Scoaterea cetățenilor blocați în Gaza. Iohannis: Facem eforturi să deblocăm situaţia. România pledează pentru soluţia celor două state

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi la Bruxelles, că nu doar România, ci și alte state au cetățeni blocați în Gaza, iar toată comunitatea occidentală face eforturi pentru a-i scoate pe aceștia de acolo.

Președintele României, Klaus Iohannis FOTO Presidency
Președintele României, Klaus Iohannis FOTO Presidency

„Pentru cei care sunt blocaţi în Gaza, noi împreună cu toată comunitatea internaţională facem eforturi să deblocăm situaţia. Din nefericire, până acum nimeni nu a reuşit să facă acest lucru şi nu suntem singurii care avem cetăţeni blocaţi în Gaza. Noi suntem foarte implicaţi în aceste discuţii şi vom continua. Sperăm ca, la un moment dat, să apară un progres. Ce poate să facă România? Să continue să se implice în negociere, cea ce facem şi facem foarte bine. Doamna Odobescu şi întreaga echipă sunt foarte bine implicaţi”, a afirmat Klaus Ioahnnis, întrebat joi, înaintea participării la Consiliul European de la Bruxelles ce aport poate aduce România graţie relaţiilor cu Israel şi ţările arabe pentru a intensifica apelurile către pace şi cum va aborda România în continuare nevoia de a asigura asistenţă umanitară acolo si de a evacua în siguranţă cetăţenii români.

Şeful statului a subliniat faptul că România pledează pentru soluţia celor două state, pledează pentru dreptul la apărare al Israelului şi a adăugat că, pentru partea palestiniană, trebuie găsite soluţii astfel încât să nu existe civili care să plătească preţul războiului. „Hamas trebuie targetat”, a mai spus preşedintele Iohannis.

Iar în ceea ce priveşte discuţiile de la Bruxelles, eu voi reitera poziţia României care este foarte bine cunoscută, este o poziţie stabilă de multe decenii, noi pledăm pentru soluţia celor două state şi pledăm, în acelaşi timp, pentru partea Israel – au dreptul să se apere, asta este indiscutabil şi pentru partea palestiniană este clar că trebuie găsite soluţii pentru a nu avea civili care, până la urmă, să plătească preţul acestui război, ci Hamas trebuie targetat”, a explicat Klaus Iohannis.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite