Ponta, descris în Bloomberg: „Premierului român îi plac maşinile rapide. Una dintre ele i-ar putea frâna cariera“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Premierului român Victor Ponta îi plac maşinile rapide. Favorita sa, un Mitsubishi Lancer de 300 CP pe care a condus-o la raliuri, ar putea să pună frână carierei sale“, scriu cei de la Bloomberg, într-un amplu articol dedicat premierului Victor Ponta.

Aceasta nu este o maşină, este o jucărie, i-a spus Ponta unui reporter de televiziune cu păr roşcat, în iunie 2009. Este pentru băieţii mari care dau mulţi bani pe jucării“, povestesc cei de la Bloomberg, în debutul unui articol în care realizează portretul premierului Victor Ponta. Astfel, liderul PSD este redat prin prisma pasiunii sale pentru viteză şi pentru maşini sport, pasiune care, mai spun jurnaliştii americani, i-a adus şi actualele probleme cu Justiţia.

 „Cei mai mulţi dintre banii cheltuiţi pe acea jucărie, se pare, vin de la un partener de afaceri. Partenerul i-a achitat lui Ponta şi suma de 46.000 de dolari pentru o sarcină care nu a fost niciodată îndeplinită, spune Direcţia Naţională Anticorupţie. După ce Ponta a devenit premier, bărbatul (n.r. : Dan Şova) a obţinut câteva numiri în guvern care sunt acum investigate de procurori“, mai scrie Bloomberg.

„Scandalul s-a dovedit a fi o provocare parlamentară uşor de trecut de către Ponta“, amintesc jurnaliştii, care redau detalii din investigaţia DNA, dar şi o declaraţie a premierului în care care acesta laudă progresele României în lupta anticorupţie.

Jurnaliştii pun demersul DNA în context regional şi evocă, în acest sens, probleme cu Justiţia ale fostului premier al Republicii Moldova, Chiril Gaburici, dar şi un articol publicat de către un ziar din Slovacia, cu titlul: „Slovacii, geloşi pe procurorii români“.

În ce îl priveşte pe Victor Ponta, publicaţia notează că „dezvăluirile la adresa lui ameninţă una dintre cele mai slabe, dar cu cel mai rapid ritm de creştere economii din Europa“. „O criză politică prelungită ar putea ameninţa finanţarea europeană în valoare de 3,4 miliarde de dolari, a spus Ponta“, potrivit Bloomberg, care aminteşte că Ponta a promis să guverneze eficient folosind abilităţile antrenate în timpul raliurilor.

Publicaţia aminteşte şi de faptul că Ponta este cel de-al 14-lea premier al României din 1989 până astăzi şi subliniază că doar trei dintre predecesorii săi au reuşit să îşi ducă mandatele până la capăt. Dacă în privinţa cursei guvernării jurnaliştii ridică semne de întrebare, în ce priveşte raliurile, Bloomberg îl lasă pe un fost partener al lui Victor Ponta, pilotul Titi Aur, să îl descrie pe premier.

„Ponta îşi cunoaşte punctele tari şi punctele slabe, a povestit Titi Aur, un pilot de curse care l-a ajutat pe premier să se antreneze“, se arată în material. „Ar fi putut fi un şofer mediocru, dar a ales să fie unul dintre cei mai buni din ţară“, l-a descris Titi Aur pe premier şi a evocat faptul că automobilul Mitsubishi a fost folosit la câteva raliuri de către Ponta care, chiar ca şef al Guvernului, obişnuia să memoreze rutele curselor şi să petreacă şi o zi întreagă concurând.

„Simte maşina şi e capabil să se adapteze la drum chiar dacă nu l-a mai parcus. Se pricepe să impună ritmul“. Titi Aur, pilot de curse

Ponta însuşi, mai notează publicaţia, a admis că experienţa sa l-a ajutat să treacă de încercările din lupta politică.„În cariera mea politică, toate astea mi-au folosit foarte mult“, a mai spus premierul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite