Surse. PNL este de acord cu rocada premierului la un an şi jumătate. Liberalii vor ca primul şef al Guvernului să fie din partidul lor
0PNL şi PSD s-au înţeles asupra variantei premierului prin rotaţie, cu mandat de un an şi jumătate, potrivit unor surse politice. Liberalii insistă ca primul şef al Guvernului să fie din rândul lor, în timp ce Florin Cîţu nu s-ar opune şi variantei ca primul premier să fie dat de PSD, dar apoi să fie el propus de PNL, potrivit informaţiilor „Adevărul”.
Cele două mari partide ale noii coaliţii au ajuns la primul consens politic în ceea ce priveşte premierul. Mai precis, rotaţia premierului, cu un mandat de un an şi jumătate, potrivit discuţiilor preliminare. Însă nu este clar partidul care va avea primul şef al Guvernului.
Surse din PNL susţin că liderii liberali din conducerea restrânsă nu sunt de acord cu varianta unui premier care să provină din PSD, pentru că ar însemna o capitulare a partidului. Pe de altă parte, echipa din jurul lui Florin Cîţu nu s-ar opune variantei ca primul premier să fie al PSD, în persoana lui Marcel Ciolacu, apoi să următorul să fie Florin Cîţu, potrivit informaţiilor „Adevărul”. În acest scenariu, Florin Cîţu ar putea prelua Ministerul Finanţelor şi funcţia de vicepremier.
Soluţia „rotativei” premierului şi poziţionarea privind cine să aibă primul premier ar urma să fie discutată de liberali într-o şedinţă a conducerii. De asemenea, discuţii vor fi şi despre ministere, în condiţiile în care PNL nu vrea să renunţe la mai multe portofolii importante, cum sunt Energia şi Transporturile.