Traian Băsescu, reacţie după evenimentele zilei: „Afară PSD! Să vină PNL!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Basescu FOTO Inquam Photos/Octav Ganea
Traian Basescu FOTO Inquam Photos/Octav Ganea

Traian Băsescu a reacţionat, luni seară, pe pagina sa de Facebook faţă de decizia ALDE de a ieşi de la guvernare, începându-şi postarea cu mesajul ”Afară PSD! Să vină PNL!” şi continuând cu o scurtă analiză a situaţiei politice a Vioricăi Dăncilă.

Fostul preşedinte observă că decizia ALDE de a ieşi de la guvernare face imposibilă remanierea dorită de premierul Dăncilă, spunând că singura şansă a acesteia este să treacă în opoziţie.

”Afară PSD ! Să vină PNL ! PSD trebuie să înţeleagă că după retragerea ALDE de la guvernare Preşedintele României nu mai poate aproba remanierea cerută de premierul Dăncilă decât dacă remanierea este aprobată de Parlament (vezi Art. 85 din Constituţie). Dar acest lucru nu este posibil pentru că PSD nu mai are majoritate, pierzând şi alianţa cu ALDE şi susţinerea parlamentară a UDMR.

Nici tehnic şi nici politic, PSD nu mai are necesarele voturi pentru a face remanierea prin Parlament.

Datorită imposibilităţii realizării remanierii şi pentru a-şi salva partidul, premierul Dăncilă trebuie să-şi depună mandatul şi să treacă în opoziţie cu PSD cu tot”, a scris acesta

În ultima parte a postării, Traian Băsescu observă rapida prăbuşire a popularităţii PSD-ului în ultimii ani şi oportunitatea pe care o are PNL-ul de a veni la guvernare în urma sistuaţiei politice prezente.

”Când te gândeşti că acum doi ani PSD avea 46 la sută, că au mărit consistent pensile şi salariile, au reintrodus pensile speciale, au mărit ajutoarele sociale etc, te întrebi cât de nepricepuţi au putut fi socialiştii încât azi să ajungă în poziţia de a fi scoşi de la guvernare . Oare cum au reuşit socialiştii ca prin creşterea salariilor şi pensiilor cu peste 100 la sută, să ajungă într-o situaţie politică mai rea decât am avut eu după ce s-au tăiat salariile cu 25 la sută .Curat murdar ! Ludovic Orban şi Rareş Bogdan abia aşteaptă să preia guvernarea pentru a lichida pensiile speciale, pentru a construi autostrăzi, pentru a construi spitale, pentru a reduce aparatul bugetar şi pentru a da ţării viitor”, spune fostul preşedinte.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite