„O chestie populistă”. Părerea ministrului Muncii despre cei care își reduc singuri salariul
0Ministrul Muncii, Florin Manole, nu consideră „o soluție” gestul celor care își reduc singuri salariul, considerând că este doar „o chestie populistă”.

Întrebat, duminică, la Digi 24, dacă este vorba de populism atunci când îţi reduci singur salariul în această perioadă, Florin Manole a răspuns: „E populism. Nu pot explica gesturile altor colegi, dar mi se pare că e nevoie de măsuri serioase, de măsuri luate prin legi sau prin acte normative, de măsuri care să rezolve probleme, nu să aducă un concurs….nici nu ştiu cum să-i spun, un concurs de împrejurări nefericite într-o astfel de situaţie. Nu cred că asta este o soluţie. Cred că este o chestie populistă”.
Reacția acestuia vine după ce Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a anunţat săptămâna trecută că îşi reduce salariul de ministru. De asemenea, mai mulţi directori de companii de stat au precizat că au făcut acelaşi lucru.
Ministrul Muncii a explicat și care este modalitatea legală prin care îţi poţi reduce salariul.
„Ultima dată când am trăit chestia asta aveam minimul pe economie şi l-a tăiat domnul Boc prin lege. Evident că prin lege ar trebui să se întâmple aşa ceva. De fapt, se poate întâmpla aşa ceva, dar eu nu cred că ar trebui să se întâmple aşa ceva. Nu sunt adeptul tăierilor, nu cred că este cazul, am avut o reducere de cheltuieli din punctul de vedere al aparatului bugetar cu sporul acela de condiţii vătămătoare şi acolo tăierea de la un capăt la altul cred că trebuia puţin nuanţată, dar una peste alta a fost şi este o economie bugetară între 600-700 de milioane de lei, destul de importantă”, a mai adăugat acesta.