Video Nicușor Dan a dezvăluit cât câștigă de când a devenit președintele României. “Am pierdut la salariu”

0
Publicat:

Nicușor Dan a comparat câștigurile încasate de când este președintele statului român cu salariul pe care îl avea pe vremea când era primarul general al Capitalei.

Nicușor Dan a vorbit despre salariul ca președinte FOTO Facebook
Nicușor Dan a vorbit despre salariul ca președinte FOTO Facebook

Președintele Nicușor Dan a fost întrebat, vineri, după reuniunea Consiliului European, care ar trebui să fie cel mai mare salariu din România și cine ar trebui să îl aibă.

El a răspuns în glumă: „Crescând în funcție, eu am pierdut la salariu. Acum trei săptămâni a fost o discuție cu reprezentanții tehnici care au identificat o listă cu vreo 200 de sporuri obținute sectorial de unii angajați.

Noi suntem presați de timp și o analiză pe 200 de sporuri, poate unele justificate, nu poate fi făcută în câteva săptămâni și de asta se vor lua unele măsuri care sunt cumva grosiere, cum este asta cu bursele din preuniversitar. Din perspectiva asta, sarcina asta nu o să fie cu șublerul. Unii vor fi mai afectați decât alții pe termen scurt”.

Președintele a precizat, de asemenea, că la primărie avea un salariu de 21.000 de lei net. „Acum cred că am 15.000-16.000 lei net (n.r. ca Președinte)”, a mai adăugat Nicușor Dan.

Președintele României, Nicușor Dan, participă joi și vineri la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles. Acesta a avut în prima zi o întrevedere cu șefa Executivului UE, Ursula von der Leyen

Miercuri, Nicușor Dan a participat la Summitul NATO de la Haga, unde liderii celor 32 de state membre NATO au adoptat, la Summitul de la Haga, o declarație comună prin care este reafirmat angajamentul ferm privind apărarea colectivă.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite