Propunere din PNL, după retragerea PSD: „Poate facem alegeri anticipate”

0
Publicat:

Anunțul retragerii PSD de la negocierile pentru formarea viitorului guvern poate avea consecințe mai grave. Din PNL este lansată inclusiv posibilitatea organizării alegerilor anticipate. Fostul șef USR, Cătălin Drulă, a subliniat că voturile deținute de USR și PNL nu pot asigura o guvernare stabilă. 

PNL a lansat ideea alegerilor anticipate FOTO Facebook
PNL a lansat ideea alegerilor anticipate FOTO Facebook

Daniel Fenechiu, primul reprezentant al liberalilor care a reacționat, avansează ipoteza organizării alegerilor anticipate, care ar fi câștigate de „forțele izolaționiste”.

Sunt surprins despre această decizie, nu am știut despre perspectiva unei astfel de decizii. Știam că astăzi (n.r. joi) la 18 continuă negocierile cum se anunțaseră pentru rezolvarea anumitor lucruri și că urmează să se stabilească lista Guvernului. Așteptăm ședința de la 18 (...) Eu cred cu toată inima că maturitatea va învinge, cred cu tărie că singura soluție pentru a asigura stabilitatea României este un Guvern PSD-PNL-UDMR, era bine să fie și USR în această combinație, dar se pare că domniile lor au alte interese”, a declarat Daniel Fenechiu, în direct la Digi24.

„Există și posibilitatea ca PNL să ia o decizie similară (n.r. ca PSD) și ramane de văzut. Poate facem alegeri anticipate și ne dorim ca forțele izolaționiste să câștige”, a mai menționat senatorul liberal, în direct la Digi24.

La rândul său, fostul președinte USR, Cătălin Drulă, a susținut că social-democrații au „un comportament imatur, un comportament de mimoză care se dă rănită de cuvintele USR”.

„Ce cuvinte? Noi am cerut acolo responsabilitate și asumarea unui buget, iată că USR a avut dreptate. Cheia e acolo în buget, în ruinarea finanțelor țării, în amanetarea viitorul. E cel mai jos gest politic pe care l-am văzut după Revoluție. După ce au ruinat țara timp de 3 ani, acuma vor să dea bir cu fugiții. (...) Cam așa arată șmecherie cu guvernarea țării”, a spus Drulă în urma anunțului. 

Întrebat dacă va discuta cu liderii PSD, PNL și UDMR, Drulă a spus: „Noi întotdeauna discutăm cu toți partenerii, am discutat și zilele trecute. Recunosc că poziția celor de la PNL a fost cumva mai rezonabilă într-un fel în aceste discuții, dar și ei au o parte gravă de responsabilitate. Ministerul Finanțelor a fost și este la PNL, la domnul Boloș. Să nu uităm că în momentul de față, România are astăzi guvern cu puteri depline PSD-PNL. Astăzi, când vorbim în Ministerul Finanțelor, este pregătită o ordonanță cu măsuri fiscale, care, spune Ministerul Finanțelor, trebuie dată și a fost o notă confidențial în guvern ca să nu se prăbușească finanțele țării de la 1 ianuarie și Marcel Ciolacu refuză să dea această ordonanță după ce el a creat acest dezastru. Eu mai rar am văzut un asemenea act de lașitate”. 

„O guvernare se construiește într-o democrație pe o majoritate parlamentară, mai ales în condițiile în care România are nevoie de stabilitate. În aceste condiții grele, noi, împreună cu PNL-ul, avem aproximativ un sfert din Parlament, cu un sfert din Parlament. Nicio țară democratică din lumea asta nu se poate guverna stabil. E o situație în care, din păcate, niște voturi pe care le-au dat românii de bună credință, cele 2 milioane și ceva de voturi pe care le-a luat PSD-ul, sunt aruncate la coș și se calcă în picioare pe ele de către Marcel Ciolacu”, a mai spus Cătălin Drulă.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite