Preşedintele Klaus Iohannis i-a decorat pe comandanţii pompierilor care au acţionat la incendiile din Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Administraţia Prezidenţială
FOTO: Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat, luni, Drapelul de luptă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi pe comandanţii pompierilor care au acţionat la incendiile din Grecia, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni cu prilejul Zilei Pompierilor.

Şeful statului a conferit Drapelului de luptă al IGSU din Ministerul Afacerilor Interne Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, în semn de „apreciere pentru rezultatele remarcabile obţinute în activitatea de apărare a vieţii, bunurilor şi mediului împotriva incendiilor şi dezastrelor, pentru realizarea măsurilor de protecţie civilă, precum şi pentru coordonarea acţiunilor instituţiilor implicate în managementul situaţiilor de urgenţă”.


În semn de „apreciere pentru dăruirea şi profesionalismul de care au dat dovadă în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, remarcându-se la comanda modulelor specializate de intervenţie implicate în recentele misiuni de stingere a incendiilor din Republica Elenă", preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul "Bărbăţie şi Credinţă" în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, colonelului Valentin Florin Pop şi locotenent-colonelului Alexandru-Adrian Csilik Alexandru.

De asemenea, şeful statului a înmânat drapelele de luptă pentru 11 Inspectorate de urgenţă judeţene în semn de apreciere faţă de devotamentul şi spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă salvatorii români în îndeplinirea misiunilor destinate protejării cetăţenilor şi a comunităţii.

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut şi o alocuţiune în cadrul ceremoniei organizate cu prilejul Zilei Pompierilor din România. 

„Contribuţia dumneavoastră la siguranţa românilor a fost importantă în multe momente dificile de-a lungul istoriei. Prezentul aduce însă o serie de provocări noi, specifice, şi este responsabilitatea noastră să găsim soluţiile pentru rezolvarea lor. Munca dumneavoastră este cu fiecare an mai puternic legată de amplificarea fenomenului încălzirii globale, care afectează toate regiunile lumii. În unele zone, fenomenele meteorologice extreme şi precipitaţiile sunt tot mai frecvente, în timp ce alte zone se confruntă cu valuri de căldură extremă şi secetă. (...)

Chiar în vara acestui an, incendiile catastrofale din Grecia au pus în pericol vieţile foarte multor oameni. Un moment dramatic pentru naţiunea elenă, în ajutorul căreia am intervenit şi noi, trimiţând pompieri români dotaţi cu tehnică şi echipamente de intervenţie. Dincolo de participarea la mecanismele internaţionale de sprijin reciproc în caz de dezastre naturale, această misiune a pompierilor noştri a reprezentat şi un gest de compasiune şi sprijin pentru poporul grec.

Vă felicit, aşadar, pentru înaltul profesionalism dovedit, recunoscut şi apreciat nu doar de cetăţenii români, ci şi de Grecia şi de comunitatea internaţională. Ceea ce am văzut în Grecia ne dovedeşte, o dată în plus, că trebuie să creăm în rândul populaţiei noastre o cultură a prevenţiei, prin pregătirea activă şi continuă, astfel încât oamenii să ştie cum să reacţioneze la producerea unei situaţii de urgenţă majoră.

Totodată, salut implicarea dumneavoastră şi în lupta dusă la nivel naţional pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Misiunile de transport de persoane, probe sau echipamente de protecţie, de prim-ajutor acordat persoanelor potenţial infectate, de decontaminare, monitorizare şi informare preventivă a populaţiei au fost de un real ajutor în ultimul an şi jumătate”, a transmis preşedintele Iohannis.

La ceremonie au participat premierul Florin Cîţu, ministrul de Interne, Lucian Bode, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite