USL: Motivarea CC ar trebui să forţeze demisia Guvernului
0USL susţine, într-un comunicat transmis vineri, că motivarea Curţii Constituţionale(CC) în cazul legii care prevedea comasarea alegerilor, ar trebui să forţeze demisia actualului Guvern, "singurul care a încercat în mod direct, folosind pârghiile instituţionale de care dispune, să fugă de votul cetăţenilor".
USL apreciază decizia Curţii, drept "singura decizie normal care ar putea fi luată", a cărei singură urmare firească este demisia imediată a actualului Guvern. Opoziţia a mai arătat, că, prin publicarea acestei motivaţii, "se face un pas major către organizarea unui proces electoral correct, al cărui deznodămâbt să reflecte voinţa populară".
"În această lună, oamenii au protestat în stradă pentru respectarea drepturilor lor democratice, iar măsura amânării alegerilor ar fi fost menită să limiteze exercitarea acestor drepturi de către români", au arătat reprezentanţii Uniunii, în comunicat.
"USL a susţinut de la bun început faptul că prelungirea mandatelor aleşilor locali nu se poate face decât cu încălcarea Constituţiei. În ciuda tuturor evidenţelor şi a semnalelor venite din partea societăţii civile, a mass-media şi a partidelor de opoziţie, puterea a ales să meargă mai departe, de o manieră absolut sfidătoare pentru opinia publică. USL a precizat încă de la început că argumentul economisirii fondurilor publice, , nu poate fi folosit atunci când vine vorba de procese democratice de legitimare a regimului politic", a arătat Opoziţia în comunicatul remis.
Acestea au fost şi criticile din sesizarea pe care Opoziţia a făcut-o legii privind comasarea alegerilor la Curtea Constituţională, iar în motivarea deciziei, CC "confirmă validitatea tuturor acestor semnale transmise de Opoziţie", a mai arătat USL.
Comasarea alegerilor locale şi parlamentare ar putea crea dificultăţi privind exercitarea dreptului la vot, încalcă dreptul de a fi ales, prelungirea mandatelor aleşilor locali cu şase luni înalcă principiul periodicităţii alegerilor, iar redimensionarea mandatelor încalcă princpiul neretroactivităţii legii, se arată în motivarea Curţii Constituţionale (CC) privind legea alegerilor simultane.