Sondaj. Topul reformelor cerute de români: educație, sănătate și condiții de muncă. Ce ajutoare sunt așteptate la UE
0Românii care au răspuns ultimului eurobarometru, din luna aprilie, susțin în proporții considerabile că așteaptă ca UE să ajute în reformele legate de gestionarea crizelor, reforme care aduc bani, precum și cele de îmbunătățire a administrației publice.
La întrebarea privind care sunt reformele cele mai așteptate și necesare, 63% dintre respondenți au indicat reformele în educație (în timp ce media UE a fost de 50%), 62% dintre respondenții români au indicat „sănătatea publică” (media europeană este de 56%), iar apoi doar 38% dintre cei întrebați au indicat condițiile de muncă (media UE fiind de 25%).
Reformele în zona familie și a protecției sociale au strâns o susținere de 32% (media UE, de 35%), 19% dintre respondenții români au indicat digitalizarea serviciilor publice (față de 19%, media UE), 19% „tranziția verde”, 17% susținerea mediul de afaceri, iar 14% funcționarea instituțiilor publice.
Chestionați care ar fi zonele de reformă unde ar trebui ca UE să ajute România, 48% din românii care au răspuns au indicat rezolvarea crizelor (pandemie, dezastre naturale și conflicte), 45% au indicat reformele pentru sprijin financiar, iar 41% dintre respondenți au cerut „îmbunătățirea competențelor și abilităților în administrația publică”.
În ceea ce privește percepția instituțiilor publice, răspunsurile românilor au fost următoarele. 45% dintre cei întrebați susțin că administrația publică e cel mai bine descrisă de „lentoarea serviciilor furnizate”, 37% susțin că „distanța de cetățeni” e cea care descrie cel mai bine sistemul public, iar 35% „lipsa de transparență”.
Pentru a crește încrederea în instituții, românii întrebați avut următoarele răspunsuri. 56% au cerut mai puțină birocrație, 44% mai multă comunicare cu cetățenii, iar 43% mai multă transparență în cheltuirea banilor publici, potrivit datelor din Eurobarometru.
Situația la nivelul UE
„Europenii apreciază expertiza și sprijinul oferite de UE statelor membre la conceperea și punerea în aplicare a reformelor în numeroase domenii de politică (...) Prin Instrumentul de sprijin tehnic Comisia oferă, la cererea autorităților naționale, sprijin tehnic pentru realizarea de reforme în UE. De asemenea, instrumentul poate ajuta statele membre să conceapă, să modifice, să pună în aplicare și să revizuiască reformele transformatoare incluse în planurile lor de redresare și reziliență”, arată un comunicat al Comisie Europene.
În cadrul sondajului, europenii au fost întrebați în ce domenii statele membre pot beneficia cel mai mult de sprijinul UE pentru a concepe și a pune în aplicare reforme. Iată răspunsurile:
- 42% dintre europeni consideră că UE ar putea promova schimbul de bune practici între statele membre;
- 42% confirmă importanța sprijinului acordat de UE statelor membre în gestionarea crizelor, cum ar fi pandemiile, dezastrele naturale sau conflictele;
- 34% consideră că UE ar putea furniza statelor membre cunoștințe și expertiză pentru conceperea și punerea în aplicare a reformelor;
- 34% sunt de părere că UE ar putea oferi sprijin financiar pentru reformele statelor membre;
- 31% consideră că UE ar putea contribui la îmbunătățirea aptitudinilor și a competențelor în administrațiile publice ale statelor membre.
Europenii consideră că reformele sunt cel mai necesare în domeniul sănătății publice (56 %) și al educației (50 %). În 11 state membre, peste 60 % dintre cetățeni solicită reforme în domeniul sănătății publice.