculturii

Aventura sa poltiică alături de PSD se încheie în 2010, când pleacă alături de Gabriel Oprea pentru a forma UNPR. În 2012, tot cu sprijinul PSD, de data aceasta sub formula PSD, Steriu mai obţine un mandat de parlamentar. În decembrie 2014, când au avut loc schimbări în cadrul Guvernului Ponta, Gabriel Oprea a încercat să-l impună pe Valeriu Steriu ca ministru al Agriculturii, însă nu a reuşit, această funcţie fiind promisă copreşedintelui ALDE, Dan Constantin.

La 18 ianuarie, conducerea UNPR, stabilea că Steriu va fi şeful de campanie pentru cele două rânduri de alegeri din 2016. Odată cu retragerea lui Oprea de la conducerea partidului, Steriu a fost văzut drept favorit pentru preşedinţia formaţiunii, în condiţiile în care fostul vicepremier „l-a recomandat“ pentru această funcţie celorlalţi progresişti.

Doctor în agronomie şi cursuri la Moscova

Steriu este licenţiat în inginerie la Institutul Politehnic. În perioada  1990-1998 urmează mai multe cursuri la USAID (Cursuri al Departamentului Statelor Unite pentru Agricultura), iar din 2001 participă la cursuri ale Băncii Mondiale, unul dintre acestea avnd loc la Moscova, chiar în 2001.

După ce în 2007 obţine doctoratul în Agronomie la Universitatea de Ştiintţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti, Steriu se specializează şi pe domeniul securităţii şi apărării naţionale printr-un curs postuniversitar realizat în 2009  la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” . Pe la această instituţie, unde profesor a fost şi Gabriel Oprea, au trecut majoritatea membrilor din conducerea UNPR a ultimillor ani.

În prezent, pe lângă activitatea de parlamentar, Steriu este şi profesor asociat la Facultatea de Alimentaţie şi Turism a Universităţii Transilvania din Braşov.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite