Sarmalele în foi de varză, rețeta și mâncarea preferată a Elenei Lasconi. „Mai am şi un tort foarte bun de ciocolată cu vişine”
0Elena Lasconi, candidat USR la alegerile prezidenţiale, a dezvăluit că cea mai bună reţetă pe care o prepară este cea de sarmale în foi de varză. La capitolul desert, aceasta se laudă cu „un tort foarte bun de ciocolată cu vişine”.
Elena Lasconi a fost întrebată, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, ce ar alege între ecler şi tiramisu. Candidatul la prezidențiale a măturisit că nu mănâncă dulciuri, dar știe să le prepare.
„Eu nu mănânc dulciuri, dar ştiu să le fac bine. Choux à la crème. Mai am şi un tort foarte bun de ciocolată cu vişine pe care îl ştiu toţi foştii mei colegi”, a spus Elena Lasconi, citată de News.
Edilul primăriei Câmpulung susține că îi place cel mai mult mâncarea românească, iar preferatele sale sunt „sarmalele în foi de varză”, pe care le gătește foarte bine.
În 2013, Elena Lasconi, pe atunci jurnalistă la ProTV, a câştigat concursul „Masterchef – Proba celebrităţii“. În finală, ea s-a impus în faţa a doi bărbaţi: Pacha Man şi Don Baxter.
Reţeta câştigătoare: o prăjitură cu ciocolată, merişoare şi coniac, plus sos de vanilie.
Elena Lasconi a primit jumătate din marele premiu în valoare de 50.000 de euro, iar cealaltă jumătate a fost donată unor copii săraci beneficiari ai programului Fiecare Copil în Grădiniţă, iniţiat de Asociaţia OvidiuRo.