Parlamentul modifică doar „de formă“ bugetul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarii nu intenţionează să aducă amendamente la legea bugetului de stat pentru anul 2016 astfel încât deficitul bugetar să treacă de limita de 3% din Produsul Intern Brut (PIB), în condiţiile în care minusul prevăzut în buget este de 2,95% din PIB.

Joi, ziua stabilită în calendarul parlamentarilor pentru depunerea amendamentelor la legea bugetului pe 2016, partidele politice nu s-au îngrămădit să modifice proiectul primit miercuri de la Guvern. De altfel, liderii partidelor au făcut recomandări membrilor să nu depună cereri de modificare în sensul creşterii cheltuielilor, întrucât acest lucru atrage după sine reducerea altor cheltuieli deja aprobate. 

„Atât timp cât toate măsurile de relaxare fiscală din Codul Fiscal, creşterile salariale şi indexarea pensiilor sunt incluse în legea privind bugetul pe 2016, nu vom depune amendamente care să aibă impact asupra bugetului. Noi am vrut creşterea bugetului pentru investiţii, ceea ce s-a produs faţă de bugetul lăsat de PSD“, a declarat, pentru „Adevărul“, deputatul liberal Gheorghe Ialomiţianu, membru în Comisia de buget-finanţe. 

Ialomiţianu a mai spus că nu exclude depunerea de amendamente din partea unor colegi, în mod individual, dar din partea partidului nu vor fi depuse. „Singurul lucru pe care îl mai analizăm este transparenţa utilizării banului public, de aceea vrem să vorbim cu ministrul Dezvoltării Regionale, cu domnul Dâncu. Să nu se mai facă derogări de la legea bugetului, toate alocările pentru administraţiile locale să se facă prin hotărâri de guvern şi să fie publicate în Monitorul Oficial“, a adăugat Ialomiţianu.

Pe de altă parte, preşedintele Comisiei de buget-finanţe, deputatul PSD Viorel Ştefan, a declarat că încearcă amendarea legii bugetului, fiind vizate instrumentele de echilibrare a bugetelor administraţiei publice locale, pentru a asigura fiecărei primării resursele necesare funcţionării. 

„Amendamentele vizează, în primul rând, instrumentele de echilibrare a bugetelor administraţiei publice locale. Prin legea bugetului de stat se alocă nişte resurse, în sensul de a-i sprijini pe cei ce nu au potenţial din veniturile proprii să îşi acopere nevoile de funcţionare, şi atunci facem o redistribuire în sensul echilibrării bugetelor comunelor, oraşelor şi municipiilor“, a declarat Ştefan. El a adăugat că speră ca amendamentul să fie asumat de către toţi membrii Comisiei de buget, indiferent de culoarea politică.

PSD vrea bani pentru biserici

PSD va depune însă şi un amendament care să vizeze alocarea de fonduri pentru construcţia şi modernizarea lăcaşurilor de cult, au declarat surse politice. Premierul Dacian Cioloş a scris joi pe Facebook că enoriaşii şi comunităţile locale ar trebui să se implice în finanţarea lăcaşurilor de cult, asta după ce Guvernul a făcut alocări suplimentare doar pentru salariile personalului bisericesc, iar pentru construcţii nu a alocat niciun ban.  

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite