TRU: "USL a tăiat lumina în Vrancea"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Ungureanu i-a acuzat pe social-liberali de fraudă electorală
Traian Ungureanu i-a acuzat pe social-liberali de fraudă electorală

Purtătorul de cuvânt al ARD Traian Ungureanu i-a acuzat pe liderii USL Vrancea că au tăiat curentul electric din mai multe localităţi din judeţ.

Traian Ungureanu a declarat, duminică, că administraţia USL întârzie să dispună intervenţia mijloacelor de dezăpezire în Transilvania şi Banat unde preferinţa electoratului este pentru ARD.

,,Ce ştim deja este că Transilvania şi Banatul sunt abandonate sub zăpadă de administraţia USL şi de Victor Ponta personal. Nu dispune, sau evită să dispună sau întârzie să dispună intervenţia mijloacelor de deszăpezire în aceste zone a căror singură vină e preferinţa electorală pentru Europa şi pentru ARD. Morala: cine nu votează USL, stă sub zăpada. Prin urmare, apelul nostru e cu atât mai nimerit, mai actual: aveţi în faţă o singură opţiune, ori ieşiţi la vot, ori ieşiţi din Europa”, a spus Ungureanu în cadrul unei conferinţe de presă.

Europarlamentarul PDL  i-a acuzat pe social-liberali că au tăiat curentul electric în judeţul patronat de Marian Oprişan.

„În Vrancea, curentul a fost tăiat în mai multe comune, nu s-a întrerupt. Asta mi-au spus oamenii noştri de acolo. În mai multe secţii de votare alimentate de la aceeaşi sursă de curent, în unele funcţiona energia, în altele nu”, a spus Ungureanu.

Purtătorul de cuvânt al alianţei de dreapta a mai precizat că o preşedintă a unei secţii de votare a fost prinsă băgând două buletine de vot în urnă.

„Tot în Vrancea, pe fiecare sat, s-au pus la dispoziţie 10 maşini. Turismul electoral e în floare la USL”, a acuzat Ungureanu.

Acesta a mai adăugat că, în Teleorman, preşedinţii secţiilor de voatre plimbă oamenii de la o secţie la alta, iar în Dâmboviţa se votează la lumina lumânării.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite