Prima măsură a lui Stelian Tănase la TVR: majorarea taxei TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directoul interimar al SRTV, Stelian Tănase, a declarat miercuri că a transmis ministrului de Finanţe, Daniel Chiţoiu, un proiect privind majorarea taxei TV, care va fi prezentat şi premierului Victor Ponta.

„Într-un proiect pe care l-am avansat ministrului de Finanţe este acest lucru (majorarea taxei TV, n.r.) şi sper ca săptămâna viitoare să îi înfăţişez şi primului-ministru. Avem înţelegere ca, după Anul Nou, să avem o discuţie. Avem un material, putem discuta pe o bază serioasă. Mărirea taxei este lucrul la care ne gândim. Este o discuţie complicată şi ea se va purta“, a afirmat Stelian Tănase, la o dezbatere cu membrii Comisiei de Cultură din Parlament.

Directorul interimar al SRTV intenţionează să rezolve şi problema companiilor care, deşi deţin mai multe televizoare, plătesc un singur abonament.

„Este vorba de faptul că firmele vor plăti numai pentru un singur abonament, chiar dacă au o mie de televizoare. Aici putem să discutăm o formulă, dacă nu facem un abonament mai consistent, care să cuprindă faptul că are o mie de televizoare şi nu doar un abonament normal, care este preţul a două ţigări“, a mai spus Stelian Tănase.

Preşedintele Comisiei pentru cultură a Senatului, Georgică Severin, i-a atras atenţia lui Stelian Tănase că majorarea taxei TV va fi dificilă, în condiţiile în care 2014 este un an electoral, iar TVR se confruntă cu multe critici venite din exterior.
 

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat, în 20 decembrie, propunerea PNL pentru funcţia de director general interimar al SrTV. Tănase a primit 405 voturi "pentru" şi două "împotrivă".

Stelian Tănase a declarat la Parlament că, dacă va prelua conducerea TVR, după perioada de interimat, va face „foarte repede şi chirurgical“ restructurări, concedieri şi reaşezări de poziţii în ierarhie.

Materiale pe aceeaşi temă:

Cine este Stelian Tănase, propus de PNL la şefia TVR: fost deputat, coleg de partid cu Crin Antonescu

Scriitor, politolog, regizor şi scenarist, Stelian Tănase este alegerea liberalilor pentru funcţia de director general interimar al televiziunii publice.  Fost coleg de partid cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, Tănase a abordat problema numirilor politice la TVR chiar în urmă cu două zile, când a subliniat că oricine ar fi ales să conducă televiziunea publică va avea misiunea de a sprijini campaniile electorale ale USL.

UPDATE Stelian Tănase, confirmat oficial ca propunere a PNL pentru şefia TVR

Conducerea PNL s-a reunit astăzi pentru a propune un alt candidat pentru şefia interimară a TVR, după ce Rareş Bogdan nu a primit suficiente voturi în plenul Parlamentului. Liberalii l-au ales pe Stelian Tănase.

Stelian Tănase îl laudă pe Victor Ponta în ziua în care a fost propus la şefia TVR: „Nu e puţin lucru să îţi calci pe inimă“

Stelian Tănase, propus oficial de liberali pentru a prelua şefia televiziunii publice a publicat, pe blogul personal, un text elogios la adresa premierului Victor Ponta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite