Ponta: „Sunt dispus să fiu luat de guler şi dat afară din birou pentru ideea confiscării maşinilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la dezbaterea organizată de Forumul constituţional, că este dispus să fie luat de guler şi "dat afară din biroul de premier" pentru ideea de a se facilita printr-o prevedere constituţională confiscarea maşinilor provenite din infracţiuni.


Ponta a abordat problema drepturilor de proprietate, care ar putea fi modificare la revizuirea Constituţiei.

"Cred că trebuie să avem acele modernizări, upgradări, ale abordării unor drepturi fundamentale, cum e dreptul de proprietate. Da, eu de exemplu susţin, poate o să fiţi uimiţi, că ideea sechestrării şi confiscării bunurilor provenite din infracţiuni este ceva necesar. Am văzut ieri câtă agitaţie a provocat o simplă afirmaţie a mea că am putea introduce, după o modificare constituţională, ca sancţiuni confiscarea unor bunuri folosite la săvârşirea unor contravenţii sau infracţiuni", a spus Ponta.

El a precizat că "toţi apostolii proprietăţii" s-ar fi simţit lezaţi că vrea să confişte maşina cuiva care merge cu 250 de kilomentri pe oră printr-un sat din România.

"Eu cred că ar fi bine, şi sunt dispus să-mi iau toate... să fiu luat de guler şi dat afară din biroul de prim-ministru atât timp cât cred că e un lucru bun", a mai afirmat premierul.

Ponta a susţinut că dreptul de proprietate "sfânt, garantat" nu poate să împiedice dezvoltarea ţării în ceea ce priveşte infrastructura.

"Faptul că facem autostrăzi care merg în zig-zag, ca să ocolim sau ca să ajungem la terenurile care trebuie expropriate... sunt lucruri care trebuie îmbunătăţite şi care se referă de fapt la o reglementare mai flexibilă, mai pragmatică, mai europeană a drepturilor constituţionale", a precizat premierul.
 
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că nu i s-ar părea excesiv ca în anumite situaţii să fie confiscate maşinile şi motocicletele, ca sancţiune pentru abateri rutiere grave.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite