USL îl atacă pe Băsescu pe toate fronturile
0PSD şi PNL caută voturi pentru a-l trimite pe Ponta la Bruxelles în locul preşedintelui. În paralel, parlamentarii USL propun simplificarea demiterii şefului statului.
Premierul Victor Ponta a trimis, ieri, Parlamentului o scrisoare prin care solicită organizarea unei şedinţe comune de plen în care să fie adoptată o decizie privind mandatul şi nivelul de reprezentare a României la Consiliul European.
Ponta a explicat că el şi preşedintele Traian Băsescu au poziţii divergente în ceea ce priveşte reprezentantul României la Consiliul European şi a explicat că la Consiliul European se discută teme care ţin de activitatea Executivului şi a subliniat că opinia sa este că România trebuie reprezentată de primul ministru.
Premierul a arătat că Parlamentul trebuie să acorde mandat de fiecare dată înainte de Consiliul European, reuniunea semestrială, celui care reprezintă România acolo, şi a precizat că va respecta decizia Legislativului, indiferent care va fi aceasta.
Ponta a susţinut că el a acceptat ca Traian Băsescu să participe la summitul informal al Consiliului European, care a început ieri-seară, dar Parlamentul ar trebui să decidă pe cine consideră îndreptăţit să reprezinte România la summitul din 28 iunie.
Negocieri între partide
Democrat-liberalii încearcă să blocheze planurile USL, „umblând" la majoritatea noului Guvern. Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, susţine că are semnale că UNPR nu va vota pentru participarea lui Ponta la Consiliul European.
UNPR a semnat un protocol de colaborare cu PSD, dar formaţiunea condusă de Gabriel Oprea nu a închis, total, canalele de comunicare cu tabăra preşedintelui Traian Băsescu.
Democrat-liberalii ar putea avea o surpriză din pareta UDMR, formaţiune care este, oficial, în opoziţie. „UDMR consideră că primul ministru trebui să reprezinte România la Consiliul European, prin urmare în Parlament va vota în consecinţă", a declarat liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras-Levente.
„Preşedintele României reprezintă statul la organismele internaţionale precum NATO şi ONU, dar Consiliul de miniştri şi tot ce înseamnă Consiliul European nu trebuie înţeles ca un organism international public. Prin urmare, primul ministru este cel care ar trebui să reprezinte statul român la Consiliu, pentru că este vorba inclusiv de anumite subiecte care vizează strict Guvernul", a explicat liderul UDMR .
Ultima etapă a bătăliei
Dacă UDMR va sprijini demersul USL, vor exista suficiente voturi în favoarea lui Ponta în Parlament, chiar şi fără sprijinul UNPR. USL are 227 de voturi, iar majoritatea este de 231. UDMR are 28 de parlamentari iar UNPR 27. Următoarea etapă a bătăliei va avea loc la Curtea Constituţională, unde PDL va încerca să conteste hotărârea Parlamentului. Dacă o asemenea posibilitate va fi eliminată din lege, democrat-liberalii au la îndemână un articol constituţional.
Potrivit acestuia, Curtea Constituţională soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.
"UDMR consideră că primul ministru trebuie să reprezinte România la Consiliul European, prin urmare în Parlament va vota în consecinţă.''
Mate Andras-Levente liderul deputaţilor UDMR
Ce prevede Constituţia
- Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
- Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil.
- Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.
Demiterea preşedintelui ar putea fi simplificată
Senatorul PSD Georgică Severin şi deputatul PNL Cornel Pieptea au depus la Senat un proiect de lege potrivit căruia preşedintele ţării poate fi demis cu votul majorităţii cetăţenilor participanţi la referendumul organizat în urma suspendării de către Parlament.
Legea actuală prevede că demiterea preşedintelui este aprobată numai dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale. Această reglementare a fost introdusă de PDL, în momentul în care avea majoritate parlamentară şi făcea aproape imposibilă demiterea preşedintelui, pentru care ar fi fost necesare în jur de nouă milioane de voturi.
Potrivit expunerii de motive la proiectul de lege, în legea actuală, condiţia de valabilitate a referendumului impusă de lege este aceeaşi pentru toate tipurile de referendumuri. În ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a rezultatelor referendumurilor, acestea diferă.
Astfel, asupra problemelor de interes naţional, altele decât demiterea preşedintelui României, precum şi în cazul referendumurilor locale, cetăţenii decid prin majoritatea voturilor exprimate la nivelul ţării, respectiv la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. În alt caz, demiterea preşedintelui este aprobată numai dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale.