Şova a revenit în PSD. Ivan, înlăturat de la şefia PSD Sector 1. Parlamentarii PSD vor discuta despre eliminarea lui Ghiţă din Comisia de control a SRI
0Conducerea PSD a decis să-l înlăture pe europarlamentarul Cătălin Ivan de la conducerea PSD Sector 1, acesta fiind înlocuit cu Dan Tudorache. Tot astăzi s-a decis ca Dan Şova să fie reprimit în partid, după ce a fost exclus la pachet cu Mircea Geoană şi Marian Vanghelie. Grupurile parlamentare, reunite la Sinaia, vor lua în discuţie înlăturarea lui Sebastian Ghiţă din Comisia parlamentară de control a SRI.
UPDATE Consiliul Naţional al PSD va avea loc în 20-21 martie.
"Consiliul Naţional va alege un nou preşedinte. Am discutat deja cu domnul Năstase şi chiar domnia sa mi-a spus că a înţeles gestul normal al nostru, de respect pentru ceea ce a făcut ca preşedinte al PSD şi ca prim-ministru însă, acum, ca organizare, nu doar funcţia de preşedinte al Consiliului, ci şi activitatea departamentelor trebuie repornită pentru că se simte lipsa", a declarat preşedintele PSD, Victor Ponta, la sfârşitul CExN.
UPDATE Victor Ponta a negat că înlăturarea lui Cătălin Ivan de la şefia PSD Sector 1 ar avea legătură cu declaraţiile acestuia referitoare la retragerea lui Sebastian Ghiţă din comisia SRI, ca urmare a demisiei din partid.
Întrebat dacă înlăturarea lui Ivan de la şefia PSD Sector 1 ar avea legătură cu declaraţiile acestuia referitoare la retragerea lui Sebastian Ghiţă din comisia SRI, ca urmare a demisiei din partid, Ponta a răspuns: "Nu. Noi ne-am gândit că se referea la Comisia de control a SRI de la Parlamentul European".
UPDATE Cătălin Ivan a declarat pentru „Adevărul“ că înlăturarea sa a venit din cauza criticilor aduse lui Liviu Dragnea, în contextul pierderii alegerilor. „Doamne fereşte să te iei de Liviu Dragnea sau de Sebastian Ghiţă. A fost o pedeapsă. Cică acum un şi jumătate am schimbat nişte preşedinţi ai unor secţii pentru că nu performau. Şi-a adus aminte doamna Andronescu şi a propus înlăturarea mea, dar nu a avut ce să facă“, a declarat Ivan.
Începând de ziua de azi nu mă mai leagă nimic de domnul Ponta
Cătălin Ivan
UPDATE Dan Şova a fost reprimit în PSD. Senatorul a fost exclus, la pachet, cu Mircea Geoană şi Marian Vanghelie, în luna noiembrie.
„Am decis să revocăm decizia ţinând cont de atitudinea domniei sale. Ne-a spus că vrea să fie cu noi“, a declarat premierul, la finalul şedinţei CExN.
Potrivit Statutului, membrii excluşi nu pot reveni în partid mai devreme de un an. Articolul 25:
„Solicitarea pentru reprimire în partid pentru persoanele care au fost sancţionate cu excludere sau şi-au pierdut calitatea de membru prin înscrierea în alte partide, poate fi luată în dezbatere şi aprobată de conducerea organizaţiei din care afăcut parte, după trecerea unui termen de minimum un an de la data excluderii sau a pierderii calităţii de membru“.
Senatorul PSD Ioan Chelaru ne-a declarat că hotărârea CEXN de astăzi este corectă, deoarece decizia luată în noiembrie nu a mai ajuns în Consiliul Naţional pentru a fi validată.
UPDATE Cătălin Ivan a fost înlăturat de la conducerea PSD Sectorul 1. CExN al PSD a decis să dizolve conducerile organizaţiilor de la Sectorul , condusă de Cătălin Ivan, şi Sectorul 5, condusă de Marian Vanghelie, şi să numească preşedinţi interimari în persoana lui Dan Tudorache la Sectorul 1 şi Cristian Rizea la Sectorul 5, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse participante la reuniune.
În acelaşi timp, CExN a decis să îl numească pe Codrin Ştefănescu în funcţia de secretar general al PSD Bucureşti, în timp ce Eugen Bejinariu s-a retras din această funcţie.
Totodată, senatorul Şerban Valeca a fost numit preşedinte interimar la PSD Argeş.
Liderii PSD au sosit la Sinaia încă de joi seară, iar baronul Nicuşor Constantinescu a profitat de prezenţa presei pentru a-şi vărsa năduhul.
Baronul de Constanţa le reproşează lui Victor Ponta şi Liviu Dragnea că nu şi-au asumat pierderea alegerilor prezidenţiale şi le-a cerut să nu lanseze teoria centrului imaculat, folosită pe vremea guvernării Năstase.
„Cred că Victor Ponta, colegul meu de partid, a făcut o mare greşeală considerând că va putea câştiga numai de la Bucureşti aceste alegeri prezidenţiale. S-a demonstrat că fără să ai primarii lângă tine, şi sunt câteva mii în PSD, fără să ai preşedinţii de CJ, fără o armată nu poţi să câştigi o bătălie. Nu o poţi câştiga numai pe laptop sau Facebook, trebuie să o câştigi cu oamenii în teren. Teoria centrului imacuat a fost reluată pentru a se justifica greşelile din această campanie electorală prezidenţială, greşeli care nu au aparţinut organizaţiilor judeţene, preşedinţilor de organizaţii judeţene, nici primarilor, ci au aparţinut conducerii centrale, care a avut nişte sfetnici foarte buni, gen Sebastian Ghiţă. Sfetnici care au dus partidul să piardă în locuri în care PSD a câştigat la alegerile din 2012 toate colegiile”, s-a revoltat Nicuşor Constantinescu.
Preşedintele CJ Constanţa se alătură altor lideri locali, precum Marian Oprişan şi Paul Stănescu, care nu sunt de acord cu reforma din PSD, mai precis cu măsura care ciunteşte drastic din puterile aproape absolute.
Mult-aşteptata reformă
Unul dintre subiectele care vor fi discutate în şedinţa Comitetului Executiv este planul de reformă al PSD, conceput de preşedintele Executiv Liviu Dragnea, înpreună cu o echipă de zece social-democraţi.
Concret, vor exista o serie de modificări prin care PSD urmăreşte să-şi spele imaginea de partid al baronilor şi corupţilor. „Ştiu că sunt câteva modificări care se vor regăsi în statut. Astfel, un capitol va stipula sancţiunile pentru persoanele cu probleme în Justiţie. De exemplu, dacă cineva este trimis în judecată, automat, va fi suspendat, iar o eventuală condamnare atrage după sine excluderea din partid. Dar încă sunt discuţii“ , a declarat, pentru „Adevărul“, deputatul PSD, Florin Iordache.
Victor Ponta a pus gând gând rău penalilor din partid, avertizând, luni, la finalul Biroului Permanent Naţional, că cei care nu vor fi de acord cu o serie de măsuri împotriva celor certaţi cu lege vor trebuie să-şi găsească un alt lider.
Modificările din statutul PSD lovesc crunt şi în baronii locali, întrucât una dintre măsuri va stipula separarea funcţiei de preşedinte de Consiliu Judeţean de cea de lider al organizaţiei PSD din judeţ.
Majoritatea baronilor PSD deţin concomitent ambele funcţii care, de altfel, le şi conferă puteri foarte mari. Victor Ponta declara după alegeri că această măsură este indispensabilă, în perspectiva câştigării alegerilor din 2016 şi a eliminării etichetei de partid al baronilor. La aflarea veştii, o parte dintre baronii locali s-au revoltat şi au declarat că nu vor susţine aşa ceva.
Mazăre i-a cerut demisia
În urmă cu câteva zile, profitând de o vizită la Tribunalul Bucureşti, unde presa îl aştepta, primarul Constanţei Radu Mazăre i-a cerut lui Victor Ponta demisia. Edilul este supărat că primarii şi liderii de organizaţii judeţene sunt consideraţi ţapii ispăşitori pentru eşecul lui Victor Ponta la prezidenţiale.
Întrebat de ziarişti dacă Victor Ponta ar trebui să plece din fruntea PSD, edilul Constanţei a răspuns fără ezitare: în mod normal şi onorabil, da. Deşi pentru declaraţii de acest gen, Mircea Geoană şi Marian Vanghelie au fost excluşi din PSD, de data aceasta, Ponta s-a arătat rezervat. „E dreptul fiecăruia să declare ce crede. Vom lua decizii în structurile partidului", a declarat Ponta pentru ziuaconstanţa.ro. În judeţul Constanţa, unul dintre fiefurile PSD, Victor Ponta a pierdut umilitor în faţa lui Klaus Iohannis.
Oprişan: Ponta să nu se mai comporte ca Năstase
Un alt baron deranjat de atitudinea liderilor de la Bucureşti vizavi de primarii şi preşedinţii de CJ este şeful Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan. „Încercarea de a transfera responsabilitatea pierderii alegerilor prezidenţiale către destoinicii noştri primari din România, către preşedinţii de consilii judeţene, e o greşeală fundamentală şi, atunci, noi va trebui să găsim calea împreună, evident, la Consiliul Naţional să spunem ce dorim noi să facem pentru România“, a explicat Oprişan, într-o intervenţie la Realitatea TV.
Planuri pe hârtie: Noul PSD şi revenirea la cârma PSD
Chiar dacă au fost excluşi din PSD, Mircea Geoană şi Marian Vanghelie au planuri mari pentru a reveni în partid. Cei doi au spus tranşant că lucrează la o nouă platformă politică de stânga, noul PSD, care să fie alternativă la PSD, şi au trecut la racolarea social-democraţilor nemulţumiţi de actuala conducere a partidului. De altfel, Geoană a promis că în acest weekend grupul de iniţiativă care lucrează la platforma noului PSD va avea prima apariţie publică.
Însă Mircea Geoană mai are un plan secret prin care să ajungă, din nou, preşedintele PSD. Fostul lider PSD se bazează pe aversiunea baronilor faţă de Victor Ponta în cazul în care Guvernul va fi trântit de moţiunea PNL
„PSD este într-o situaţie critică. Voi propune o platformă pentru congresul PSD şi voi aduna foarte mulţi colegi şi colege şi sunt convins că vom avea câştig de cauză. Vreau să ajungem în Congres, să fiu acolo şi fizic şi voi candida alături de alţi coleg “, a declarat Mircea Geoană pentru gandul.info. În acest moment, Mircea Geoană este exclus din partid, deci nu are voie să candideze, potrivit statutului PSD, pentru o funcţie de conducere.
Citeşte şi: