Reportaj de la grătarul PSD. „Micii îmi plac, da, dar nu vreau de la domnul Dragnea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gălăţeanul Bogdan Lungu, membru al mişcării #Rezist, i-a adus şefului PSD naveta de bere, aşa cum i-a dictat onoarea, iar Liviu Dragnea a oferit micii, cu ospitalitatea promisă. „Bine ai venit! Stai jos!”, l-a primit Dragnea. „O bere beau, dar mici nu mănânc. Îmi plac, dar nu mănânc de la dumneavoastră”, a răspuns gălăţeanul. Şi-au zâmbit şi au continuat discuţiile în linişte. Însă pe trotuarul din Kiseleff tensiunea începea să crească.

„Hai la mici de Teleorman, nu te costă niciun ban! Hai la mici de Centenar, că îi facem la grătar!“, scanda o femeie originară din comuna Salcia, judeţul Teleorman în faţa sediului PSD. În rest, linişte. Cu doar jumătate de oră înainte de întâlnirea liderului Liviu Dragnea cu gălăţeanul, Bogdan Lungu, care a pierdut pariul de 1 Mai pe reţeaua de socializare şi care a fost aşteptat pentru a aduce o ladă de bere, trotuarul din Kiseleff era plin doar de jurnalişti.

Pe iarba din faţa sediului de partid a apărut, însă, rapid, un grup de bărbaţi în vârstă, membri ai Asociaţiei Răniţilor în Revoluţie. “Noi am venit să protestăm, avem autorizaţie primită de la Primăria Capitalei. Noi avem voie să ocupă această pajişte. Dacă Liviu Dragnea o să ne şi primească să vorbim, cu atât mai bine. Dacă nu, noi aşteptăm aici,” a explicat Dorin Maxim, cel care părea liderul grupului şi care vreme de două ore, cât s-a desfăşurat evenimentul, a intrat de mai multe ori în sediul partidului. La câţiva paşi de ei, un alt bărbat pensionar stătea liniştit pe bancă. A explicat că nu a venit pentru mici, ci pentru a discuta cu secretarul general, Marian Neacşu, pentru a-l ajuta cu o “vorbă”. “Sunt din zona de la dânsu, de la domnul Neacşu, am o problemă cu nepotul la facultate, vreau să vorbească, ştiţi, în ziua de azi, fără relaţii nu mai faci nimic.“

Cu zece minute înainte de ora 17.00, pe poarta sediului PSD şi-a făcut apariţia şi Bogan Lungu încărcat cu lada de bere. A fost condus de reprezentanţii partidului în curtea din spate, acolo unde în foişor erau aşezate trei mese pline cu tăvi de mici, limonadă, apă plată şi cafele. “Nu accept pomenile, nici măcar electorale. Micii îmi plac, da. Dar nu vreau de la domnul Dragnea. Nu l-am susţinut şi nu îl susţin. Sub nicio formă, niciodată!”, le-a răspuns Lungu jurnaliştilor aşezându-se pe scaun şi anunţând că se abţine de la alte declaraţii.

FOTO Mediafax 

image

“Hai, noroc! Bine ai venit! Stai jos!“

La 17.00, Liviu Dragnea şi-a făcut apariţia relaxat, în cămaşă şi cu zâmbetul pe buze. A dat mâna cu Bogdan Lungu şi l-a poftit la mici. “Nu o să mănânc mici. Beau o bere, dar mici nu mănânc,” l-a avertizat direct gălăţeanul. Cu acelaşi zâmbet pe buze, Liviu Dragnea a desfăcut berile cu coada cuţitului şi i-a întins parterenerului său de pariu sticla. “Hai, noroc! Bine ai venit! Stai jos,” l-a primit ospitalier şi autoritar şeful PSD, care la scurt timp a început să împartă mici jurnaliştilor.

FOTO Inquam / Octav Ganea 

image

Discuţia dintre Liviu Dragnea şi Bogdan Lungu a continuat pentru mai bine de o oră, timp în care preşedintele Camerei Deputaţilor a încercat să afle cum e viaţa în Galaţi şi să-i câştige simpatia pierzătorului. “Putem să mai punem un pariu dacă vrei, unul pe care dacă îl pierzi să mănânci şi mici cu mine. Pe ce să fie? Eu aş zice pe autostrăzi“, a lansat Dragnea provocarea. “Bine. Putem. Punem pariu acum ca până în 2020 nu veţi reuşi să inauguraţi nici măcar150 km de autostradă”. Dragnea a zâmbit din nou şi l-a asigurat că vor fi mai mult de atât. S-au aşezat la masă şi au continuat discuţiile în liniştea din spatele curţii.

Ca într-o realitate paralelă, în atmosfera din bulevard, dincolo de porţile închise şi păzite ale sediului PSD, spiritele s-au încins. “S-au răcit micii, taică! Berea e caldă!“, “Ieşi afară, hoţule! Borfaşule! Ei stau la mici şi bere, am văzut la televizor, şi pe noi ne ţine aici ca pe proşti. Cine l-o mai vota pe el!”, “Ce mici, domnule? Nu vreau niciun mic! Aşa a ajuns ţara asta? Unde e demnitatea? Ne dăm pe mici şi bere? Vai de mama noastră,” strigau pensionari nemulţumiţi.

„Pe noi ne ţine aici ca pe proşti. Cine l-o mai vota pe el!“

Un bărbat cu megafon cerea neîntrerupt să fie lăsat înăuntru, nu pentru mici, ci pentru a-l convinge pe liderul PSD să semneze petiţia Fără penali în funcţii publice. “Ce dacă mănâncă mici? Nu poate să semneze? Îmi pasă mie că îi stric petrecerea? El ne-a stricat vieţile!” La câţiva paşi mai în dreapta s-au instalat cu pancarte nişte tineri care încercau să protesteze împotriva subvenţiilor date de stat şi a consumului de carne. “Carnea este crimă”, scria pe unul din bannere. Aceeaşi carne despre care o femeie de vârsta a treia întreba cu nedumerire dacă se mai vinde. “Eu am auzit că domnul Dragnea face un fel de degustare de carne, o promova pe aia de porc din Teleorman. Domnul Daea era cu aia de oaie, acum eu am venit să degust şi să cumpăr. Nu se mai dă? Eu aşa am văzut la televizor“, ne-a explicat aceasta.

Un protestatar rezist a fost ridicat de jandarmi pentru deranjarea liniştii publice, iar un alt participant a fost luat de poliţişti după ce a rupt drapelul de pe sediul PSD. În ciuda evenimentului anunţat pe Facebook, Liviu Dragnea nu a ieşit să vorbească cu oamenii care l-au aşteptat în Kiseleff. Nici cu cei care s-au jurat că nu îl mai votează şi nici cu cei care au venit să îi transmită cât de mult îl admiră. În tot acest timp, în foişorul din curtea social-democraţilor era linişte, iar micii calzi şi berea din navetă stăteau parcă mărturie că în România încă se mai pot respecta promisiuni.

 FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

image
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite