PNL depune luni moţiune de cenzură. Alina Gorghiu: Ponta refuză să facă un gest normal şi igienic, aşa cum o cere interesul naţional
0
PNL vor depune luni o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta. Decizia a fost luată vineri în cadrul Colegiul Director Naţional al PNL, întrunit la Poiana Braşov. Alina Gorghiu a susţinut că înlăturarea lui Ponta este o condiţie a urmăririi interesului naţional, ca o aluzie şi la o posibilă susţinere din partea UNPR pentru trecerea moţiunii.
Liberalii încearcă încă o dată să trântească Guvernul Ponta şi pregătesc o nouă moţiunea de cenzură. „Astăzi am luat decizia politică pe care o aşteptaţi şi dumneavoastră, o aşteptau şi colegii noştri de partid, dar mai ales cei peste un milion de români care au semnat moţiunea populară a PNL. Am luat decizia ca PNL să depună luni o moţiune de cenzură pe temeiul lipsei de credibilitate a Guvernului, generate de problemele în Justiţie ale prim-ministrului", a spus Alina Gorghiu, la Braşov.
Potrivit celor doi copreşedinţi ai PNL, Vasile Blaga şi Alina Gorghiu, moţiunea va fi depusă luni în Parlament. „Avem un prim-ministru trimis în judecată pentru fapte de corupţie. Acesta refuză să facă un gest normal, un gest igienic, elementar, care ar reprezenta exact ceea ce interesul naţional, în acest moment, cere. Nu doar că nu îşi dă demisia, ci ataca procurorul de caz, ceea ce un demnitar nu ar trebui sa faca niciodată", a adăugat Alina Gorghiu.
De asemenea, copreşedintele PNL a precizat că, din moment ce avem un premier trimis în judecată, România pare în prezent un stat care tolerează corupţia. "La fel de vinovaţi pentru situaţia de faţă ar fi cei din coaliţia de guvernare care îl susţin în continuare", a punctat Gorghiu. Gorghiu a făcut apel la susţinerea tuturor politicienilor responsabili din Parlament să voteze această moţiune, dar nu a vrut să spună dacă a reuşit să discute cu alte formaţiuni politice pentru susţinerea moţiunii.
Reprezentanta liberalilor a spus că moţiunea de cenzură de luni va fi, ca formulare, cea mai scurtă moţiune de la Revoluţie încoace. Deja a fost începută strângerea de semnături din partea parlamentarilor PNL.
Preferinţa PNL: un guvern minoritar
Vasile Blaga a afirmat de mai multe ori că în momentul de faţă nu este luată în calcul susţinerea unui Guvern condus de Gabriel Oprea, ci PNL-ul îşi menţine cu fermitate opţiunea Predoiu- premier. De asemenea, Blaga a susţinut că preferinţa PNL-ului ar fi un guvern minoritar cu susţinere parlamentară, cu toate e "prematur să se vorbească de guvernare de acum, înainte de trecerea moţiunii".
Miting PNL în ziua moţiunii
"În ziua în care se va discuta moţiunea de cenzură, noi o să propunem organizarea unui miting la Palatul Parlamentului. Organizaţia Bucureşti a primit sarcina să obţină toate avizele. Sper să nu ne mai ameninţe domnul Ponta cu contramanifestaţii", a anunţat Vasile Blaga.