Odobescu, întâlnire cu ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos. Discuții despre relațiile bilaterale și situația din regiune

0
Publicat:

Ministrul Afacerilor Externe s-a întâlnit cu ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn Van Haaften, ocazie cu care au discutat despre contextul actual de securitate, relațiile economie și politice bilaterale.

Luminița Odobescu, ministrul Afacerilor Externe FOTO: Mediafax
Luminița Odobescu, ministrul Afacerilor Externe FOTO: Mediafax

„Ministrul Odobescu a evidenţiat dinamica ridicată a dialogului politico-diplomatic, relaţiile economice solide, coordonarea foarte bună în plan UE, NATO şi multilateral, precum şi viziunea comună în ceea ce priveşte contextul actual de securitate. A subliniat aprecierea României pentru participarea trupelor olandeze în cadrul Grupului de Luptă NATO din România, care reprezintă o contribuţie crucială la asigurarea posturii de apărare şi descurajare pe Flancul Estic", se arată într-un comunicat al MAE, potrivit Agerpres.

Luminița Odobescu a apreciat susținerea Regatului Țărilor de Jos pentru aderarea României la spațiul Schengen și a prezentat eforturile diplomației române privind atingerea acestui obiectiv.

Ministrul Afacerilor Externe și-a exprimat preocuparea cu privire la situația de securitate din Marea Neagră. În replică, ambasadorul Regatului Țărilor de Jos și-a reconfirmat sprijinul deplin și solidaritatea cu România în acest context, inclusiv în lumina evoluțiilor recente.

Ministrul Odobescu a reafirmat determinarea României de a continua sprijinul necondiţionat pentru Ucraina, inclusiv în ceea ce priveşte asigurarea tranzitului pentru exporturile de cereale către pieţele globale. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite