PMP strânge semnături de la PDL, PPDD şi UDMR pentru demiterea miniştrilor Ramona Mănescu şi Mircea Duşa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Mişcarea Populară (PMP) a început astăzi procesul de strângere de semnături pentru moţiunile simple prin care cere demiterea miniştrilor Ramona Mănescu şi Mircea Duşa pentru modul în care a gestionat operaţiunile de salvare şi localizare a victimelor accidentului aviatic din Munţii Apuseni.

„Cei doi se fac vinovaţi, în egală măsură cu Radu Stroe şi Victor Ponta, de eşecul impardonabil al operaţiunilor de salvare după tragedia aviatică din Apuseni, în care şi-au pierdut viaţa Aurelia Ion şi Adrian Iovan.
Am făcut un apel către toţi parlamentarii responsabili să vină să semneze cele două moţiuni simple, pentru că adevărul şi dreptatea sunt cele mai de preţ lucruri pe care le putem obţine în acest moment“, a afirmat Elena Udrea, proaspăt membru PMP.

Partidul Mişcarea Populară, care are în prezent 13 deputaţi, doreşte să iniţieze două moţiuni simple la Cameră, pentru care să ceară sprijinul tuturor parlamentarilor opoziţiei. Moţiunile simple ale PMP îi vizează pe ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, şi pe ministrul Apărării, Mircea Duşa, în legătură cu gestionarea accidentului aviatic din Munţii Apuseni, a cărui victime au fost pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion.

Potrivit procedurii parlamentare, Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări. Moţiunea poate fi initiată de cel puţin 50 de deputaţi, iar numărul parlamentarilor PMP numără doar 13. Restul de 37 speră PMP că se va strânge de la celelalte partide de Opoziţie, adică PPDD şi PDL.

Mai puteţi citi:

Elena Udrea a demisionat din PDL şi s-a înscris în PMP: Astăzi mă despart de un partid, dar rămân într-o echipă

VIDEO Îndemnul Elenei Udrea la întâlnirea PMP de la Cluj: „Îi aşteptăm pe toţi cei care vor o Românie mai bună“

Ce îi sfătuieşte Traian Băsescu pe membrii PMP: „Nu atacaţi PDL, nu el este adversarul“

Traian Băsescu despre PMP: „Este un copil prematur, dar prematurii, ştiţi bine, sunt extrem de inteligenţi“

VIDEO După ce a anunţat că se alătură Fundaţiei Mişcarea Populară, Emil Boc i-a comparat pe USL-işti cu comuniştii

După întâlnirea cu Traian Băsescu, liderii PMP s-au fotografiat. Udrea: „A fost o seară între prieteni care au lucrat împreună, care vor mai lucra împreună“



 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite